cu Elena Băsescu

Elevii liceului nostru s-au întâlnit cu fiica preşedintelui Traian Băsescu, candidată la alegerile europarlamentare

Ziua familiei - expoziţie de desene şi fotografii

Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internatională a Familiei , printr-o rezolutie dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia României , ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române.
Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toti o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea creştină internaţională. Familia este este piatra de temelie a unei naţiuni. Părinţii şi membrii familiei lor sunt cea dintâi şi cea mai importantă influenţă în viaţa copilului. Familia ar trebui să constituie un mediu stabil şi sănătos, oferind dragoste, călăuzire, ajutor şi mângâiere. Ea îi ajută pe tineri să dobândească priceperea de care au nevoie pentru a reuşi în viaţă şi curajul şi atracţia de a-şi realiza visele. Prin interesul pentru copii şi petrecerea de timp cu ei părinţii întipăresc în ei valori ce vor ţine o viaţă.
De Ziua Familiei dorim să subliniem recunoaşterea importanţei rolului legăturilor dintre părinţi şi copii atât pentru viitorul copiilor cât şi pentru viitorul fiecărei ţări , printr-un concurs de creaţie plastică şi artă fotografică .

Goldiş vs Nadlac

3 minute rămase

Dacă vă place acest film, realizat de elevul Clej Sebastian din clasa a X-a, îl puteţi vota AICI
Votarea se face sub film, acolo unde sunt cele 4 inimioare roz
Un articol despre acest film puteţi şi în ziarul OBSERVATOR
sau pe AradCity.ro

Serbare de promovare a liceului în Carrefour

Campionatul de fotbal al profesorilor - 2009

Goldis vs Sântana

Interviu cu d-nul prof. Gabriel Iazbinscky

1. Cum aţi devenit profesor de Educaţie Fizică? E o poveste lungă şi nu aş vrea ca întregul număr al acestei reviste să fie monopolizat de povestirea mea. Foarte pe scurt aş putea spune că în urma absolvirii liceului am început munca, forţat de împrejurări fiind, la Uzina de Vagoane Arad unde după o scurtă perioadă de timp mi-am dat seama că nu este tocmai locul de muncă pe care mi-l doream de la viaţă. Mi s-a dat o şansă în momentul în care s-a înfiinţat Facultatea de Educaţie Fizică din Arad. Am absolvit cursurile acestei facultăţi şi iată-mă! De opt ani sunt la catedră (interviu luat în 2005) şi practic această meserie cu mult drag pentru că, poate, mai presus de orice îmi place să mă ocup de copii.

2. De ce această înclinaţie? De ce nu am devenit profesor de matematică, limbi străine sau română? După patrusprezece ani de activitate sportivă îmi era destul de greu să aleg un alt domeniu de activitate. Am fost şi voi fi un mare pasionat al sportului în general şi un mare susţinător al ideii vechilor latini: „mens sana in corpore sano”!

3. Cum v-a schimbat viaţa după ce aţi devenit cadru didactic? Viaţa mea nu s-a schimbat radical după ce am devenit cadru didactic pentru că ulterior mi-am dat seama că sunt sortit pentru această profesie.

4. V-aţi ataşat de copii în calitate de diriginte? Orice fel de om ar fi el, dirigintele, se ataşează de elevii din clasă, fiecare în felul lui. Imprimă clasei o imagine, o imagine care este copia fidelă a lui. Mie îmi place să fim prieteni în afara şcolii, dar în băncile şcolii trebuie să predomine acea relaţie de profesor elev. Dacă există respectul reciproc relaţia este perfectă. În momentul de faţă cu clasa mea relaţia, spun eu, este bună chiar dacă uneori mai ies şi scântei. Dacă vom rămâne la fel de cuminţi şi în anii următori, cu siguranţă, clasa a VI-a A va fi una de invidiat cu rezultate bune atât la învăţătură cât şi în alte domenii.

5. Cum credeţi că vă privesc elevii? Dacă adunam şi eu voturi pentru concursul profesorul anului cu siguranţă nu câştigam concursul pentru că părerile sunt împărţite. Faptul că uneori îi cert pe elevi pentru nepurtarea uniformei, pentru fumat şi pentru alte năzbâtii înclină balanţa spre un vot negativ, dar cu siguranţă sunt şi elevi care apreciază munca mea.

6. Nu credeţi că elevii liceului nostru merită mai mult atenţie şi în plan sportiv? Cu siguranţă că merită, dar cum condiţiile oferite sunt cam vitrege în liceul nostru nu ne putem aştepta la rezultate răsunătoare. Sporturile de echipă, în afară de fotbal, se practică în sală, iar condiţiile în care noi, iarna, petrecem şase luni în sălile improvizate, şansele unei reuşite şi implicit a unei satisfacţii în plan sportiv sunt foarte mici.

7. Un cuvânt de încheiere şi un sfat pentru elevii liceului nostru. Nu aş dori să dau sfaturi nimănui. Fiecare va trebui să înveţe pe propria lui piele ce înseamnă viaţa. Profesorul îndrumă doar, el nu poate lua locul unui părinte. Aş avea doar o rugăminte la elevii liceului. Să fie mândri că sunt „Goldişeni”, aşa cum sunt şi eu ca profesor, cu toate lucrurile bune şi rele care li se întâmplă în cei patru ani de studiu. Să lupte pentru culorile liceului şi pentru prestigiul acestuia pentru că doar prin luptă ei vor deveni puternici.

Interviu realizat de Diana Grigoraş şi Alexandru Barbură (X C), apărut în revista Lyceum, Nr. 30, Aprilie 2005.

Interviu cu d-na profesoară Pârvu Slaviţa

1. Din ce motive v-aţi ales această profesie? Mi-am ales această profesie pentru că, de tânără, am considerat că am chemare pentru ea. Mi-au plăcut şi-mi plac copiii, îmi place să observ şi să influenţez evoluţia lor, iubesc oamenii, în general.
2. Care credeţi că este diferenţa dintre un simplu profesor şi un dascăl? Vă consideraţi un dascăl? Dacă sunt un „simplu profesor” sau un dascăl, nu ştiu. Prefer să o spună elevii mei pentru care sper să fiu un model existenţial aşa cum, şi eu la rândul meu, am avut câţiva dascăli model de-a lungul formării mele profesionale.
3. Vă doreaţi dintotdeauna să ajungeţi profesoară? Dacă nu, ce voiaţi, copil fiind, să ajungeţi „când veţi fi mare”? Dorinţa de a ajunge profesor mi-a apărut pe parcurs. Am frecventat un liceu timişorean de prestigiu, secţia filologie - istorie, şi, drept să spun, am cochetat cu ideea de a face psihologie, geografie sau litere. Primele două s-au exclus singure, pe vremea aceea s-au desfiinţat cele două facultăţi la Timişoara şi atunci am optat pentru filologie. Oricum este ceea ce vreau şi pot să fac. Nu mă imaginez lucrând în alt domeniu.
4. Sunteţi mulţumită de situaţia profesorilor din România? Ca şi celelalte categorii socio-profesionale şi dascălii, şi în general învăţământul, trec prin multe schimbări, unele benefice, altele experimentale. Sunt convinsă că în curând, lucrurile se vor aşeza şi va fi bine pentru noi toţi.
5. Consideraţi că sunt mari diferenţe între generaţiile de elevi la care aţi predat? Ce avem în comun cu generaţiile anterioare? Fiecare generaţie poartă cu ea spiritul ei, ceea ce o caracterizează, dar toate au un factor comun, o constantă pe care noi dascălii, încercăm să o dezvoltăm – dorinţa de cunoaştere. Generaţia ta (a voastră) este exuberantă, vivace dar, dacă mă gândesc bine, cred că aşa am fost şi noi, acum peste douăzeci de ani! Aşa că, vorba lui Eminescu: „Toate-s vechi şi nouă toate”. Marea deosebire între noi şi voi este că voi aveţi un lucru fundamental, un avantaj pe care noi nu l-am avut: dreptul la libertate, la exprimare. Profitaţi de el, dar nu-l transformaţi în libertinism! Mai aveţi ceva în plus: multiple posibilităţi de informare!
6. Ştim că România este prima ţară din Europa şi a doua din lume la olimpiadele şcolare. Ce credeţi că ar trebui să facă un elev pentru a putea reuşi la aceste concursuri? Să înveţe, să se informeze, să se ambiţioneze, să aibă, cum numiţi voi, un target! Când ai aşa ceva, când ştii sigur ceea ce vrei, poţi obţine! Totul e să vrei!
7. Literatura a decăzut mult în ochii elevilor în ultimii ani. Dar nu numai în faţa lor, ci şi a adulţilor. 60% dintre români numai citesc o singură carte după ce îşi termină studiile. Internetul acaparează încet viaţa multor oameni. Ce avantaje credeţi că au cărţile în faţa Internetului? E greu să faci o comparaţie între cărţi şi Internet. Cred că a citi cărţi este baza iar a folosi Internetul este calea, mijlocul, unealta de a fi în „trend” (la modă). Din păcate, cărţile sunt considerate desuete şi cine citeşte este un om în afara modei zilelor noastre. Cred că e total greşit. Cărţile sunt suma înţelepciunii şi imaginaţiei omenirii, deci fără ele am fi mult, mult mai săraci.
8. Ultimul lucru pe care vreau să vi-l cer este un sfat. Un sfat pentru liceenii nehotărâţi, care în următorii ani îşi decid întreaga viaţă. Sfatul meu este să fiţi optimişti, în primul rând dar fără a exagera. De asemenea să fiţi corecţi şi autocritici. Să vă cunoaşteţi bine fiinţa, personalitatea. Numai aşa veţi reuşi să faceţi alegerea corectă. Aveţi nevoie de ambiţie, de voinţă şi de un strop de noroc. Oricum eu vă urez de pe acum multă baftă în viaţă, drum drept şi lumină!

Dudău Monica, clasa a X-a E

Articol apărut în revista Lyceum, Nr. 32, Noiembrie, 2005.

Unitatea Militară

În vizită la Unitatea Militară din Cetate.