9 apr. 2015

O altfel de ora de istorie

Clasele a X-a E, a XI-a B si a XI-a E, împreună cu diriginții Lazăr Gabriela, Lucian Ardelean și Livia Nadiș, au participat la o ora de istorie în cadrul Complexului Muzeal Arad. În cadrul orei au discutat cu personalități arădene participante la Revoluția din decembrie 1989.







La reptile

                6 aprilie 2015 Clasa pregătitoare C a Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad a vizitat expoziţia de reptile de la muzeul de ştiinţe ale naturii din Arad. Au intrat doar cei care au reuşit să citească toate numele reptilelor de pe afişul de afară (adică toţi). Până au citit toţi au trecut 5 minute şi s-a făcut ora deschiderii. Înăuntru erau zeci şi zeci de reptile vii. Am aflat că exemplarul de crocodil este din unica specie cu ochi negri (ceilalţi crocodili au ochi căprui-galbeni). Costă 50 000 euro. Are 28 ani şi va trăi cam încă atât. Îngrijitorul îl hrăneşte cu pulpe de pui. În natură ar mânca altceva şi doar o dată sau de două ori pe an. Am aflat că în general reptilele sunt inactive. Dorm mai mult chiar şi decât mine. Au şi bătăile inimii mult mai rare. Varanul este singura reptilă foarte activă. Ţestoasa aligator este mai periculoasă decât crocodilul. Multe altele le vor povesti elevii părinţilor.
Nicolae a ştiut despre cobra egipteană că a ucis-o pe Cleopatra.
Noris a ştiut că şerpii năpârlesc. Rareş a venit cu alte informaţii exacte şi cu o carte de specialitate la el. Ne-am făcut poze şi în faţa primăriei, pe malul Mureşului şi în faţa unei statui a lui Avram Iancu. Mămicii şi surorii lui Mihai le datorăm ideea vizitei şi le mulţumim că ne-au însoţit.

Învățător Viorel Dolha







Prin muzeele arădene

                       7 aprilie 2015  Clasa pregătitoare C şi clasa I C ale Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad au vizitat Muzeul Cofetăriei de pe strada Nicolaus Lenau din Arad (singurul din ţară de acest fel) şi Muzeul Învăţământului din Arad.
                     În 15 noiembrie 1812 s-a înfiinţat în Arad prima şcoală din întreg spaţiul românesc destinată pregătirii cadrelor didactice -„Înalta şcoală pedagogică a naţiunii valahe” numită în timp şi Preparandie, şcoală normală sau liceu pedagogic (a treia şcoală pedagogică din Europa).
                     De la ora 13 am prezentat Muzeul Preparandiei, de care se îngrijeşte şi asociaţia învăţătorilor arădeni şi unor oaspeţi din Timişoara: două clase de la Liceul ,,Nicolaus Lenau”. Le mulţumim pentru vizită!
Învățător Viorel Dolha





Spectacol de magie

                   8 aprilie 2015. Magicianul Igor Trifunov, pentru prima dată în România, a evoluat azi special pentru clasele primare şi gimnaziale ale Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad. Au participat şi câţiva preşcolari de la grădiniţa noastră. Va mai avea şi mâine un specatacol.
                   Copiii s-au bucurat mult. Profesorii suntem siguri că există vreo explicaţie pentru fiecare dintre zecile de numere de magie. Şi totuşi niciunul nu am ,,ghicit” cum s-a realizat măcar unul dintre ele cu toate că eram la doi metri de Igor. Un profesionist desăvârşit!

Învățător Viorel Dolha






La TVR Timisoara si Radio Timisoara

Elevii claselor a X-a E și a XI-a E, însotiti de prof. Livia Nadiș și Lucian Ardelean, în vizită la TVR Timișoara si Radio Timisoara. Aici ei au prezentat știri și au vizitat studiourile de filmare.