31 dec. 2009

Despre cum să îţi iei viaţa în propriile mâini ...

Poate unii dintre voi mă cunoaşteţi, sau poate proiectul „Înţelege Europa” vă spune ceva. Da, eu sunt cea care am venit la voi pentru a dezbate despre Uniunea Europeanã şi, de ce nu, pentru a vă face să reflectaţi asupra viitorului vostru. Şi eu am fost elevă în Liceul „Vasile Goldiş” şi îmi amintesc cu drag de anii pe care i-am petrecut aici. Acum sunt studentã şi pot sã vã spun cã drumul pe care-l alegem începe atunci când vrem noi sã înceapã. Sunt studentã în anul III la Relaţii Internaţionale - Babeş-Bolyai, în Cluj-Napoca. Nu pot spune cã a fost deosebit de greu sã ajung aici, deoarece admiterea s-a fãcut pe bazã de dosar. Dar, atenţie, dosarul a fost întocmit pe baza mediilor din timpul anilor de liceu şi a mediei de la bacalaureat. Aşadar ... am învãţat cu responsabilitate în liceu. Poate domnii profesori şi doamna dirigintã îşi mai amintesc ...

Ceea ce pot spune cã este greu în aceastã facultate este sã te menţii la un nivel înalt. Având în vedere cã este o facultate de stat cu locuri la buget şi burse acordate celor mai buni, competiţia este acerbã şi este nevoie de muncã pentru a ajunge în vârf. Şi mai trebuie sã spun ceva esenţial - mie îmi place ceea ce fac. Este foarte important. Cãci dacã faci cu plãcere un lucru, sigur îţi reuşeşte.

În ce mã priveşte, pot spune cã mi-am luat viaţa în propriile mâini şi am gãsit numai beneficii fãcând acest lucru. În primul rând, câştigi încredere şi stimã de sine. Sã porneşti încrezãtor este un lucru esenţial pentru a reuşi şi sã nu-ţi pierzi încrederea chiar şi atunci când drumul ales nu este atât de uşor. Aceasta este problema cu care ne confruntãm atunci când ne dorim ceva, şi constatãm cã uneori nu se întâmplã ceea ce ne-am închipuit. Care este soluþia? Sã ne resemnãm, sã oftãm şi sã spunem „asta este”, sau sã mergem mai departe luptând, fiind încrezãtori în forţele noastre? Eu cred cã orice persoanã de succes alege a doua variantã. Viaţa nu reprezintã o linie dreaptã, ea va fi mereu sinusoidalã, iar ceea ce putem noi face este sã transformãm minusurile în plusuri şi sã privim cu detaşare fiecare barierã pe care o întâlnim. De ce cu detaşare? Pentru cã numai aşa poţi rãmâne tu. Sã nu laşi pe nimeni sã-ţi alunge scopurile!

Un scop poate fi atins numai prin muncã, iar şcoala ne învaţã ce este munca. Uneori este greu sã munceşti (sã înveţi), dar atunci când faci ceea ce îţi place nu se mai numeşte muncã, ci pasiune. şi atunci ajungem la întrebarea: De ce sã învãţãm la şcoalã? Vã spun eu de ce: pentru a ne atinge scopurile sau pentru a descoperi ce ne place cu adevãrat. Trebuie mai întâi sã cunoşti ceva, pentru a face aprecieri asupra unui lucru. Sã alegi ceea ce te pasioneazã înseamnã o carierã de succes şi, de ce nu, o viaţã mai frumoasã şi un drum mai puţin anevoios. Sã reuşeşti ceea ce ţi-ai propus înseamnã împlinire.

Nu lãsa pe mâine ceea ce poţi face azi, iar dacã nu reuşeşti azi, atunci încearcã şi mâine şi spune în sinea ta: nu voi deveni niciodatã un ignorant.

Cu drag, pentru cititorii revistei Lyceum,

Dalia Drãgan

30 dec. 2009

Carte de oaspeti

Webmasters, apasa aici pentru a obtine propriul Guestbook gratuit

„Nu regret că m-am străduit să fiu cea mai bună”

Poate vi se va părea ciudat, însă o dată trecut de anii liceului, ai altă perspectivă asupra a ceea ce te înconjoară, asupra vieţii.

Ca mulţi alţi elevi şi eu mă pot mândri că am avut ca îndrumători şi iniţializatori în valurile vieţii, profesori ai Liceului „Vasile Goldiş”.

Chiar dacă nu înţelegeam prea bine de ce domnii profesori ne pretind atât de mult, după terminarea liceului am înţeles că nu „ne-am tocit coatele” degeaba. Roadele muncii celor opt ani petrecuţi în „Liceul Vasile Goldiş” şi a profesionalismului cu care profesorii ne-au învăţat, abia începeau să apară …

Pentru început, examenul de bacalaureat. Chiar dacă au fost mai multe probe orale şi scrise, toţi colegii ne-am descurcat bine, iar subiectele nu ni s-au părut grele, putându-le aborda cu uşurinţă. După ce am terminat şi am văzut media obţinută, am realizat că mulţumită îndrumătorilor noştri, am obţinut acele note onorabile. Tot atunci m-am bucurat că doamna dirigintă (doamna Macovei Voichiţa) ne-a predat şi ne-a pretins să ştim limba română ca celor de la filologie ... cu toate că, trebuie să recunosc, în timpul liceului mi se părea ciudat că are aceleaşi aşteptări de la noi (care eram la matematică - informatică) ca şi de la clasa vecină (filologia). Dar „mi-a prins” bine, mai ales la admiterea în facultate. Aceasta a fost pe bază de dosar, iar datorită mediei obţinută la bacalaureat am intrat a doua la bugetari. Acum sunt studentă în ultimul an la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad şi fac parte din prima generaţie care va termina la secţia de Matematică - Informatică.

Este greu, dar fiind obişnuită cu ceea ce înseamnă „a învăţa” şi cu spiritul competiţiei, acela de a fi cel mai bun în ceea ce faci, m-a ajutat mult. Este adevărat că la facultate nu este obligatoriu să frecventezi zilnic cursurile, seminariile, laboratoarele. Cu siguranţă vă este cunoscută şi sintagma „trebuie să înveţi doar în sesiune”... dar trebuie să înveţi pe tot parcursul semestrului pentru a-ţi fi mai uşor în sesiune. Iar cu frecventarea cursurilor: pe lângă faptul că unii profesori ţin cont de aceasta, este mult mai uşor când înveţi dacă ai fost la cursuri şi ai auzit explicaţiile date. Spun asta din proprie experienţă ... şi nu pentru că aş fi avut „chiulangită acută”, ci pentru că am fost plecată un semestru cu Bursa Erasmus în Porto, Portugalia. Condiţiile pentru a putea pleca au fost să fii integralist, să ai media peste 9 şi să cunoşti limba engleză. Deoarece aceste condiţii nu mi-au ridicat dificultăţi, fiind şi bursieră încă din primul an de facultate, mi s-a aprobat cererea, iar în 5 septembrie 2008 eram pe tărâm portughez, cu încă două colege.

Au urmat 5 luni frumoase, dar şi grele. Am vorbit în limba engleză, dar am învăţat şi limba portugheză. Sinceră să fiu, la început mi s-a părut ciudată şi hazlie, dar frumoasă, mi-a plăcut, de aceea mi-a fost uşor să o învăţ. Uşurinţa de a capta şi reţine lucruri noi s-a datorat faptului că tot timpul creierul a fost „antrenat” (a învăţat, a rezolvat diferite exerciţii).

Acolo ne-am făcut prieteni portughezi, am vizitat cu ei împrejurimile, am fost în excursii şi petreceri organizate de Universitatea din Porto special pentru studenţii Erasmus. Însă activitatea nu s-a redus doar la a călători, a vizita, a face cumpărături din banii de bursă primiţi de la Universitatea din Arad, ci şi a învăţa, a desluşi de unul singur cum se rezolvă o problemă, a face săptămânal câte un proiect la fiecare materie pe care ai avut-o, a avea parţiale ...

Chiar dacă au fost şi perioade mai neplăcute, la final, când am tras linie, nu am regretat nimic. După 5 luni de stat singură, la 4000 km depărtare de casă, ai altă viziune asupra a ceea ce se petrece în jurul tău. În afară de faptul că înveţi să-ţi gestionezi banii, devii mai puternic psihic, nu mai eşti la fel de vulnerabil ca la plecare şi, în mod sigur, nu mai gândeşti ca înainte, ai alte aspiraţii.

La revenirea în ţară am avut de dat examene de diferenţe, pe care le-am luat şi sunt în continuare candidată la bursa de merit (bursa care se acordă dacă ai media peste 9,50). Suma primită nu este una fabuloasă (jumătate din minimul pe economie), dar suficientă ca să poţi ieşi în weekend cu prietenii sau să îţi poţi cumpăra ceea ce vrei, fără a mai cere părinţilor - care îţi dau, dar după ce le spui pentru ce îţi trebuie şi de ce ... ştiţi şi voi vechea poveste ...

Până acum nu regret că m-am străduit să fiu cea mai bună, să mă autodepăşesc, deoarece într-un fel sau altul, munca mi-a fost răsplătită (în liceu - menţiuni la olimpiade, iar acum în facultate - bursă). Faptul că sunt la „fără taxă”, că am fost studentă Erasmus în Portugalia, cu siguranţă mă va ajuta şi pe viitor. Iar până la urmă nu contează cum te numeşti, contează ceea ce ştii.

Aşa că, „a fi sau a nu fi” cineva/ceva în viaţă, depinde de fiecare şi nu de relaţiile pe care le are, iar şcoala, apoi viaţa, îi va diferenţia.

Adina Dragoş


27 dec. 2009

Licean în Brazilia

Elevul Roman Sorin Mircea din clasa a XII-a C a studiat un an în Brazilia. Ne-a răspuns la câteva întrebări şi ne-a trimis câteva fotografii pentru a vă face şi pe voi părtaşi la experienţa sa.

1.De ce ai plecat sa studiezi in Brazilia?

Deoarece am vrut sa cunosc un nou stil de viata, sa-mi fac noi prieteni, sa vad locuri noi si genuri de viata diferite.

2.Cum era scoala in care ai studiat?

Eu am studiat intr-o scoala particulara deoarece acolo acestea erau cele mai bune scoli,era o scoala destul de mica, era cate o clasa din fiecare an.

3.Ce discipline se studiau?

Toate disciplinele ca si la noi in afara de : Religie, Muzica, Desen. Toata lumea studia aceleasi materii, doar de la facultate puteai sa-ti alegi profilul.

4.Erai obligat sa studiezi toate disciplinele sau alegeai cateva?

Da eram obligat sa studiez toate disciplinele.

5.Cum erau colegii tai si ceilalti colegi din scoala?

Erau prietenosi , comunicativi, te ajutau daca aveai nevoie de ceva.

6.Cum se desfasurau orele?

O ora la ei tinea 2 ore, profesorul scria lectia pe tabla si apoi o explica, cat timp scria lectia toata lumea putea vorbi , dar cand o explica trebuia sa fim atenti.

7. Ce dotari materiale avea scoala?

Deoarece am studiat la o scoala particulara am avut parte de toate dotarile, aveam laboratoare, sala cu proiector unde prezentam proiectele.

8.Cum erau profesorii?

Erau foarte prietenosi ,cu ei puteam vorbi fara sa folosim pronumele de politete, erau foarte deschisi, dupa ore putem sa iesim la un suc cu unii .

9.Ce ti-a placut cel mai mult in scoala?

A fost o scoala normala dar cel mai mult mi-a placut atmosfera.

10.Cum erau Brazilienii in general?

Erau plini de viata, prietenosi, stiau sa se distreze.

11.Cum era orasul sau zona in care ai locuit?

Orasul in care am locuit eu se numea Caraguatatuba, situat pe litoraul din Sao Paulo cu iesire la Oceanul Atlantic, era un oras cu 150.000 locuitori.

12. Spune-ne cate ceva despre familia la care ai locuit?

Eu am locuit la 3 familii , aproximativ 4 luni la fiecare , m-am simtit ca si acasa cu ei.

13. Ce ai invatat mai deosebit in aceasta experienta?

In primul rand am invatat sa ma descurc singur, am invatat ce inseamna sa fii departe de familia ta , sa iei decizii singur.

14.Ce ai vrea sa schimbi in scoala romaneasca dupa ce ai vazut cum arata scoala acolo?

Mie mi-ar placea ca pana la terminarea liceului toata lumea sa studieze aceleasi materii , deoarece eu consider ca doar dupa terminarea liceului iti poti stii cu adevarat ce profesie vrei sa urmezi.

15.Ce sfat le dai colegilor tai care nu avut aceasta ocazie?

Eu le-as recomanda tuturor celor care au posibilitatea sa faca un schimb de experienta sa o faca , deoarece eu sunt foarte multumit de alegerea facuta si nu imi pare rau. Consider ca aceasta oportunitate m-a ajutat foarte mult deoarece acum pot sa iau decizii singur, sunt mai matur si mai independent.








Amintiri de la Balul Bobocilor 2009

Câţiva elevi talentaţi, membri ai cercului foto - video din liceul nostru, au realizat un interviu cu bobocii care se pregăteau să participe la concurs. Ne scuzaţi pentru întârzierea cu care vi-l prezentăm dar realizarea filmuleţului a durat ceva timp. Este primul filmuleţ realizat de elevii noştri. Îi felicităm şi îi aşteptăm şi cu alte realizări.






Imagini de la repetiţii







26 dec. 2009

Oaspeti cu azur în gene

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă vă urez multă sănătate, fericire şi Dumnezeu să vă poarte de grijă în noul an în care vom intra. Pentru că încă mai e vremea colindelor vă prezint o colindă deosebit de frumoasă, pe versurile lui Nichifor Crainic.


Corul Diaconesti - Oaspeti cu azur in gene
Asculta mai multe audio Muzica



Textul colindei îl puteţi citi şi AICI

Dacă nu v-am plictisit de tot vă invit să descoperiţi un om deosebit, de care poate aţi auzit sau poate nu, este vorba de Dan Puric. Puteţi urmări mai jos ultima emisiune la care a fost invitat.









19 dec. 2009

Daruri de Craciun

În 17 12 2009 a avut loc un spectacol realizat de elevii liceului nostru în cadrul Expoziţiei "Daruri de Crăciun" de la Expo Arad. În cadrul spectacolului au evoluat formaţia de dansuri clasice, corul liceului dirijat de prof. Lazăr Cristina, eleva Hodan Lavinia din IX B împreună cu 2 colege de la CSM Arad şi formaţia de dansuri populare. Din nou fotograful nostru Negrea Claudiu a fost la datorie şi a făcut câteva fotografii pentru dumneavoastră.


Vederi vechi din Romania

Am gasit pe net cateva vederi vechi din Romania de alta data si m-am gandit sa vi le arat si voua mai ales ca sunt foarte multe si din Arad.

Plutind pe aripile viselor - Amintiri despre Balul Bobocilor 2009

Dincolo de rasarit

Va oferim, spre lectura, doua frumoase poezii ale elevei Diaconescu Roxana din clasa a IX-a E


Dincolo de răsărit


  1. Privesc pe cer o pată de culoare,

Genele mi se lipesc uşor,

E un alt răsărit de soare,

Ce naşte iar dorinţă şi dor…


  1. Un copil zglobiu zâmbeşte pe-un drum,

Cu ochii mari şi gânduri măreţe,

Transformând timpul în scrum,

Înlăturând orice urmă de tristeţe.


  1. Culege floarea…cândva boboc…

Şi-i şopteşte cuvinte alese…

Să-l ducă într-un alt loc,

O lume cu vise neînţelese…


  1. Bătrânul îl zăreşte de dincolo de stradă,

Tresărind de bucurie,

Dar treptat, fără să vrea, cade pradă,

Renumitului sentiment de nostalgie.


  1. O salcie se unduieşte mlădios,

Mângâiată de o atingere de vânt,

Şi se mişcă armonios,

Presărând frunze pe pământ.


  1. Şi trece-un car…se-ndreaptă spre obor…

Roţile i se rostogolesc continuu

Asemeni timpului trecător,

În viaţa plină de bucurii şi chinuri…


  1. Privesc iar înspre cer…

E răsăritul…

Iar dincolo de el pier…

Culorile…şi naşte infinitul!



Poveste de toamnă


1. Un foşnet pierdut se aude…

Dincolo de norii plumburi,

Dar nimic nu se vede

Pe aceste valuri cenuşii…



2. Stropi mărunţi de ploaie udă pământul,

Căci cerul plânge neînţeles.

Se aude cum tremură şi vântul

Undeva departe…tot mai şters…


3. Soarele de ascunde muribund,

Pălind printre nori,

Şi stau şi văd cerul lăcrimând

De mii de ori…


4. Siluete negre se-mlădie uşor,

Ochii mei se pierd…

Privesc lumea cu patimă şi dor,

O floare veştedă dezmierd…


5. Păşesc sfioasă pe-o cărare,

Cu părul fluturând pe umeri,

O frunză aurie-mi iese-n cale,

O frunză fără nume…


6. Un ecou surd imi pătrunde-n suflet,

Iar inelele sale mă-nfioară…

Stau şi iar cuget,

O vrabie mică se porneşte şi zboară…


7. Frunza moare pe-o palmă de om,

Pare o poveste uşor banală,

Iar omul priveşte alt om,

Căci aşa e în lumea contemporană.


8. Înţeleg…

M-am născut să mă sting,

Într-o frunză căzută pe cărare,

Pe care vântul toamnei ,

O duce-n altă zare!



9. Şi totuşi…

Ce contează o frunză mai puţin

Când tot pământul e

Acum de frunze plin?


17 dec. 2009

Rareş - campion mondial la karate

Ştiaţi că la noi în şcoală avem un campion mondial? Probabil că unii ştiţi iar alţii nu. Este vorba de Golea Rareş din clasa a VII-a A care este campion mondial la kumite. În luna noiembrie a fost la Campionatul Mondial de la Roma unde a devenit cel mai bun din lume la categoria sa de vârstă şi greutate. În numai doi ani şi jumătate de când s-a apucat de karate a ajuns campion mondial. Cred că este o performanţă deosebită care spune multe despre ambiţia şi talentul acestui copil.

Discutând cu el mi-a spus că idealul său în viaţă este să devină avocat iar în plan sportiv să obţină centura neagră. Spune că îi place la Goldiş deoarece „este o şcoală bună şi se învaţă mult”.

Vrea să se apuce de un alt sport: flatland BMX (am căutat pe Google să văd despre ce-i vorba), un fel de jonglerii şi cascadorii pe bicicletă. Aveţi grijă cei care practicaţi acest sport, după kumite urmează flatland!

Probabil că o genă de sportiv a primit şi de la părinţii săi: mama o fostă gimnastă de performanţă, iar tata a făcut liceul şi şcoala militară unde se face mult sport.

Mai multe detalii despre Rareş puteţi citi în ziarul Adevărul de Seară AICI


Rareş Golea, karate-kid de Arad
Rareş pe podium la Roma


Fotografii pe care le-a facut în Roma


















Veres Cristina (VIII A) în Adevarul de seara

Un articol interesant despre eleva noastră puteţi citi în ziarul Adevarul de seara AICI

Amintiri de la Revoluţie


-->
suntem în decembrie 2009 la 20 de ani de la Revoluţia din 1989 prin care a fost răsturnat regimul comunist. Cu această ocazie ne-am gândit să vă facem o surpriză şi să marcăm acest moment într-un mod deosebit. În acest sens vă facem cunoştinţă cu domnul Manuel Budugan care are o fetiţă, elevă în liceul nostru. În timpul Revoluţiei din decembrie 1989 Manuel a fost soldat la o unitate militară din Timişoara şi avea 18 ani, o vârstă plină de avânt şi curaj tineresc.
După cum poate ştiţi Timişoara este oraşul de unde a pornit Revoluţia română, oraş care a dat tribut de sânge pentru ca noi să putem gândi şi trăi liber. Autorităţile comuniste au încercat să reprime mişcarea de eliberare. Chiar şi după căderea regimului comunist şi fuga lui Ceauşescu, securiştii au tras în manifestanţi şi chiar în soldaţii români care, văzând că istoria merge înainte, au pactizat cu mulţimea.
Revenind la Manuel, în 22 decembrie, dupa fuga lui Ceausescu, plutonul lui a fost scos din unitate pentru a apara Divizia din centrul Timişoarei. „Când ne-au scos din unitate ne-au spus că ne atacă ungurii”. În timpul executării misiunii de pază, Manuel, împreuna cu alţi trei colegi, au plecat voluntari, la rugămintea oamenilor, pentru a identifica de unde se trage asupra manifestantilor din p-ta Libertatii.
Verificând clădirea de unde venea ploaia de gloanţe asupra civililor a fost împuşcat, glonţul intrând sub omoplatul stang şi ieşind la doar un centimetru de inimă. „ Doctorul care m-a operat mi-a zis că dacă inima nu era contractată în momentul trecerii glonţului... ar fi fost lovită. Dumnezeu a fost lângă mine în acele clipe”. Deşi se afla într-o stare gravă nu a putut fi transportat la spital preţ de 25 – 30 de minute din cauza gloanţelor ce se abăteau asupra ieşirii din clădire. Au avut noroc în staţia de emisie - recepţie pe care au folosit-o pentru a cere ajutor colegilor din afară.
Pentru a fi scos din clădire a fost nevoie ca un pluton să facă foc de baraj deoarece, de peste drum, teroriştii trăgeau într-una înspre poarta casei. Când a fost pus în maşina care l-a transportat la spital, şi-a pierdut cunoştinţa.
Când am ajuns la spital mi-am revenit, când am dat de aer. Ţin minte tot, chiar şi ce m-au întrebat pe masa de operatii... ”.
A fost operat pe coridorul spitalului deoarece inspre sala de operaţii se trăgea din afară. „Eu am fost al 3-lea soldat operat in Spitalul militar si primul care a scapat, ceilalti doi fiind impuscati, primul in frunte si al doilea in inima”.
În urma operaţiei care a durat câteva ore şi a tratamentului, rana s-a închis, dar a rămas cu probleme pentru care este nevoit să urmeze tratament de specialitate şi în ziua de astăzi .
Manuel face parte dintr-o familie cu tradiţie în lupta împotriva comunismului. „ Bunicul meu a fost deţinut politic, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, din care a făcut aproape 12 în cele mai grele puşcării din ţară începând cu Aiud şi terminând cu Gherla şi Baia Sprie. Sunt mândru că nu l-am dezamagit...chiar dacă am trecut aşa aproape de moarte pentru asta...”.
Acum, în acest moment aniversar, este nevoie să ne amintim de jertfa celor care au luptat pentru libertatea noastră în decembrie 1989. Este cunoscut cazul celor care au murit pe treptele Catedralei din Timişoara. Pe lângă aceştia au mai fost şi alţii care şi-au dat viaţa pentru ca nouă să ne fie mai bine. „Am văzut cu ochii mei cum au omorât o femeie cu copilul în braţe”.
Este nevoie ca, mai ales elevii, să cunoască aceste evenimente, să ştie ce s-a întâmplat atunci şi cum au trecut românii de la dictatură la libertate....
’’ Nimic nu este mai presus decât libertatea... nici măcar viaţa...’’
Vestonul pe care l-a purtat Manuel în timpul misiunii.

în partea stângă se poate observa gaura făcută de glonţ