Mult
aşteptata
festivitate de premiere a membrilor cercului de ecologie a avut loc
pe data de 27 mai 2013, în Sala Festivă a şcolii începând cu ora
13:00. Aici,
reprezentanţii
fiecărei clasei, însă şi membrii propriu-zişi
ai cercului, în număr de peste 50, au vizionat o prezentare
powerpoint cu toate activităţile realizate atât în anul
2011-2012, cât şi
în anul 2012-2013,
când cercul a fost înfiinţat
oficial.
De
asemenea, elevii aflaţi alături
de profesorii coordonatori, doamna profesoară de fizică Lazăr
Gabriela şi domnul Grovu Dan, însă şi de domnul prof. Costina
Daniel, susţinător convins al ecologiştilor, au aşteptat cu
nerăbdare să fie premiaţi cu diplome pe măsura gradului de
activitate ilustrat în acest an, astfel, s-au
acordat trei tipuri de titluri: titlul
de ,,membru’’ al cercului, care presupune o activitate relativ
redusă
dovedită în cerc, titlul de ,,participant activ’’,
echivalent al premiului 2 şi
titlul de ,,voluntar’’,
cel mai prestigios dintre toate, întrucât
acesta marchează o activitata constantă şi foarte bună aratată
în ,,grupul verde’’
menţionat.
De
la elevi de gimnaziu şi până la cei de liceu, aceştia s-au
arătat
mulţumiţi de realizările lor şi de faptul că au putut duce încă
un an ecologic la bun sfârşit. Au putut servi şi nişte dulciuri,
iar acest fapt i-a
bucurat şi
mai tare.
Îmi
doresc din tot sufletul ca această tradiţie a cercului să
dăinuiască şi peste ani, să se dezvolte
şi să ia
o amploare tot mai mare pe an ce trece, deoarece mediul înconjurător
e ceva pentru care merită să lupţi, fiindcă el ne priveşte pe
toţi.
Termin
liceul cu gândul că am reuşit să las ceva frumos în urmă... un
vis la care nimeni nu spera şi pe care l-am
transformat în
realitate datorită elevilor acestora minunaţi şi a următorilor
profesori: doamna prof.
Lazăr
Gabriela, domnul prof. Grovu Dan şi domnului prof. care mi-a
furnizat diplomele, deci posibilitatea de a-mi premia colegii, domnul
Sabin.
Ori
de câte ori înmânam
câte o diplomă în cadrul festivităţii, primeam în schimb, o
privire caldă, un sincer ,,mulţumesc’’
şi chiar câte o îmbrăţişare,
fapt care mi-a arătat
că indiferent de munca depusă, roadele au fost pe măsură...şi au
fost atât de dulci încât mi-au
îmbălsămat
sufletul şi amintirea pentru tot restul zilelor mele. Sper ca şi în
viitorul apropiat să avem din ce în ce mai mulţi voluntari, care
să transmită un mesaj universal:
acela de apărare
a căminului nostru, al tuturor, care este TERRA!C ât despre
mine...eu am primit cel mai frumos premiu, o diplomă şi o medalie
de onoare pentru iniţiativă şi muncă alături de o sumedie de
clipe frumoase, pe care le voi povesti şi eu copiilor mei când
aceştia vor fi de seama mea...
Anul
ecologic 2012-2012 se
încheie,
dar acest lucru e doar începutul a ceea ce va urma!
Diaconescu
Roxana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu