O carte adolescentină sau ”strigătul peniței hipersensibile”
Pentru adolescentul Sebastian Clej, până ieri, elev al Colegiului Național ”Vasile Goldiș”, din Arad, momentul absolvirii învățământului preuniversitar s-a încărcat cu emoții în plus. S-a sfârșit o etapă de pregătire școlară, se desparte de vechii colegi, de dascăli, de un anumit mod de viață, vine bacul, examenul de facultate ...
S-a sfârșit o etapă și se face simțit într- o cu totul alta: cea a dorinței de-a fi cunoscut ca trăitor întru ”strigătul peniței hipersensibile”. Un strigăt descoperit, de puțină vreme, înlăuntrul său.
”Strigătul„ lui, materializat pănă acum, sub forma unor încercări literare sporadice, de data aceasta, a prins conturul unei spectaculoase cărți de poeme.
Elegant lucrată, susținută și de imagini grafice, cartea lui Sebastian Clej,Himeră și Topaz, devenit ca autor Sebastian Eclejian, (o găselniță reușită!) atrage atenția, într-un mod plăcut, promițător.
Alăturarea celor două noțiuni diferite, opozabile, dar nu neapărat antitetice te transportă dintr-un spațiu imaterial, fantomatic, al senzației, spațiu ce ți se scurge printre degete, într-unul material, concret, palpabil, chiar dur.
Deși mult prea tânăr, autorul susține, chiar și prin structura cărții sale, că a parcurs deja 3 etape ale vieții - ale trăirii- aș spune eu.Prima este a iluziei (Bâjbâind prin întuneric,), a doua a dragostei (Căutând Topazul) și a treia, (Murind înainte de moarte) cea în care se găsește acum, este etapa în care se simte posesor al Topazului, piatra fiind simbol al apropierii de Absolut, de Divinitate, poate nu prea inspirat numită, dacă ne raportăm la câștigul ei!.
Ca orice tânăr și Sebastian Eclejian dorește să atragă, nu privirea!, ci atenția, să iasă în evidență și să se facă prezent.Prin poezie și expresia ei. Această dorință îi determină stilul fluctuant, inconstant, schimbător, neliniștit. Chiar și textura poetică.Pănă și abundența de paranteze îndeosebi, bogăția de semne de punctuație, subtitluri, exprimă freamătul de-a spune convingător, teama de-a nu fi receptat greșit și zăbava de a-și fi calculat cuvântele.
În spiritul Poetului, Sebastian Eclejian se identifică cu Sisif: ”... din cărți/ azvârle / cu puterea minții / bolovani / (care cad) loviți de inspirație pe aurite tăblițe de hârtie/.”, preocupat de trecerea timpului,:” oricum viața ți se duce/, dar...spre ce/ încotro mergi?”, de dimensiunile și rezonanțele cosmice ale existenței: „ținându-mă de Lună și Luceferi„.
Ce-l diferențiază, însă, de alți aspiranți la Cetatea poeziei este lăudabilul apel la cultură, la construcțiile livrești, dorința pentru studiu, străine astăzi tinerilor.
În poemele lui Sebastian își găsesc locul Parmenide, Don Quijote, Adam, dar și maxime și expresii în limba latină. Și după cum reiese din cuvântul săuCătre cititori sensibilitatea, frământarea spirituală, nelumească, eclez(eclejian!)iastică, aș spune, ca să fiu în (bon)ton cu autorul.
Sebastian își ia rolul în serios, nu cel ”de poet, ci de artist”- susține. Și-l asumă, deși ca deținător al Topazului, știe că după Marea Creație nu poate urma decât imitația ei.
