Dăruind vei dobândi

Interviu cu doamna Giurcuţiu Monica, profesor pensionar care a predat în liceul nostru.

Ce amintiri vã mai leagã de Liceul „Vasile Goldiş”?
Amintirile mele legate de Liceul „Vasile Goldiş”ar putea fi cuprinse în multe volume memorabile, fascinante având în vedere faptul cã acest liceu nu a fost doar locul meu de muncã timp de aproape 33 de ani, ci o mare parte a vieţii.

Privind retrospectiv, cum vã amintiţi viaţa de elev, comparativ cu cea a elevilor de azi?
Este greu de comparat viaţa de liceu de acum cu cea în urma cu 45-50 de ani. Eram mai naivi, mai puţin informaţi, nu aveam „beneficiile” noii tehnologii, dar eram foarte uniţi, ataşaţi de şcoalã şi profesori, disciplinaţi, respectuoşi, silitori, ambiţioşi, puşi pe şotii ca toţi tinerii, de altfel.

Ce profesie v-aţi alege dacã aţi absolvi acum liceul?
Probabil tot cea de profesoarã de limba englezã pentru cã se potriveşte structurii mele: iubesc copiii şi vreau sã contribui la educarea lor.

Ce model aţi avut în viaţã?
În primul rând tatãl meu care a fost medic chirurg. Profesia de medic este asemãnãtoare celei de profesor, însemnând dragoste pentru oameni, dorinţa de a-i ajuta, mult devotament, multã dãruire, uneori pânã la sacrificiu, mare responsabilitate. În al doilea rând, Holden Coulfiled din romanul „De veghe în lanul de secarã” de J. Salinger. Eroul şi-a imaginat lumea ca un mare lan de secarã care se terminã cu o prãpastie, iar el stãtea „de veghe” sã ajute oamenii care s-ar îndrepta şi ar putea cãdea în acea prãpastie. Este tema dragostei pentru aproapele tãu şi dorinþa de a nu-l lãsa sã greşeascã, sã sufere, sã fie nefericit. Şi, nu în ultimul rând, Maica Tereza, acea femeie fizic slabã, dar extrem de puternicã în faţa suferinţelor fizice şi materiale ale oamenilor. Laureatã a Premiului Nobel pentru pace, nu a pregetat sã aline durerea celor bolnavi de leprã, o dovadã de mare curaj, altruism, dãruire izvoratã din sentimentul de dragoste pentru cei mai puţin alintaţi de soartã.

Vã amintiţi vreo farsã fãcutã de elevi?
Elevii nu mi-au fãcut farse, dar am primit o diplomã pentru cea mai „pontoasã” profesoarã, o diplomã unicã, cred, în lume.

Ce cuvinte aţi spus cel mai des elevilor?
Îmi plac proverbele, zicãtorile, vorbele de duh, sloganurile pe care le-am folosit atât de des încât am avut elevi care le-au notat în caiete şi le-au folosit ei înşişi. Printre ele aş enumera „Don’t give up” (Nu renunţa), „Tomorrow is another day” (şi mâine este o zi) din celebrul roman „Pe aripile vântului” de M. Mitchel, „Killing me softly” titlul unui renumit şlagãr, „Tu meriţi ce-i mai bun” şi lista poate continua.

Ce vã emoţioneazã cel mai mult?
Inocenţa, puritatea, generozitatea unui copil, neputinţa oamenilor în vârstã şi iubirea necondiţionatã oferitã de un animal, în special câinele.

Ce aţi fi vrut sã faceţi şi nu aţi reuşit?
Aş fi vrut sã am o baghetã magicã cu care sã transform lumea în care trãim într-o lume mai bunã, mai dreaptã, fãrã durere, suferinţã, umilinţã, lacrimi, inechitate, minciunã, urã, violenţã, agresivitate. Neputinţa de a face acest lucru m-a urmãrit toatã viaţa şi sufãr enorm. Pe plan personal aş fi vrut sã pot cãlãtori în toatã lumea şi sã fi citit mai mult.

Ce credeţi cã-l caracterizeazã pe un om adevãrat?
Sã fii „om” într-o lume atât de meschinã, durã, materialistã este destul de greu. Cred cã o educaţie solidã bazatã pe principii morale caracterizeazã „omul adevãrat”.

Ce preţ a avut succesul dumneavoastrã?
Unul foarte mare, am acordat prea puţin timp familiei, oamenilor celor mai apropiaţi.

Care este cea mai frumoasã realizare?
Am multe realizãri: mulţi discipoli care îmi continuã profesia, foşti absolvenţi care lucreazã în ţarã şi în strãinãtate folosind limba englezã şi aplicând sfaturile utile de viaţã pe care le-am dat; excursiile tematice cu elevii în Scoţia, Anglia, Elveţia, Ungaria şi nu în ultimul rând, contribuţia la obţinerea a douã finanţãri Phare pentru îmbunãtãţirea condiţiilor de studiu, muncã şi distracţie ale elevilor.

Vitalitatea dumneavoastrã are vreun secret?
Dorinţa de a fi utilã oamenilor, bucuria de a face cuiva un bine, mulţumirea celor pe care îi ajut îmi genereazã forţa de a merge mai departe.

Cum aţi comunicat cel mai bine cu elevii?
Cred în democraţie şi în parteneriatul profesor-elev şi forma de comunicare a fost dialogul, de la suflet la suflet. În timp, am înţeles cât de important este sã fiu deschisã, sincerã, credibilã, o atentã ascultãtoare care sã ţinã cont de ceea ce elevii îşi doresc.

Menţionaţi trei cuvinte care definesc filosofia dumneavoastrã de viaţã.
Dacã vrei, poţi.

Cum priviţi despãrţirea de şcoalã?
Cu strângere de inimã, dar şi cu mulţumirea cã alţi tineri devotaţi meseriei continuã munca mea.

Dacã aţi scrie o carte, ce titlu i-aţi da?
Este greu sã gãsesc un titlu, dar sunt convinsã cã ar fi o carte de „top” pentru cã viaţa mea nu a fost plictisitoare deloc.

Prof. Mihaela Bocãniciu
Interviu apărut în Revista Lyceum, mai 2009

Tempus

Este o formaţie de muzică uşoară (folk, rock, pop) din care fac parte prof de Istorie - Tătar Florin , Valentin Goran - preşedintele cercetaşilor arădeni si un fost elev al liceului nostru - Ioaneş Alexandru. Vă prezentăm căteva momente surprinse la repetiţii.

Repetitii cu Tempus from danutzionutz on Vimeo.

Tempus - partea a III - a from danutzionutz on Vimeo.

Tempus - partea a II - a from danutzionutz on Vimeo.