4 ian. 2010

Proiect Comenius





Acest articol, precum şi fotografiile care îl însoţesc, ne-a fost trimis de d-na prof. Ioja Petronela care a fost, în perioada 19-23 octombrie 2009, la un curs la Universitatea Sapienza din Roma.



EURODIDAWEB - PEDAGOGICAL USE OF INTERNET AND MULTIMEDIA TOOLS

Proiect Comenius de Mobilitate individuală

Prof. Petronela Ioja, Liceul Teoretic “Vasile Goldiş” Arad

Eurodidaweb - Pedagogical Use of Internet and Multimedia Tools este un proiect Comenius de mobilitate individuală care s-a desfăşurat la Roma (Italia).

Programul Sectorial Comenius, Mobilităţi individuale, are ca scop formarea continuă a personalului implicat în educaţia şcolară. Acţiunea se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi are ca scop îmbunătăţirea calităţii educaţiei şcolare prin participarea acestora la stagii de formare continuă. Aceste stagii trebuie să se desfăsoare în altă ţară europeană decât aceea în care participantul îşi desfaşoară activitatea profesională. Astfel, participantul este încurajat să-şi îmbunătaţească cunoştinţele şi competenţele de predare şi să cunoască mai bine modul în care se realizează educaţia şcolară în Europa.

Perioada în care am participat la proiectul “Eurodidaweb - Pedagogical Use of Internet and Multimedia Tools” a fost 19 – 23 octombrie 2009. Instituţia organizatoare a proiectului este F.C. “Europaclub” LIDS “Sapienza” University – Roma, managerul de proiect fiind dl. prof. Alberto Pigliacelli.

Ce este Europaclub? - Un loc de întâlnire virtual unde oamenii pot să-şi împărtăşească cunoştinţe, experienţe, bune practici, instrumente utile în activitatea educativă. La www.europaclub.eu găsiţi o comunitate virtuală a celor care vor să împărtăşească din experienţa lor educaţională. Găsiţi de asemenea un mediu de învăţare virtuală pe care îl puteţi folosi în activitatea la clasă.

Cursul s-a adresat cadrelor didactice, formatorilor, inspectorilor, consilierilor educativi, directorilor de şcoli. Beneficiarul acestui proiect sunt eu, prof. Petronela Ioja. Alături de mine au participat la acest proiect şi profesori din alte ţări, precum: Grecia, Germania, Malta, Lituania, Turcia. Dintre cei 15 participanţi, şapte am fost români – prof. Mihaela Zăbavă, Consilier - Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar – MECT, Bucureşti, prof. Petronela Ioja – Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” Arad, prof. Daniela Panainte – Grup Şcolar Industrial „Ion Mincu” Vaslui, instit. Diana Ungureanu – Şcoala Generală Podari, jud. Dolj, prof. Ion Popa, Liceul Teoretic „Traian”, Deva, jud. Hunedoara, prof. Daniela Grecu – Grup Şcolar Transporturi Auto Craiova, jud. Dolj, prof. Gabriela

Pentru a participa la un astfel de proiect, am parcurs următoarele etape:

1. accesarea site-ului: www. anpcdefp.ro, urmând paşii:

  • Programe;
  • Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii;
  • Programul sectorial Comenius;
  • Mobilităţi individuale;
  • search from.

2. alegerea cursului potrivit

3. pre-înregistrare

4. completarea formularului de candidatură

5. depunerea dosarului de candidatură

6. acceptul agenţiei ANPCDEFP şi încheierea contractului

7. completarea documentelor necesare participării la curs

Obiectivul cursului a fost formarea deprinderilor de creare şi utilizare a paginilor web în activitatea didactică, prin studiul HTML, CSS, XML, Plone (Open Source). Am optat pentru acest curs de formare, deoarece am constatat că voi dobândi noi cunoştinţe şi abilităţi, perfecţionându-mi în acelaşi timp limba engleză prin schimbul de experienţă cu colegii din alte ţări. Nevoile mele de formare sunt în domeniul îmbunătăţirii competenţelor de utilizare a tehnologiilor IT multimedia (Web, comunicare) pentru crearea documentelor Web (cunoaşterea instrumentelor de lucru pentru crearea site-urilor Web, structura unui site Web, realizarea unui site Web dinamic).

În urma participării la curs, mi-am atins majoritatea ţintelor propuse, ţinte pe care le-am enunţat şi în formularul de candidatură la proiect. Acest proiect a răspuns nevoilor mele de perfecţionare în activitatea la clasă. Proiectul s-a finalizat prin obţinerea unui atestat.

Participând la această activitate de formare, mi-am îmbogăţit cunoştinţele referitoare la paginile Web, astfel încât elementele pe care nu le-am stăpânit suficient (crearea documentelor Web, cunoaşterea instrumentelor de lucru pentru crearea site-urilor Web, structura unui site Web, realizarea unui site Web dinamic) mi-au devenit familiare, înţelegându-le şi aplicându-le cu mai multă uşurinţă. Am convingerea că lecţiile pe care le voi desfăşura vor fi mai interesante şi mai atractive. Pentru că elevii consideră fizica o materie greu accesibilă, profesorul trebuie să încerce să facă lecţiile mai atractive – utilizînd soft-uri existente, soft-uri proprii etc. Fiind într-o altă ţară, cu formatori străini, din start te afli într-o altă cultură educaţională. În urma participării la această activitate, cu colegii din alte ţări, având alte abordări ale aceleiaşi teme, are loc un transfer de inovaţie de la unii la alţii. De asemenea, prin vizitele pe care le-am realizat, am avut ocazia să iau contact cu cultura şi civilizaţia italiană care a avut un impact major asupra mea. Trebuie să mărturisesc că absolvirea cursului de limbă engleză de la International Language Center mi-a fost de un real folos pentru perioada de cinci zile petrecută în Italia (limba comună de lucru a întregului grup a fost limba engleză).

La sfârşitul experienţei trăite, gândul meu se îndreaptă spre ceilalţi colegi, îndemnându-i să se implice în astfel de proiecte pentru creşterea calităţii procesului de învăţământ. Efectele asupra elevilor se vor resimţi atât la nivelul de cunoştinţe în domeniul informaticii, cât şi la nivelul metodelor şi instrumentelor moderne de predare – învăţare.