1 dec. 2009

Tinereţe fără tutun


-->
În fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Naţională Fără Tutun. Cu această ocazie la Liceul Teoretic “Vasile Goldiş” Arad se organizează mai multe acţiuni de conştientizare a tinerilor cu privire la efectele fumatului, în cadrul campaniei Spune un “NU” hotărât fumatului!!! Campanie coordonată de profesorii Iazbinscky Gabriel, Mihalcsik Aneta, Savulov Simona, Ioja Petronela şi Văleanu Livia.
Debutul Săptămânii Naţionale Fără Tutun 2009 la Liceul Teoretic “Vasile Goldiş” Arad a fost marcat de elevii clasei a X – a A împreună cu diriginta prof. Aneta Mihalcsik în cadrul unei lecţii deschise cu tema “Tinereţe fără tutun”. La sfârşitul programului elevii însoţiţi de dirigintele clasei au distribuit, în zona Spitalului Judeţean şi în parcarea complexului Kaufland, fluturaşi ce conţineau mesajele: ”Spune un „NU” hotărât fumatului”, “Tinereţe fără tutun”, „O lume fără tutun!”, „Fumatul scurtează viaţa. Noi vrem să ne bucurăm de tot ce e mai frumos: de flori, de fluturi, de soare, de zâmbetul unui copil sănătos... Ajutaţi-ne!!…Nu fumaţi !!”.
Scopul activităţilor a fost acela de informare şi sensibilizare a elevilor în legătură cu riscurile consumului de tutun.

Prof. Mihalcsik Aneta