15 dec. 2013

O oră de Limba română la librărie


Dimineața de marți s-a transformat azi (12 noiembrie) în cea mai frumoasă oră de limba română pentru elevii unei clase de liceu de la Colegiul Național Vasile Goldiș din Arad. 
Doamna profesoară, nimeni alta decât doamna Anca Giura - le-a dăruit acestora câteva momente inedite intre carțile Librăriei Scienta. Cu un profesor atat de talentat si de pasionat de ce face , nu poți fi decât un discipol pe măsură. Plini de curiozitate, dornici să-și îmbogățească bagajul de cunoștinte și mai ales cu foarte mult bun simț , prietenii noștri de azi ne-au facut cadou jocul si iubirea lăsându-ne in urma lor datoria să căutăm ințelepciunea. (Textul a fost preluat de pe contul de Facebook al Librariei Scienta)

95 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918

Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la Marea Unire, în școala noastră a avut loc un simpozion la care au participat elevi de la diferite școli din Municipiul Arad. Vă prezentăm materialul realizat cu această ocazie de eleva Puraveț Ioana din clasa a XI-a D. Acest eveniment a fost prezentat și pe site-ul aradon.ro



30 nov. 2013

Patria… definită în cinci minute!

,,Patria este, pe scurt, acolo unde ești liber.’’(Bogdan),
,,Patria reprezintă limba pe care o vorbim şi limba în care visăm.’’(Andreea), ,,Patria este acel sentiment pătrunzător şi puternic pe care-l simţim la intonarea imnului.’’(Rareş, campion european la karate),
,,Patria o fac limba şi istoria.’’(Octavia),
,,Patria mea reprezintă pentru mine o a doua mamă…’’(Iuliana),
,,Patria este locul în care trăiesc emoţiile şi suferinţele vieţii mele.’’(Andrei)
,,În patria mea, mass-media promovează starul, nu eroul.’’(Alexandra),
,,…ar trebui să fim noi, tinerii, stâlpii societăţii şi să schimbăm ceva, dar eu una nu mă voi sacrifica.’’(Andreea),
,,Am un sentiment comun când aud de patriotism deoarece speranţa mea faţă de această ţară se diminuează.’’ (Mădălina),
,,Patria este locul unde nimic, şi totul se întâmplă’’(Florina),
,,Dacă plec, întotdeauna îmi va fi dor de frumuseţe, cultură, literatură, tradiţii…’’(Loredana),
,Horaţiu spunea: ,,E plăcut şi frumos să mori pentru patrie’’. În momentul acesta pot spune că nu aş fi mândră să mor pentru patrie, deoarece nu sunt convinsă că aceasta este aşa cum ar trebui să fie.’’(Cristina),
,,Patria mea este ţara în care m-am născut, în care mă formez ca om.’’(Andreea),
,,Pentru mine această ţară este cea mai frumoasă din lume şi cred că fiecare dintre noi suntem ţara.’’(Bianca Maria),
,,Patria reprezintă oraşul unde m-am născut.’’(Mădălina),
,,Pot spune că nicăieri nu e mai bine ca în patria mea.’’( Debora, după şase luni petrecute în SUA),
,,Patria mea reprezintă locul în care m-am născut şi de care voi aparţine indiferent în ce loc de pe Pământ mă voi afla.’’(Adela),
,,Patria mea este ţara care nu pune preţ pe adevăratele talente, lăsându-le să piară sau să se piardă, părăsind-o.’’(Andreea)
,,Nu este cea mai mai bună şi prosperă, dar nu este nici cea mai săracă şi mai proastă, aşa că să încetăm să ne mai plângem!’’(Larisa),
,,Patria are legi care trebuie respectate.’’ (Carina),
,,Patria reprezintă acel procent mic de persoane care promovează valorile româneşti în ciuda unui sistem şchiop.’’(Andrei)
Cugetări culese de prof. dr. Anca Giura în cadrul orei de literatură română paşoptistă.








27 nov. 2013

Save Winamp

Player-ul media Winamp (program pentru ascultat muzică) se va închide în curând, așa cum scrie AICI. Elevul Andrei Muntean (XII A), împreună cu un grup de developeri, s-a gândit să ducă mai departe acest program. Despre inițiativa lor, foarte populară pe internet, puteți să vă convingeți de acest lucru dând un search pe Google, puteți citi AICI. (În partea de jos a paginii puteți vedea poze cu fiecare membru al acestei echipe, inclusiv Andrei. De asemenea, puteți semna petiția care va ajuta la salvarea programului)

26 nov. 2013

Bicicleta – dragostea mea




Câțiva elevi din școala noastră, pasionați de ciclism, sunt membri ai Clubului Sportiv ”Voința” Arad. Datorită pasiunii și a muncii depuse au obținut rezultate deosebite la Campionatul Național de Ciclism pe velodrom, care a avut loc anul acesta la București.

Cea mai valoroasă medalie a fost obținută de Alexandra Lazăr (XII D), care s-a clasat pe primul loc în proba de 500 m start de pe loc. Pe lângă această medalie de aur, Alexandra a mai obținut medalia de argint în proba de 2000 m urmărire individuală și medalia de bronz la 200 m viteză.

Încă doi elevi fac parte din echipa de cadeți a ACS ”Voința” Arad. Este vorba de Alexandru Goloșie (VIII A) și Petrișor Patrick (VIII A). Aceștia au obținut medalia de bronz în proba de viteză olimpică și 2000 m urmărire. 





21 sept. 2013

Diseminare Comenius Maidstone

Doamna profesoara de Geografie, Simona Savulov, doreste sa va faca partasi la experienta traita de ea in Anglian la o activitate organizata prin Proiectul Comenius.

7 aug. 2013

La facultate în Glasgow



Interviu cu Amalia Gomoiu, o elevă a școlii noastre care, după terminarea clasei a XII-a a plecat la facultate în Scoția.
Care sunt motivele pentru care te-ai orientat către o universitate din afara ţării?
Principala cauza este starea actuală a învăţământului românesc, dar şi faptul că am vrut sa-mi testez limitele.
2. Cum ai devenit studentă la Universitatea din Scotia? Te rog să descrii pe larg paşii pe care i-ai parcurs din momentul în care te-ai hotărât sa studiezi în Scoţia.
În primul rând m-am pus la punct cu limba engleză după care am început să mă interesez cum să aplic, care sunt cerinţele şi ce trebuie să fac ca să le îndeplinesc. Ai nevoie de un examen de limba engleză, examenul de bacalaureat, activităţi extra-şcolare, o scrisoare de recomandare şi trebuie să scrii o scurtă compunere în care să îţi justifici motivele pentru care vrei să studiezi o anumită materie. Ai dreptul sa aplici la 5 facultăţi şi faci asta online pe UCAS.COM
3. Vorbeste-ne despre specializarea pe care o urmezi tu, felul în care se desfăşoară cursurile, ce aplicaţii faceţi, laboratoare... etc?
Studiez psihologie, filosofie şi franceză. Pentru fiecare subiect am cursuri şi seminare. La psihologie am şi laboratoare. Sunt mai puţine ore de predare decât în România însă e mult mai multă muncă individuală. Aceasta poate să-ţi dea o mai mare libertate de gândire, dar totuşi dacă iti pierzi reperele cu totul, sunt cursuri speciale organizate de studenţii din anii superiori care sunt gata să-ţi întindă o mână.
4.Cum se face examinarea?
Examinarea este diferită în funcţie de departament. In cazul meu, la Psihologie, pe parcursul primului semestru a trebuit să scriu un raport, un eseu şi sa susţin o prezentare, iar la final am avut un examen de 2 ore care a constat în 80 de întrebări şi un eseu.
În ceea ce priveşte filosofia, pe parcursul semestrului întâi am avut un eseu şi un examen, tot de 2 ore, în care a trebuit să scriu 2 eseuri şi să fac analiza pe un text.
La franceză trebuie să scrii un mini-eseu pe săptămână, iar la final ai un examen de gramatică şi unul oral.
5.Ce faci în timpul liber? Cum te distrezi?
Sunt nenumărate societăţi la care te poti înscrie, fiecare organizează petreceri, oportunităţi pentru voluntariat dar şi conferinte ţinute de personalităţi distinse. Pe lângă acestea, Glasgow este un oraş mare, plin de studenţi şi posibilităţi.
6. In ce măsură consideri că te-a schimbat experienţa de a studia în străinătate şi ce sfat le-ai da celor care doresc să urmeze acest drum?
Consider că această experienţă m-a făcut mai independentă şi totodată mai puternică întrucât m-a forţat să mă adaptez unor condiţii total diferite: de la stilul de viaţă şi până la modul de studiu. Îi sfătuiesc să meargă înainte, să se înarmeze cu multă voinţă şi curaj, deoarece, deşi este o experienţă uluitoare vor avea parte şi de obstacole.
7. Dupa ce vei absolvi, crezi ca te vei întoarce în ţară?
Nu m-am decis încă, dar deocamdata tind să cred că nu pentru simplul fapt că am mai multe posibilităţi în străinătate.
8.Cum ai descrie acum, retrospectiv, anii de liceu petrecuţi în Colegiul Naţional Vasile Goldiş? Care amintiri ţi-au rămas cele mai dragi?

Cele mai dragi momente sunt clipele frumoase petrecute alături de unii profesori şi colegi. Cei patru ani au trecut mult prea repede, au fost anii adolescenţei, timpul devenirii şi al definirii.

6 aug. 2013

Jurnalul unui cântăreț de jazz


Cercul de Ecologie, la sfârșit de an școlar


Mult aşteptata festivitate de premiere a membrilor cercului de ecologie a avut loc pe data de 27 mai 2013, în Sala Festivă a şcolii începând cu ora 13:00. Aici, reprezentanţii fiecărei clasei, însă şi membrii propriu-zişi ai cercului, în număr de peste 50, au vizionat o prezentare powerpoint cu toate activităţile realizate atât în anul 2011-2012, cât şi în anul 2012-2013, când cercul a fost înfiinţat oficial.
De asemenea, elevii aflaţi alături de profesorii coordonatori, doamna profesoară de fizică Lazăr Gabriela şi domnul Grovu Dan, însă şi de domnul prof. Costina Daniel, susţinător convins al ecologiştilor, au aşteptat cu nerăbdare să fie premiaţi cu diplome pe măsura gradului de activitate ilustrat în acest an, astfel, s-au acordat trei tipuri de titluri: titlul de ,,membru’’ al cercului, care presupune o activitate relativ redusă dovedită în cerc, titlul de ,,participant activ’’, echivalent al premiului 2 şi titlul de ,,voluntar’’, cel mai prestigios dintre toate, întrucât acesta marchează o activitata constantă şi foarte bună aratată în ,,grupul verde’’ menţionat.
De la elevi de gimnaziu şi până la cei de liceu, aceştia s-au arătat mulţumiţi de realizările lor şi de faptul că au putut duce încă un an ecologic la bun sfârşit. Au putut servi şi nişte dulciuri, iar acest fapt i-a bucurat şi mai tare.
Îmi doresc din tot sufletul ca această tradiţie a cercului să dăinuiască şi peste ani, să se dezvolte şi să ia o amploare tot mai mare pe an ce trece, deoarece mediul înconjurător e ceva pentru care merită să lupţi, fiindcă el ne priveşte pe toţi.
Termin liceul cu gândul că am reuşit să las ceva frumos în urmă... un vis la care nimeni nu spera şi pe care l-am transformat în realitate datorită elevilor acestora minunaţi şi a următorilor profesori: doamna prof. Lazăr Gabriela, domnul prof. Grovu Dan şi domnului prof. care mi-a furnizat diplomele, deci posibilitatea de a-mi premia colegii, domnul Sabin.
Ori de câte ori înmânam câte o diplomă în cadrul festivităţii, primeam în schimb, o privire caldă, un sincer ,,mulţumesc’’ şi chiar câte o îmbrăţişare, fapt care mi-a arătat că indiferent de munca depusă, roadele au fost pe măsură...şi au fost atât de dulci încât mi-au îmbălsămat sufletul şi amintirea pentru tot restul zilelor mele. Sper ca şi în viitorul apropiat să avem din ce în ce mai mulţi voluntari, care să transmită un mesaj universal: acela de apărare a căminului nostru, al tuturor, care este TERRA!C ât despre mine...eu am primit cel mai frumos premiu, o diplomă şi o medalie de onoare pentru iniţiativă şi muncă alături de o sumedie de clipe frumoase, pe care le voi povesti şi eu copiilor mei când aceştia vor fi de seama mea...
Anul ecologic 2012-2012 se încheie, dar acest lucru e doar începutul a ceea ce va urma!


Diaconescu Roxana

Aeroshow Arad 2013


Fotografiile sunt realizate de elevul Sămînță Alexandru Daniel (XI A), pasionat de aviație și fotografie aeriană, cu ocazia Aeroshow Arad 2013. Daniel este membru Rospotters, spotter în cadrul Romanian Spotters.


PhotoAVIA
Forum Romanian Spotters

Activitatile Cercului de Ecologie "Ecogold"

Banchetul claselor a XII-a

27 iul. 2013

Nu timpul trece, noi trecem prin timp!

Stimaţi profesori şi părinţi,
   Dragi colegi,

Întotdeauna m-am întrebat cum ar fi să ajung şefă de promoţie... şi ce aş putea să spun unei mulţimi pentru a o impresiona, dar, de multe ori, rămâneam fără răspuns, fiindcă mă luam cu altceva… cu un râs copios alături de colegi, cu stresul zilelor în care aveam un test, cu şuşotelile de pe coridoare, cu organizarea unei activităţi prin şcoală şi astfel, anii au trecut şi m-au adus tot mai aproape de acest moment…de a scrie un discurs despre anii de liceu.
Când privesc în urmă, văd o fetiţă cu un ghiozdan mult prea mare, cu două codiţe, nerăbdătoare de a începe clasa a V-a şi mai văd o adolescentă plină de fiori, care e pregătită de liceu... amândouă îmi zâmbesc şi îi urează tinerei de astăzi mult succes, tinerei mult prea ocupată cu examenul de Bacalaureat, cu notarea câtorva cuvinte în albume şi cu luarea de rămas-bun de la prietenii ei, de la colegi, de la profesorii ei, care au format-o…
Îmi amintesc imaginea unei colege, care în clasa a IX-a, văzând festivitatea celor de a XII-a mi-a zis… ,,Îţi vine să crezi, Roxi, că aşa vom fi şi noi într-o bună zi?!’’ , iar eu am râs, făcând mult haz de cei care plângeau şi mi-am promis că eu nu voi plânge, dar bănuiesc că viaţa îşi urmează cursul fără să ţină prea mult cont de ceea ce vreau eu...
Mi-am zis acum 4 ani de zile că am timp... aşa mi-am zis şi acum un an, iar tot ce mi-a mai rămas acum e ultima zi de şcoală şi o mulţime de amintiri... e straniu cum omul, la început, când nu cunoaşte pe nimeni, vrea ca timpul să treacă mai repede, iar la final, când toţi cei din jur i-au devenit ca o familie, nu ştie ce să facă pentru a-l opri în loc... Poate, până la urmă, nu timpul trece, noi trecem prin timp!
De aceea, în această ,,trecere’’ a noastră, aş vrea să vă mai privesc pe toţi încă o dată şi să vă urez un drum presărat cu florile lunii mai, printre care păşim şi noi astăzi ca tineri... Să fiţi învingători nu numai la şcoală, ci pe toate planurile vieţii voastre, iar când vă veţi aminti de acest loc, unde aţi trăit diverse sentimente, de la prietenie la iubire, de la tristeţe la ruşine, de la sentimentul reuşitei, la cel al eşecului, de la gândul de a sta la şcoală şi de a chiuli, să-i aveţi în minte pe profesorii voştri, care v-au luminat suficient ca din ,,boboci’’ să deveniţi adevărate flori şi care v-au fost mai mult decât mentori… v-au fost şi prieteni de multe ori!
Doresc să le mulţumesc tuturor pentru ceea ce sunt astăzi... Lui Dumnezeu, părinţilor, profesorilor, direcţiunii, prietenilor, colegilor şi tuturor celor care au răspuns vreodată pozitiv vreunei iniţiative de-ale mele, fiindcă m-au făcut să vă simt mereu ca acasă.
Marin Sorescu spunea odată ,,Cum se numeşte drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată din ani, pe care am trăit-o eu?!’’ iar eu i-aş răspunde că se numeşte viaţă...ce fel de viaţă?! Viaţa de liceu, pe care, dacă ar fi să o mai trăiesc o dată, aş trăi-o la fel… n-aş schimba nimic!
Încerc să găsesc printre voi copila şi adolescenta de demult, însă au intrat deja în şcoală... îmi fac cu mâna, ştiind că le voi găsi aici, la Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ şi  azi şi mâine şi peste 10 ani, când mă voi întoarce, printre noile generaţii în care am încredere, pentru că ele sunt eu, sunt o parte din trecutul meu... Cu toţii vă puteţi lăsa copilăria şi adolescenţa aici, fiindcă aveţi garanţia că vor fi în siguranţă, vor avea un cămin luminos! În fond, după cum spunea un faimos citat: ,, Trebuie să ne dăm seama când se încheie o etapă din viaţa noastră, altminteri, pierdem sensul vieţii şi bucuria de a trăi alte momente!’’ Aşa că, păşiţi, dragi absolvenţi pragul şcolii încrezători... viitorul vă aşteaptă! Nu vă luaţi încă adio, ci doar rămas-bun, deoarece nu ştiţi niciodată când vă veţi mai întâlni! Să nu vă temeţi de incertitudinea de acum, aveţi oricând un loc la care să vă întoarceţi...aici...acasă! Vă mulţumesc şi mult succes!

Diaconescu Roxana, cls a XII-a E.

Drumeţie la Pădurea Ceala

În luna iunie (2013) câţiva elevi din clasele a VII-a A şi a IX-a E, însoţiţi de profesorii Dan Grovu, Nadiş Livia şi Ardelean Lucian, au participat la o drumeţie în Pădurea Ceala. Aici s-au plimbat, au admirat frumuseţile naturii şi s-au dat cu tiroliana. Vă prezentăm câteva imagini de la această activitate.

16 iul. 2013

Doamnei învăţătoare, cu dragoste


Aş vrea să vă pot scrie cât de frumoşi au fost primii mei ani de şcoala, să vă scriu despre primele litere învaţate, despre vraja abecedarului, despre învăţătoarea mea bună şi înţeleaptă şi despre tot ce am învăţat în această şcoală.
Împlinisem şapte ani când am intrat in clasa întâi. Eram mică , deşteaptă şi îndrazneaţă , dar aveam lacrimi in ochii mei căprui.
Când s-a deschis uşa clasei , doamna a intrat zâmbind şi brusc a topit toată teama din inima mea.
Vă mai aduceţi aminte când plângeam din orice? Mă uitam în ochii dumneavoastră care ascundeau multe taine şi mă linişteam imediat.
Mai ştiţi când eu şi colegii mei am dat cu pietre in curtea mare a şcolii? V-am supărat foarte tare. Chiar şi atunci când ne certaţi , o făceaţi cu dragoste , dorind să ne arătaţi drumul drept în viaţă.
Ne-aţi iubit pe toţi la fel , ne-aţi ajutat pe toţi la fel , nu pot uita asta.
În aceşti patru ani de şcoală ,am acumulat mii şi mii de amintiri. Ele ne vor ajuta să mergem mai departe când vom da de greutăţi.
Nu doresc să mă despart de clasa mea , de doamna mea , de tot ce îmi este drag ...însă ce pot face ...timpul nu aşteaptă pe nimeni.
Să ştiţi că orice s-ar întâmpla , în inima mea este păstrat un loc de cinste , locul doamnei mele învăţătoare , care nu va fi şters sau prăfuit mulţi ani de acum înainte !
Cu drag ,
Gheorghe Rebeca Lorena

 Clasa a-4-a A Col. Naţ. “V.Goldiş “ Arad

Ce repede au trecut...


Ce repede au trecut aceşti patru ani de şcoala. Parcă doar ieri eram micul boboc din banca a treia, iar acum sunt băiatul îndrăzneţ din clasa a patra. Până acum am stat cu doamna învăţătoare care ne-a hrănit cu abecedar şi numere, dar acum este timpul să zburăm din cuibul ei.
Doamna ne iubeşte mult de tot şi ar face orice să ne fie totul bine. Dumneaei mi-a călăuzit paşii mei mărunţi spre viaţa de şcolar. Nu am cuvinte de mulţumire.
Sper ca peste câţiva ani, să fie mândă de mine, şi eu să o îmbrăţişez aducându-mi cu drag aminte de primele zile de şcoală. Am fost şi bun, am fost şi rău, dar am învăţat multe.
Dincolo de matematică sau de gramatică, doamna ne-a format sa fim oameni adevăraţi, ne-a dat dragoste de carte şi ne-a învăţat cum să învăţăm.
Doamna ne-a dat începutul... drumul în viaţă trebuie să-l continuăm singuri, cu încredere, cu ambiţie şi curaj
Şi cum aş putea încheia decât aşa:
Vă iubesc, doamna învăţătoare!
Cu drag
Paul Panazan

14 iul. 2013

Sa ne reamintim cu drag

FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE - PROMOTIA  2013, diriginti, Barbatei Ovidiu-12 A, Nadis Livia, 12 B, Grovu Dan, 12 C, Valeanu Livia, Macovei Voichita, 12 D, sefa de promotie - Diaconescu Roxana, 12 E. Felicitari tuturor!!!!

12 iul. 2013

Cei patru ani de scoală


Nici nu-mi dau seama ce repede a trecut timpul si iată că mă găsesc în situația de a-mi aminti de toate câte s-au întâmplat pe parcursul celor patru ani de școală.

Parcă mă și văd pășind cu emoție pe poarta școlii, timid și cu teamă, dar cu nerăbdarea de a afla totul despre cum și ce înseamnă să fii școlar.

Îmi amintesc de asemenea de primele liniuțe si primele numere pe care le învățam ca pe urmă să deslușesc primele litere și în final să reușesc să-mi scriu numele și să citesc.

Minunat a fost și momentul când pentru prima dată de ziua de 8 Martie am reușit să-i scriu o felicitare mamei mele și să-i mărturisesc în scris cât de mult o iubesc.

Apoi puțin cât de puțin am pătruns tainele manualelor școlare, să aflu multe lucruri despre frumusețile și istoria țării mele în care m-am născut.

Pe parcursul celor patru ani de școală, am legat nenumărate prietenii cu colegii mei pe care le voi păstra în continuare în sufletul meu.

Acum la finalul celor patru ani de școală mă încearcă un sentiment de tristețe și regret după clipele minunate petrecute împreună, dar în același timp și unul de mândrie că am devenit mai mare și că voi continua școala în clase superioare.

De asemenea mă despart cu tristețe de doamna învățătoare, cea care mi-a îndreptat pașii în permanență spre reușită, lucru pentru care îi mulțumesc și îi sunt recunoscător .

                                 Rămas bun școală dragă !


                                                                         Bejan Andrei
                                                                         Clasa a IV - a A
                                      

O mare judoka


Este vorba de eleva Tomuț Popa Diana (fosta clasă a VIII-a B), care a obținut rezultate deosebite la concursurile internaționale la care a participat.








Locul I la Balcaniada de la Terkirdag (Turcia - 2013)


Locul I la Cupa Europeană de la Gyor (2013)







25 iun. 2013

Un cuvânt pentru absolvenţii claselor a XII-a

Dragi colegi, parinti, stimati profesori si invitati,
          In oras miroase-a flori de tei, iar pe coridoarele scolii pentru voi, elevii claselor a 12-a, clopotelul rasuna ultima oara. E o zi speciala si unica din viata voastra, cand lasati in urma locul unde ati petrecut cea mai frumoasa perioada care va starui mult timp printre amintirile voastre.
          De ce sa fiti mandrii ca ati absolvit Colegiul National Vasile Goldis?
          Din tot atatea motive pentru care in urma cu 4 ani ati bautut la portile acestei scoli increzatori ca aici veti descoperi tainele cunoasterii, ca aici veti gasi dascali care va vor indruma pasii timizi si va vor modela sufletele deschise.
          In acest liceu ati experimentat trairile contradictorii, emotiile testelor si tezelor, bucuria premiilor si satisfactia concursurilor, sinceritatea prieteniilor si rabdarea zilelor cu program incarcat; ati inteles ce inseamna a invata dar si spiritul competitiei si autodepasirea. Astfel veti intelege ce spunea candva Octavian Paler “Ceea ce nu traim la timp, nu traim niciodata”.
          Fiecare secunda masurata in amintiri, fiecare semestru adunat alcatuiesc un an si toti acesti ani v-au conturat personalitatea si v-au definit treptele devenirii voastre, intelegand ca fiecare final reprezinta un nou inceput.
          Liceul este perioada acumularii unor valori care desavarsesc personalitatea unui tanar: respectul, stima de sine, responsabilitatea, adevarul si verticalitatea. Incheierea liceului pune fiecare absolvent in situatia de a se gandi ca-si va lua viata in propriile maini si de a incerca sa valorifice tot ce a acumulat pentru a putea visa la o cariera de succes.

          Va dorim succes in tot ce faceti si sa va incarcati viata de momente placute de care sa va amintiti cu drag peste ani!

                                                                         Olar Alina Bianca (XI C)

Cei mai cei

Care este diferenţa între a fi cel mai tare dintre cei slabi şi cel mai slab dintre cei tari ? Probabil veţi spune că e o chestiune relativă, că e ceva nesemnificativ cât timp totul ţine de perspectivă. Poate aşa este, dar acest aspect nu m-a convins să abandonez subiectul.  (continuare)

                                                          Stoica Sebastian (XII E)

Amor ploios de vară

“Alerg. Ma lupt cu ploaia care pare a fi o patură infinită de stropi reci invadatori ai pământului. Dar nu contează faptul că mă udă, sau faptul că mă face sa-mi fie frig. Nu contează că picioarele mele sunt slăbite de puteri. Vreau sa îi mai văd o dată privirea. Asta e tot ce vreau.”      (continuare)
                                                              Turcaş Larisa (XII A)                                                                               

România europeană

Un grup de zece elevi din clasele a X-a C şi E, alături de prof. dr. Anca Giura, au participat la dezbaterea de la biblioteca judeţeană pe tema identităţii europene.

26 mai 2013

Despre fauna din Arad

În cadrul clubului de dezbateri « Gândeşte liber » elevii şcolii noastre s-au întâlnit cu dr. ing. Mariş Cosmin din cadrul Departamentului de Vânătoare şi Salmonicultură din cadrul Facultăţii de Silvicultură Timişoara. Acesta este vicepresedinte al Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Faunei Sălbatice, arbitru chinolog pentru câini de vânătoare în cadrul Asociaţiei Chinologice Romane, arbitru internaţional de trofee de vânătoare atestat de C.I.C. (în ţara noastră sunt doar cinci astfel de arbitri internaţionali), director al Asociaţiei de Vânătoare "Cervus" Timişoara care gestionează trei fonduri de vânătoare în suprafaţă de 30 000 ha. A participat la numeroase conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale la Paris, Moscova, Budapesta, Dubrovnik, etc. El le-a vorbit elevilor despre fauna judeţului Arad cu corelaţii la nivel national. Vă prezentăm mai jos imaginile pe care acesta le-a arătat elevilor.   







Acest colaj de fotografii a fost realizat de Florea Larisa (IX E)

„Jacob se hotărăște să iubească” - recomandare de lectură de prof. Anca Giura

Îmi place mult sintagma lansată de prof. dr. Vasile Morar, ,,Un veac de brutalitate”. Cum altfel să desemnăm mai bine secolul XX? (continuare)

25 mai 2013

Scurtă reflecție asupra societății românești

În acest prim articol voi aborda o carenţă a societăţii româneşti, văzută din perspectiva unui tânăr licean. Nu mă voi apropia însă de nodul gordian al chestiunii, o astfel de temă meritând dezbătută mai amplu în cadrul unor articole viitoare. (continuare)

Stoica Sebastian (XII E)

O idee pentru afaceri

Pârvu Bogdan, băiatul doamnei profesoare de Limba şi Literatura Română Pârvu Slaviţa, a absolvit liceul nostru şi recent s-a lansat în afaceri. (Citiţi aici mai multe detalii despre acest subiect.)

Cum putem trăi frumos?

În cadrul şcolii noastre, la iniţiativa domnului director Bocăniciu Eugen, a fost organizat clubul de dezbateri "Gândeşte liber", alcătuit din cei mai buni elevi selectaţi din fiecare clasă. Periodic, membrii acestui club se întâlnesc şi discută cu personalităţi marcante din lumea în care trăim. Prima dezbatere de acest fel a fost organizată cu părintele Filotheos Faros din Grecia care le-a vorbit elevilor despre dragoste, despre cum putem trăi frumos şi despre problemele pe care le-ar putea întâmpina ei în societatea actuală. Părintele a scos în evidenţă că fiecare tânăr este unic în felul lui, că are nevoie de libertate şi afecţiune din partea părinţilor şi a semenilor pentru a creşte şi a ajunge la maturitate.

(alte detalii despre această întâlnire puteţi citi aici)






Curăţenia = viaţă!


Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad a fost martorul unei acţiuni de ecologizare demne de urmat pe data de 13 mai 2013, întrucât membrii cercului de ecologie au demonstrat încă o dată cât de important este să avem un mediu curat în care să trăim.
Astfel, ,,înarmaţi’’ cu saci de plastic şi cu mănuşi, elevii de gimnaziu (clasa a V-a A şi a VI-a A), dar şi de liceu (clasa a IX-a B, a IX-a C, a IX-a E, a X-a B, a X-a C, a X-a E, a XI-a E şi a XII-a E) s-au întâlnit în faţa şcolii la ora 12:00 pentru a inspecta împrejurimile şi pentru a strânge deşeurile existente.
Fiind atent supravegheaţi de doamna profesoară de fizică Lazăr Gabriela, care a coordonat acest ,,manifest ecologic’’, copiii au fost grupaţi, iar fiecare grupă s-a ocupat de curăţarea unei zone, fie din interiorul sau din exteriorul colegiului.
Curajoşi, optimişti şi harnici, aceştia şi-au făcut treaba cum se cuvine, dând dovadă de mult spirit civic şi şi-au arătat mândria de a face parte din cerc prin eşarfa specifică, pe care au purtat-o cu această ocazie.
          În total au participat aproximativ 50 de persoane, cărora aş dori să le mulţumesc pentru că există şi pentru că au făcut din visul meu de a lăsa ceva frumos în urmă o realitate certă. Prin activitatea lor constantă şi prin devotamentul demonstrat de atâtea ori, m-au făcut să realizez cât de minunaţi sunt. Probabil vă veţi întreba de ce....
Nu e evident?!
         Pentru că în timp ce alţii priveau cu interes, dar se temeau să ia parte la acţiune pentru ,,a nu se face de râs’’ pentru că ,,strângeau gunoaie’’, aceşti oameni nu s-au sfiit să răspundă pozitiv şi să ajute natura şi pe cei din jur, fără pic de egoism. Cine crede că lumea e un ,,container’’, se înşeală amarnic şi i-aş sfătui să se gândească de două ori înainte de a arunca ceva la voia întâmplării, deoarece în joc e sănătatea tuturor.
          Îmi doresc ca în viitor, astfel de activităţi să ia o amploare mai mare şi câţi mai mulţi voluntari, fie parte a cercului de ecologie sau nu, să se implice, fiindcă, a fi ,,ecologist’’ nu presupune a fi ,,gunoier’’, după cum mulţi sunt tentaţi să creadă datorită unui  orgoliu prostesc sau a unei lipse de informare, ci a fi un om responsabil, iubitor de verde, de curăţenie şi deci... de viaţă!
Acestea sunt adevăratele modele de care societatea are nevoie pentru a evolua!
          Dacă lumea ar fi precum colegii mei, cu siguranţă ar fi una mai bună! Felicitări, dragi ecologişti! Mă faceţi să fiu onorată că sunt goldişeană!


                                                                             Diaconescu Roxana
                                                                             Clasa a XII-a E

                                                                             CNVG ARAD

Trandafirii şcolii noastre...


La iniţiativa membrilor cercului de ecologie şi cu precădere a domnului profesor Dan Grovu  şi a doamnei profesoare Lazăr Gabriela, în cursul ,,Săptămânii Altfel’’ 2013 a fost organizată o acţiune ecologică de plantare a unor trandafiri, cumpăraţi în urma contribuţiei fiecărei clase, prilej cu care s-a sărbătorit şi ,,Săptămâna Pământului’’ desfăşurată în acelaşi interval de timp.
La această acţiune au participat atât membrii cercului, cât şi  alţi elevi, dornici să ajute mediul înconjurător. Elevii precum cei din clasa a VII-a A: Turgyan Cătălin, Gazdik Daniel, Viderok David, Berce Emanuel, Orban Roland, însă şi cei din clasa a XII-a B: Şandor Florin, Flueraş Laviniu, Abrudan Valentin, Kovacs Adrian etc au dat dovadă de mult spirit civic şi au participat activ alături de domnul profesor Grovu Dan  la plantarea trandafirilor şi totodată la îmbunătăţirea estetică a şcolii în ciuda condiţiilor climatice mai puţin favorabile.
Aceştia au constituit un exemplu demn de urmat, motiv pentru care doresc să le mulţumesc tuturor pentru implicare şi pentru faptul că au au adus un plus de ,,verde’’ imaginii Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad.



                                                          Diaconescu Roxana, clasa a XII-a E

24 mai 2013

Amprenta timpului



Onoarea şi respectul sunt cuvintele cele mai potrivite, care au putut descrie atmosfera zilei de 31 ianuarie 2013, întrucât, câţiva elevi  dornici de cunoaştere din clasele: a XI-a C, a XI-a E, a XII-a D şi E, au participat alături de cadrele didactice de limba şi literatura română doamna Pantea Floarea şi doamna Tănase Loredana, la decernarea a două premii literare: ,, Mihai Eminescu’’ şi ,,Ioan Slavici’’ de către Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad. La îndemnul doamnei profesoare Macovei Voichiţa, una din coordonatoarele acestui eveniment, cu toţii am pornit în căutarea unei istorii fascinante, care face din Arad un reper semnificativ al ţării.
Laureaţii celei de-a X-a ediţii a manifestaţiei  menţionate au fost Doina Arghezi, pentru participarea activă şi donarea a nenumărate manuscrise, filme, obiecte etc,  directorul Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene şi Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni.
Premiile au fost înmânate de conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, care a fost şi preşedintele juriului în cadrul acestui eveniment deosebit găzduit de Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene.
          Acestă reprezentare culturală a adus cu sine nu numai un strop de istorie, prin poveştile doamnei Arghezi cu privire la talentul lui Tudor Arghezi  şi a fiului său Baruţu, ci a adus şi multă cultură, întrucât am asistat şi la promovarea volumului ,,Din Duhul pământului’’, volum de notiţe , despre care se spune că ar fi fost găsit îngropat de însuşi poetul menţionat în grădina Mărţişorului...de unde şi numele capodoperei. Fiind descoperit mai târziu, a ajuns să vadă lumina tiparului de curând şi cuprinde o serie de amănunte despre viaţa lui Arghezi, poezii etc.Mai mult, am avut ocazia de a afla şi de povestea înfiinţării Centrului de Cercetare Tudor Arghezi, fapt datorat rectorului Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş’’, domnul Ardelean Aurel şi am putut observa printre altele, obiectele care au aparţinut familiei Arghezi....de la cărţi, până la colecţia de bufniţe din porţelan.
          Elevii noştri s-au ridicati la înălţimea aşteptărilor, întrucât au participat cu un program artistic deosebit, alcătuit din : recitarea şi dramatizarea poeziilor : ,,Rugăciune’’ şi ,,Floare albastră’’ de Mihai Eminescu, urmând  să încheie cu interpretarea romanţelor ,,Şi dacă...’’ şi ,,O, rămâi…’’ de acelaşi poet nepereche. Un moment frumos a fost, de asemenea, când unul din elevi a adus o perspectivă unică despre Eminescu, citându-l chiar pe prolificul Ioan Slavici.
Spectatorii, de la goldişeni, la elevi veniţi  din Timişoara, au asistat emoţionaţi la decernarea premiilor, la vărsarea lacrimilor devenite nepreţuite în cadrul cu aer secular, în care ne aflam, deoarece, lecţia de istorie şi de cultură se transformase după cum mărturisea dr. Marius Grec ,,în una de viaţă”.
          Răsuflând mândră aerul noului an, m-am îndreptat spre casă, cu proaspăta amprentă a manuscriselor originale argheziene, scrise sub lupă cu litere minuscule şi cu eterna amprentă a valorilor morale care mi­-au rămas în suflet şi anume...onoarea  de a fi asistat la scrierea istoriei.
Diaconescu Roxana, clasa a XII-a E, CNVG Arad.