Carte de oaspeti

Webmasters, apasa aici pentru a obtine propriul Guestbook gratuit

„Nu regret că m-am străduit să fiu cea mai bună”

Poate vi se va părea ciudat, însă o dată trecut de anii liceului, ai altă perspectivă asupra a ceea ce te înconjoară, asupra vieţii.

Ca mulţi alţi elevi şi eu mă pot mândri că am avut ca îndrumători şi iniţializatori în valurile vieţii, profesori ai Liceului „Vasile Goldiş”.

Chiar dacă nu înţelegeam prea bine de ce domnii profesori ne pretind atât de mult, după terminarea liceului am înţeles că nu „ne-am tocit coatele” degeaba. Roadele muncii celor opt ani petrecuţi în „Liceul Vasile Goldiş” şi a profesionalismului cu care profesorii ne-au învăţat, abia începeau să apară …

Pentru început, examenul de bacalaureat. Chiar dacă au fost mai multe probe orale şi scrise, toţi colegii ne-am descurcat bine, iar subiectele nu ni s-au părut grele, putându-le aborda cu uşurinţă. După ce am terminat şi am văzut media obţinută, am realizat că mulţumită îndrumătorilor noştri, am obţinut acele note onorabile. Tot atunci m-am bucurat că doamna dirigintă (doamna Macovei Voichiţa) ne-a predat şi ne-a pretins să ştim limba română ca celor de la filologie ... cu toate că, trebuie să recunosc, în timpul liceului mi se părea ciudat că are aceleaşi aşteptări de la noi (care eram la matematică - informatică) ca şi de la clasa vecină (filologia). Dar „mi-a prins” bine, mai ales la admiterea în facultate. Aceasta a fost pe bază de dosar, iar datorită mediei obţinută la bacalaureat am intrat a doua la bugetari. Acum sunt studentă în ultimul an la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad şi fac parte din prima generaţie care va termina la secţia de Matematică - Informatică.

Este greu, dar fiind obişnuită cu ceea ce înseamnă „a învăţa” şi cu spiritul competiţiei, acela de a fi cel mai bun în ceea ce faci, m-a ajutat mult. Este adevărat că la facultate nu este obligatoriu să frecventezi zilnic cursurile, seminariile, laboratoarele. Cu siguranţă vă este cunoscută şi sintagma „trebuie să înveţi doar în sesiune”... dar trebuie să înveţi pe tot parcursul semestrului pentru a-ţi fi mai uşor în sesiune. Iar cu frecventarea cursurilor: pe lângă faptul că unii profesori ţin cont de aceasta, este mult mai uşor când înveţi dacă ai fost la cursuri şi ai auzit explicaţiile date. Spun asta din proprie experienţă ... şi nu pentru că aş fi avut „chiulangită acută”, ci pentru că am fost plecată un semestru cu Bursa Erasmus în Porto, Portugalia. Condiţiile pentru a putea pleca au fost să fii integralist, să ai media peste 9 şi să cunoşti limba engleză. Deoarece aceste condiţii nu mi-au ridicat dificultăţi, fiind şi bursieră încă din primul an de facultate, mi s-a aprobat cererea, iar în 5 septembrie 2008 eram pe tărâm portughez, cu încă două colege.

Au urmat 5 luni frumoase, dar şi grele. Am vorbit în limba engleză, dar am învăţat şi limba portugheză. Sinceră să fiu, la început mi s-a părut ciudată şi hazlie, dar frumoasă, mi-a plăcut, de aceea mi-a fost uşor să o învăţ. Uşurinţa de a capta şi reţine lucruri noi s-a datorat faptului că tot timpul creierul a fost „antrenat” (a învăţat, a rezolvat diferite exerciţii).

Acolo ne-am făcut prieteni portughezi, am vizitat cu ei împrejurimile, am fost în excursii şi petreceri organizate de Universitatea din Porto special pentru studenţii Erasmus. Însă activitatea nu s-a redus doar la a călători, a vizita, a face cumpărături din banii de bursă primiţi de la Universitatea din Arad, ci şi a învăţa, a desluşi de unul singur cum se rezolvă o problemă, a face săptămânal câte un proiect la fiecare materie pe care ai avut-o, a avea parţiale ...

Chiar dacă au fost şi perioade mai neplăcute, la final, când am tras linie, nu am regretat nimic. După 5 luni de stat singură, la 4000 km depărtare de casă, ai altă viziune asupra a ceea ce se petrece în jurul tău. În afară de faptul că înveţi să-ţi gestionezi banii, devii mai puternic psihic, nu mai eşti la fel de vulnerabil ca la plecare şi, în mod sigur, nu mai gândeşti ca înainte, ai alte aspiraţii.

La revenirea în ţară am avut de dat examene de diferenţe, pe care le-am luat şi sunt în continuare candidată la bursa de merit (bursa care se acordă dacă ai media peste 9,50). Suma primită nu este una fabuloasă (jumătate din minimul pe economie), dar suficientă ca să poţi ieşi în weekend cu prietenii sau să îţi poţi cumpăra ceea ce vrei, fără a mai cere părinţilor - care îţi dau, dar după ce le spui pentru ce îţi trebuie şi de ce ... ştiţi şi voi vechea poveste ...

Până acum nu regret că m-am străduit să fiu cea mai bună, să mă autodepăşesc, deoarece într-un fel sau altul, munca mi-a fost răsplătită (în liceu - menţiuni la olimpiade, iar acum în facultate - bursă). Faptul că sunt la „fără taxă”, că am fost studentă Erasmus în Portugalia, cu siguranţă mă va ajuta şi pe viitor. Iar până la urmă nu contează cum te numeşti, contează ceea ce ştii.

Aşa că, „a fi sau a nu fi” cineva/ceva în viaţă, depinde de fiecare şi nu de relaţiile pe care le are, iar şcoala, apoi viaţa, îi va diferenţia.

Adina Dragoş