- Din ce motive v-aţi ales această profesie? Mi-am ales această profesie pentru că, de tânără, am considerat că am chemare pentru ea. Mi-au plăcut şi-mi plac copiii, îmi place să observ şi să influenţez evoluţia lor, iubesc oamenii, în general.
- Care credeţi că este diferenţa dintre un simplu profesor şi un dascăl? Vă consideraţi un dascăl? Dacă sunt un „simplu profesor” sau un dascăl, nu ştiu. Prefer să o spună elevii mei pentru care sper să fiu un model existenţial aşa cum, şi eu la rândul meu, am avut câţiva dascăli model de-a lungul formării mele profesionale.
- Vă doreaţi dintotdeauna să ajungeţi profesoară? Dacă nu, ce voiaţi, copil fiind, să ajungeţi „când veţi fi mare”? Dorinţa de a ajunge profesor mi-a apărut pe parcurs. Am frecventat un liceu timişorean de prestigiu, secţia filologie - istorie, şi, drept să spun, am cochetat cu ideea de a face psihologie, geografie sau litere. Primele două s-au exclus singure, pe vremea aceea s-au desfiinţat cele două facultăţi
- Sunteţi mulţumită de situaţia profesorilor din România? Ca şi celelalte categorii socio-profesionale şi dascălii, şi în general învăţământul, trec prin multe schimbări, unele benefice, altele experimentale. Sunt convinsă că în curând, lucrurile se vor aşeza şi va fi bine pentru noi toţi.
- Consideraţi că sunt mari diferenţe între generaţiile de elevi la care aţi predat? Ce avem în comun cu generaţiile anterioare? Fiecare generaţie poartă cu ea spiritul ei, ceea ce o caracterizează, dar toate au un factor comun, o constantă pe care noi dascălii, încercăm să o dezvoltăm – dorinţa de cunoaştere. Generaţia ta (a voastră) este exuberantă, vivace dar, dacă mă gândesc bine, cred că aşa am fost şi noi, acum peste douăzeci de ani! Aşa că, vorba lui Eminescu: „Toate-s vechi şi nouă toate”. Marea deosebire între noi şi voi este că voi aveţi un lucru fundamental, un avantaj pe care noi nu l-am avut: dreptul la libertate, la exprimare. Profitaţi de el, dar nu-l transformaţi în libertinism! Mai aveţi ceva în plus: multiple posibilităţi de informare!
- Ştim că România este prima ţară din Europa şi a doua din lume la olimpiadele şcolare. Ce credeţi că ar trebui să facă un elev pentru a putea reuşi la aceste concursuri? Să înveţe, să se informeze, să se ambiţioneze, să aibă, cum numiţi voi, un target! Când ai aşa ceva, când ştii sigur ceea ce vrei, poţi obţine! Totul e să vrei!
- Literatura a decăzut mult în ochii elevilor în ultimii ani. Dar nu numai în faţa lor, ci şi a adulţilor. 60% dintre români numai citesc o singură carte după ce îşi termină studiile. Internetul acaparează încet viaţa multor oameni. Ce avantaje credeţi că au cărţile în faţa Internetului? E greu să faci o comparaţie între cărţi şi Internet. Cred că a citi cărţi este baza iar a folosi Internetul este calea, mijlocul, unealta de a fi în „trend” (la modă). Din păcate, cărţile sunt considerate desuete şi cine citeşte este un om în afara modei zilelor noastre. Cred că e total greşit. Cărţile sunt suma înţelepciunii şi imaginaţiei omenirii, deci fără ele am fi mult, mult mai săraci.
- Ultimul lucru pe care vreau să vi-l cer este un sfat. Un sfat pentru liceenii nehotărâţi, care în următorii ani îşi decid întreaga viaţă. Sfatul meu este să fiţi optimişti, în primul rând dar fără a exagera. De asemenea să fiţi corecţi şi autocritici. Să vă cunoaşteţi bine fiinţa, personalitatea. Numai aşa veţi reuşi să faceţi alegerea corectă. Aveţi nevoie de ambiţie, de voinţă şi de un strop de noroc. Oricum eu vă urez de pe acum multă baftă în viaţă, drum drept şi lumină!
Dudău Monica, clasa a X-a E
Articol apărut în revista Lyceum, Nr. 32, Noiembrie, 2005.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu