Elevii liceului nostru s-au întâlnit cu fiica preşedintelui Traian Băsescu, candidată la alegerile europarlamentare
28 mai 2009
Ziua familiei - expoziţie de desene şi fotografii
Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internatională a Familiei , printr-o rezolutie dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia României , ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române.
Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toti o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea creştină internaţională. Familia este este piatra de temelie a unei naţiuni. Părinţii şi membrii familiei lor sunt cea dintâi şi cea mai importantă influenţă în viaţa copilului. Familia ar trebui să constituie un mediu stabil şi sănătos, oferind dragoste, călăuzire, ajutor şi mângâiere. Ea îi ajută pe tineri să dobândească priceperea de care au nevoie pentru a reuşi în viaţă şi curajul şi atracţia de a-şi realiza visele. Prin interesul pentru copii şi petrecerea de timp cu ei părinţii întipăresc în ei valori ce vor ţine o viaţă.
De Ziua Familiei dorim să subliniem recunoaşterea importanţei rolului legăturilor dintre părinţi şi copii atât pentru viitorul copiilor cât şi pentru viitorul fiecărei ţări , printr-un concurs de creaţie plastică şi artă fotografică .

Abonați-vă la:
Postări (Atom)