29 ian. 2015

Anonimul Venetian

                 O celebră piesă de teatru scrisă de italianul Giuseppe Berto a fost pusă în scenă, la Librăria Scienta, de doi dintre elevii Colegiului „Vasile Goldiș” din Arad în fața unei asistențe de aproximativ 100 de colegi, prieteni, rude și, nu în ultimul rând, dascăli. „Anonimul venețian” i-a scos din anonimat pe Roberta Paven și Cosmin Dănilă, elevi în clasa a XI-a la colegiul amintit mai sus, în clasa profesorului Lucian Ardelean.

23 ian. 2015

Importanța cunoașterii biografiei unui scriitor



În opinia mea, cunoașterea biografiei unui autor reprezintă un factor important în vederea înțelegerii operei sale. 
În primul rând, momente din viața scriitorului își lasă amprenta mai mult sau mai puțin în orice carte publicată de acesta. Doar cunoscând anumite aspecte din viața autorului putem să înțelegem mai bine o anumită semnificație pe care o putem găsi într-o carte. Scriitorul francez Victor Hugo a spus un mare adevăr: "Viitorul aparține mai mult inimilor decât spiritelor. Să iubești! Iată singurul lucru ce poate să umple veșnicia". El însuși nu doar a scris romanul "Mizerabilii", ce a fost supranumit "Evanghelia socială", ci s-a și implicat pe parcursul vieții în problemele sociale ale patriei sale, lăsând ca o încununare a purtării sale de grijă față de cei săraci cea mai mare parte din averea sa, prin testament. Pentru a preciza poziția marelui scriitor rus Anton Cehov în literatura universală, ar trebui să găsim un termen între cel de sfânt și cel de înțelept. Niciodată nu a încetat activitatea în folosul celorlalți. A înființat școli pentru copiii țăranilor, a creat biblioteci publice, a organizat cantine pentru săraci, iar în cazul epidemiei de holeră a alergat să aline suferințele bolnavilor. Pentru Cehov, Credința este necesară vieții: "Omul (spune Mașa în piesa "Trei Surori") trebuie să aibă credință sau să înseteze de credință. Altminteri viața este goală, goală...Trebuie să știm pentru ce trăim, altfel toate sunt fără sens și fără scop". În "Istoria unul necunoscut", scrisă în anul 1893, sublineaza scopul vieții, destinația omului: "Am înțeles acum cu mintea mea, cu sufletul meu ce atât de mult a suferit, că omul sau nu are nicio destinație sau are una singură: iubirea plină de dezinteres personal pentru ceilalți". Goethe a scris un întreg faust pentru a ajunge la această concluzie. Cehov a trăit toată viața conform acestei concluzii, chiar înainte de a o pune pe hârtie. 

Am putea să dăm multe exemple din lumea artelor (literatura fiind ea însăși o artă). Mă voi opri la un singur exemplu din arta picturii. Cea mai mare dorință a pictorului Van Gogh a fost să devină preot pentru a sluji Evanghelia lui Hristos. De multe ori împărțea bani copiilor fără încălțăminte. Mergea la casele săracilor, le ajuta familiile și pe cât putea le consola. Această nefericire socială a alungat de la marele pictor orice strălucire - "nu pot să râd câtă vreme există oameni care plâng" - așa răspundea tuturor celor care căutau să afle de ce este atât de amărât și trist. Dormea pe paie și mânca pâine uscată, orez și miere. Nu dorea să se diferențieze cu nimic de minerii nefericiți pe care genialul pictor căuta să-i slujească. Alerga la cei răniți, priveghea la căpătâiul lor, le spăla rănile și se ruga. Scria fratelui său: "Dacă nu sufăr și eu ceea ce trag alții, tot ce scot eu din atelierul meu va fi fals". Iată un exemplu strălucitor al legăturii dintre viață și operă. Și poate nu ar fi ajuns genialul pictor al luminii dacă nu ar fi slujit Luminii. 

În concluzie, este necesară cunoașterea biografiei unui autor în vederea unei mai bune înțelegeri a operei sale, pentru a cunoaște adevăratele povești din jurul acesteia și pentru a cunoaște faptele care au influențat marile scrieri de-a lungul secolelor. 

Stoica Teodor, clasa a XI-a E

Prof. coordonator Nadiș Livia

21 ian. 2015

Anonimul Venețian la Scienta



               

             Un text scris de Giuseppe Berto pentru un film în regia lui Enrico Salerno dar care a ajuns să fie jucat în multe teatre din Europa și România și jucat mai bine de un deceniu pe scena Teatrului Arădean, ajunge și la Scienta. Într-o formă mai specială, însă. De data aceasta, cei care vor da viață celor două personaje ale operei lui Berto sunt doi elevi ai Colegiului Național „Vasile Goldiș” din urbea de pe Mureș, și anume Carina Paven și Cosmin Dănilă.
         La inițiativa celei care a observat potențialul celor doi elevi, doamna profesor Livia Nadiș, marți, pe 27 ianuarie 2015, la Librăria Scienta, va fi pusă în scenă piesa Anonimul Venețian. Elevii s-au pregătit săptămânal mai bine de trei luni de zile, cu ajutorul doamnei profesor și a actorului arădean Zoltan Lovas, care a făcut parte din distribuția piesei mai bine de un deceniu, alături de actrița Claudia Ieremia.
         „E una dintre piesele mele de suflet, această poveste tulburătoare de dragoste. E o dramă romantică, având ca teme iubirea și moartea – Eros și Thanatos. De 13 ani de când profesez, mi-am dorit să pun în scenă Anonimul, dar împrejurările n-au fost favorabile. Fie n-am găsit elevii potriviți, fie erau în clasele terminale.” – a declarat prof. Livia Nadiș pentru Blog Arădean.
         Pe lângă faptul că actorii sunt doar niște elevi care fac acest lucru din pură pasiune pentru teatru și scenă, reprezentația de la ora 18 ne mai oferă o surpriză: melodia de final a piesei de teatru va fi interpretată de către trupa Neosonic, care va susține și un mini-recital. Și în fond, tocmai muzica – Concertul pentru Oboi și Orchestră în Sol Minor de Alessandro Marcello – ce însoțește actorii pe parcursul piesei este cea care ne rămâne în minte după ce plecăm din sală.

         Nu cred că mai este nevoie de cuvinte care să vă convingă că marți, de la ora 18, locul vostru este pe un scaun din Scienta,  urmărindu-i pe Carina Paven și pe Cosmin Dănilă dând viață personajelor. Ne vedem acolo!


Eugen Rogojan – blog arădean

10 ian. 2015

Ovidiu vă prezintă GSmart Saga S3 (telefonul personal)

        De ce ai ales acest telefon?

         Am avut de facut o alegere dificilă, înainte să îl cumpăr, având la dispoziţie 1000 de lei şi de ales între zeci de telefoane. Ceea ce l-a diferenţiat de celelalte este ecranul si bateria uriaşă: 6 inch şi respectiv 3000 mAh+ecranul HD. În ceea ce urmeaza voi încerca să răspund la întrebarea: dacă aş fi avut 2000 de lei, aş fi cumpărat acelaşi telefon?


         Fă o scurtă prezentare a telefonului.


         După cum se vede din poze, arată frumuşel, marginea laterală abia se vede, în comparaţie cu ecranul. Camera din spate este ieşită puţin în afară,lucru ce deranjează când telefonul este pus pe masă. Butonul de pornire, oprire este aşezat în partea dreaptă, iar cel pentru volum în partea stângă. Captura de ecran se face apăsând pe butonul de pornire şi pe cel de scădere a volumului, funcţie importantă pentru când vreau sa citesc o pagină web sau să revăd o poză după un timp când nu am acces la internet.




După cum am spus mai sus, ecranul este un IPS HD uriaş, de 6 inch (cea mai mica tableta are 7 inch), deci nu este un smartphone ci un phablet. Are o rezoluţie de 1280 x 720.

 În lumina soarelui se descurcă bine, dar la luminozitate maximă. Jocurile şi filmele se văd excelent,dovezile le puteți vedea mai jos (capturi de ecran făcute de telefon):






           În condiţii normale de utilizare, bateria își face bine treaba (2 ore de muzică,1 ora de jocuri, 2 ore de filme şi jumătate de ora pe internet ). Trebuie încarcat zilnic. Camera foto are 8 megapixeli (cea frontala), iar cea secundara are 2 megapixeli. Are blit, dar nu are aplicatie lanterna, dar se poate pune widget de la antivirusul instalat de ei. Are functie de  panorama, HDR (culorile putin mai realiste), poza automata cand se detecteaza un zambet, poza cand se spune cheese, poza cu cronometru, detectare de fata si multe altele. Dar avand Android 4.2.2 nu se poate instala Google Camera, care are posibilitatea de-a face focalizare pe un singur obiect. Dar pentru asta exista alte aplicatii, eu am gasit numai prin care trebuie facuta manual blurarea.Captura video poate fi facuta pana la 1080p la 30fps
           Poze cu telefonul:





Procesorul este un Quad Core MediaTek MT652 la frecventa de 1,3 GHz. Acesta face să mearga bine GTA Vice City, GTA San Andreas, The Room 1 si 2, Asphalt 7 si 8, Blitz Brigade, Modern Combat 5, N.O.V.A. 3 si The Dark Knight Rises. Deasemenea Gangstar Vegas si Gangstar Rio,dar nu functioneaza The Adventures of Tintin (singurul pe care l-am gasit ca nu e compatibil).  In rest se misca bine,dar are intarziere cand reda un videoclip pe aplicatia Youtube. Sunetul functioneaza in timp real, dar nu si video-ul.

        Ce aplicatii folosesti?

Le voi imparti in 2 grupe:
a) Educationale, care, din nou, se pot imparti in grupe. Cateva aplicatii care prezinta HTML,CSS si JavaScript (pentru pagini web), cateva aplicatii de matematica, formule la fizica, pentru dezvoltarea atentiei, invatarea unor limbi straine si cursuri online.
         La dezvoltarea atentiei intra Elevate, care in fiecare zi te lasa sa joci 3 mini jocuri, doar in engleza care iti pun atentia, concentrarea  la lucru. Sunt destul de grele, eu trebuie sa le repet de cateva ori pana sa le trec. De exemplu iti apare cate un cuvant la viteza de 180 wpm (cuvant pe minut) care iti da o informatie. Apoi tu trebuie sa raspunzi la o intrebare cu adevarat sau fals, in caz ca ai nimerit-o viteza cuvintelor creste la 210 wpm.
 Invatarea unor limbi se face cu timpul,si cu Duolingo. Eu incerc sa invat si daneza cu Danish de la Fabio.
         In final raman cursurile online: Coursera,de unde poti invata fizica/inginerie si informatica pentru facultate.Cursurile sunt video, doar in engleza.
 b)care fac timpul sa treaca mai repede:
         Cel mai mult m-a impresionat The Room:un joc in care trebuie sa gasesti secretele mai multor mese (pare simplu, dar nu este asa). Atmosfera este superba. Partea buna este ca are 2 parti, dar nu sunt gratuite.
         Cut the rope 1 m-a impresionat prin simplitate.Totusi unele nivele nu reuseam sa le trec cu 3 stele, chiar daca scopul este sa tai franghii si sa duci o bomboana la o creatura verde. Partea doua a jocului este dezamagitoare, mergand pe urmele Candy Crush-ului: mai multe incercari dupa un timp.
         True color este o aplicatie de atentie si de viteza de reactie, avand 4 moduri de joc. Se observa din imagine care este scopul,nu-i asa?
         Micro battles un joc care contine 4 mini jocuri care so joaca numai in 2.Foarte distractiv.
         Prime World: Alchemy in care scopul este sa combini elementele cate 3,creand alta noua si tot asa.
         Fruit slice în stilul lui Ninja Fruit,dar are mai multe moduri mai grele.
         The Simpsons Tapped Out si Star Wars Galactic Defence se aseamana într-un fel,ambele fiind de strategie.
          La început nu am crezut că se poate face root la acest telefon. Am gasit un singur forum despre root-area acestui telefon. Acel forum nu ducea niciunde, nicio informaţie. Dupa ce am încercat ceva variante, fără să se intample nimic, m-am gândit că nu caut cum trebuie. Găseam informatii numai despre telefoanele noi, cu nume mari: Samsung, Apple... Apoi m-am gandit sa caut informatii despre telefoanele chinezeşti. Chiar prima variantă, cu Root genious, a funcţionat.
         One+ Manager:o aplicaţie care face ca sistemul de operare Android să arate ca iOS.Se mişca foarte bine,clasifică aplicaţiile în foldere.
         OTG:se poate conecta prin microUSB cu un stick,tastatura şi cu un mouse(cu ultimul nu am încercat,dar primele 2 merg bine.).
         Concluzii: Este un telefon excelent, daca nu luăm în considerare că imaginea nu corespunde cu sunetul în aplicaţia Youtube (filmele descărcate merg bine). Incape in buzunarul de la spate al blugilor dar nu si in toate buzunarele din fata. Ecranul HD este grozav pentru jocuri şi filme, difuzorul este bun, basul în căşti este excelent, funcţia OTG, care dupa mine trebuie sa fie la toate telefoanele. Lanterna este utilă noaptea, camera foto este bunicică. Iar la preţul de 900 de lei face telefonul să fie unic prin ce oferă.

Butnariu Ovidiu
Clasa a XII-a A