În prelungirea temei familiei pe
care elevii colegiului nostru au aprofundat-o la nivelul clasei a noua în acest
semestru ce se încheie, vă ofer câteva recomandări de literatură recentă care
vă vor convinge că romanele contemporane pot deveni întâlniri de neuitat. Iată
patru sugestii care vă vor schimba percepţia asupra vieţii şi a artei:
Rădăcina de bucsau este unul dintre cele mai bune
romane ale ultimului deceniu literar din România, o revelaţie editorială.
Ovidiu Nimigean scrie aici o carte albă,
o carte pură, relatând drama îngrijirii unei mame ce se stinge. E prilejul
întoarcerii la rădăcina sentimentelor şi a vieţii.
Cum mi-am petrecut vacanţa de vară este în schimb o
carte de un umor desăvârşit descriind familia contemporană cu toate
meschinăriile unei vieţi prea grăbite. Posedând o intrigă de film de aventuri
şi un mesaj extrem de inteligent, romanul sugestionează despre ce se întâmplă
atunci când părinţii n-au timp să-şi crească copiii. Această
dragoste care ne leagă devine teribila dovadă că iubirea dintre o mamă şi o
fiică rămâne sfântă. Aveţi ocazia să descoperiţi aici tragedia care va marca
viaţa Monicăi Lovinescu, fiica marelui critic Eugen Lovinescu, atunci când mama
sa este arestată şi ucisă pe criterii
injuste, politice, iar fiica se afla neputincioasă la Paris. Coborârea în Infern
a Monicăi nu-i va aduce iubita mamă
înapoi, dar îi va induce un
destin unic.
În
fine, o carte blândă, pioasă, cu care suntem datori bunicilor noştri. Cartea cu bunici de la Humanitas devine astfel
un colaj de texte ale unor personalităţi contemporane care –şi aduc prinosul
faţă se propriii bunici ce le-au vegheat creşterea şi devenirea. Nu uitaţi să
îi cinstiţi pe ai voştri şi să dăruiţi
de acest Crăciun cărţi. Or, când dăruieşti o carte faci un gest durabil,
de neuitat.
Revista Preparandia (http://moodle.ro/preparandia/) este un proiect nou ce creşte cu fiecare zi. Ambiţia sa este să ofere informaţii educative şi culturale tuturor celor interesaţi de un învăţământ vizionar, centrat pe viitor. De asemenea, este locul unde veţi descopri concursuri literare inedite, ştiri culturale semnificative, articole ştiinţifice impecabile, prezentări filmate ale unor acţiuni educaţionale salutare, veţi face cunoştinţă cu oameni deosebiţi şi talentaţi. Revista va publica orice text bun şi interesant ce va ajunge la Preparandia şi astfel puteţi fi citiţi şi apreciaţi. Deja a fost lansat concursul foto & literar al iernii despre care puteţi afla mai multe din secţiunea ArtLitera a revistei (http://moodle.ro/preparandia/index.php?option=com_content&view=article&id=75&Itemid=69&lang=ro)Vă aştept cu interes să vă promovaţi ideile, talentele, acţiunile şi mândria de a fi elevi sau profesori la Colegiul LVG pe Preparandia! Redactor Preparandia, Anca Giura
După conferinţa organizată în sala festivă a colegiului nostru domnul Ilie Tudor a avut amabilitatea să răspundă la căteva întrebări adresate de elevul Ţărnău Alexandru din clasa a XI-a B (dirigintă Livia Nadiş, coordonator Leucuţia Alexandru)
(Fragment din romanul ”Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă”)
Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. (continuare)
În data de 09.12.2011 s-a desfăşurat un parteneriat între fundaţia Repha'el şi Colegiul Naţional Vasile Goldiş, o activitate de grup, la care au participat elevii clasei a XI-a B si a VI-a A, îndrumaţi de d-na CORDOS RADIANA şi de prof. ANDRADA LILE, LIVIA NADIŞ şi LAZĂR CRISTINA. Proiectul a vizat împodobirea holului şcolii în spiritul sărbătorilor de iarnă şi s-a bazat pe lucrul manual, fiecare produs fiind unicat. Au fost mai multe grupe, fiecare a contribuit la confecţionarea diferitelor podoabe de Crăciun. Unii elevi au confecţionat oameni de zăpadă din hârtie, iar alţii globuri şi fulgi de zăpadă. Cu toate aceste decoraţiuni a fost împodobită intrarea Colegiului Naţional "Vasile Goldis" pentru ca elevii să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă când păşesc pragul şcolii noastre.
A fost o activitate amuzantă prin care ne-am apropiat unii de alţii, având şi un program de mentorat.
Vă invităm să vedeţi rezultatele muncii si creativităţii noastre!
De-a lungul vremii mentalităţile, metodele şi modelele educaţionale s-au transformat. Istoria pedagogiei este cea care ne oferă clar modul în care s-au produs aceste transformări.
Destinul copiilor, pe vremea Spartanilor se hotăra înca din primele clipe de viaţă. Astfel, daca un copil se năştea debil fizic, consiliul bătrânilor decidea uciderea lui.
Cei sănătoşi aveau altă soartă. Încă de la 7 ani, vrând-nevrând, băiatul învăţa ce e aia foame sau sete, cum să mergi iarna desculţ pe pământul îngheţat , cum e să dormi cu animalele în grajd , de câtă forţă ai nevoie pentru a doborî pe unul mare , de ce trebuie să-ţi înghiţi lacrimile cand eşti batjocorit.
Cetatea Spartei punea mai puţin accent pe arta cititului şi a scrisului şi mai mare pe deprinderile practice , astfel încât se murea pentru libertate.
În acea vreme , dascălul era un om dur, stoic , inflexibil , la fel ca societatea care îl mandatase, fiind şi unul dintre vitejii comunităţii .
Însăşi comunitatea avea reguli extrem de clare şi fixe în privinţa creşterii , îngrijirii şi „călirii” copiilor şi tinerilor.
Grecii antici, ne-au lăsat ca moştenire modelul actual de educaţie, când mama sau doica aveau un rol-cheie în îngrijirea şi formarea copilului în primii 7 ani de viaţa. La şcoala grămaticului se învăta scrisul, cititul, socotitul , urmat de şcoala chitaristului etc.
Dupa împlinirea vârstei de 12 ani adolescenţii începeau pregătirea fizică, participau la pentagon, cursuri de înot, de mânuirea arcului cu săgeţi, călărie şi la conducerea carelor de luptă.
Odată cu intrarea la gimnaziu (liceul de astăzi), după 15 ani, copiii se familiarizau cu arta conversaţiei, tehnicile de argumentare, filozofia şi politica.
În anul 387 Î.Hr. , Platon discipol al lui Socrate a fondat la Atena , Academia – lucru ce a dus la înflorirea educaţiei superioare. El a predat aici timp de 30 de ani, fără nici o pretenţie materială. Academia din Atena a fost prima instituţie de învăţământ superior din occident şi cel mai important centru de cultură al Greciei Antice, care a funcţionat timp de 9 secole până când împăratul Iustinian a dat ordin să fie închisă, în anul 529 d. Hr .
În anul 355 Î.Hr., Aristotel, elevul lui Platon, avea să fondeze şi el un gimnaziu denumit Lyceum. Acest gimnaziu avea o bibliotecă mare, bine-organizată , cu un vast program de studii ştiinţifice şi filozofice. Timp de 13 ani Aristotel a fost mentorul acestei şcoli, care număra aproximativ 2000 de elevi. Filozoful obişnuia să-şi ţină lecţiile în grădină pentru a stimula gândirea elevilor săi.
După Aristotel, Lyceum a continuat sub conducerea lui Teofrast şi al lui Edum din Rodos, comentator al lui Aristotel şi autor a 3 istorii: a geometriei , aritmeticii si astronomiei. Strato din Lampsacus şi Alexandru din Aphrodinsios au fost alţi profesori ai acestei şcoli. În anul 86 Î.Hr., generalul roman Lucius Cornelius Sulla a transformat-o în ruine. Scoala a fost reconstruită, dar nu se ştie când şi nici cât timp a mai funcţionat .
Ruinele Lyceum-ului au fost readuse la lumina abia acum 17 ani în urma săpăturilor arheologice pentru Muzeul de Artă Modernă din Atena.
În Evul Mediu omul învaţa pentru că simţea şi mai acut nevoia să se apropie de Divinitate. A fost o epocă tulbure,în care educaţia se făcea pe lângă biserici şi mănăstiri. Pe vremea aceia dascălul preda rigid şi aplica corecţii fizice şi morale celui care nu urma întocmai porunca de a învăţa.
Renaşterea a adus reforma sistemului educaţional.O educaţie desăvârşită presupunea stăpânirea ştiinţelor umaniste, cunoaşterea limbilor clasice dar şi cunoştinţe realiste. Cea mai importantă schimbare de perspectivă a adus marele pedagog I.A.Comenius, care a susţinut necesitatea educării tuturor copiilor şi gruparea lor în clasă, în funcţie de vârstă. Putem spune că Renaşterea a repus pe tapet modelul dascălului Atenei antice.
Sursa: Revista Şcoala EDU
Radoslovescu Bianca şi Chirilov Alexandra, clasa a IX-a B
Anca Giura, profesor la Colegiul ,,Vasile Goldiş’’, şi Cărtureştiul arădean, în persoana d-lui Daniel Trofin, au fost gazdelele vineri seara, 18 noiembrie 2011, a unui eveniment literar inedit, purtând numele de ,,Conversând castele-n Spania’’. Astfel că poetul Marin Mălaicu-Hondrari a fost prezent pentru prima dată la Arad pentru a se întâlni cu actualii şi mai vechii săi cititori. Totul s-a conturat într-o seară specială în care s-a ascultat muzică spaniolă, tunisiană şi s-a citit din opera scriitorului. Invitata specială a întâlnirii a fost actriţa Alina Danciu, iar condiţiile acustice ale recitalului său au fost asigurate cu generozitate şi profesionalism de aparatura şi de echipa tehnică venite de la Colegiul ,,Vasile Goldiş’’ din Arad, o instituţie care sprijină susţinut educaţia pentru viitor. De asemenea, interesul şi prezenţa elevilor din colegiul nostru pentru eveniment a fost foarte mare, încurajaţi de prof drd. Livia Nadiş şi prof. Gina Vasilescu.
Reprezentând cu cinste literatura română contemporană în mari festivaluri internaţionale de gen, Marin Mălaicu-Hondrari este un poet de o rară sensibilitate, un prozator profund şi un traducător hărăzit. În conformitate cu crezul său literar, el afirmă următoarele într-un interviu acordat Ancăi Giura:,,Literatura nu ne poate proteja de nimic, dimpotrivă, ne face mult mai vulnerabili, dar tocmai ăsta e farmecul ei.’’ Este de menţionat că romanul său despre dragoste, Spania şi emigraţie-,,Apropierea’’- va deveni în curând un film de lung metraj, ce se va filma atât în Spania, cât şi în România. Mai multe se pot afla din interviul luat de gazdă scriitorului invitat, iar acesta va apărea în numărul viitor al revistei ARCA. http://www.revistaarca.ro/
Despre ideea de-a-l invita pe scriitorul M. M. Hondrarila Arad, Anca Giura opinează că aceste gesturi culturale trebuie să fie tot mai numeroase în oraşul nostru, deorece publicul arădean este unul numeros şi exigent. Arta şi literatura devin alternative fericite la o existenţă contemporană prea grăbită şi prea depersonalizată, iar poezia rafinată rămâne o valoare spirituală greu de egalat. Propunându-şi să continue seria invitaţiilor unor mari oameni de litere şi de comunicare la Arad, prof. dr. Anca Giura vă invită să urmăriţi în martie 2012 ,,episodul următor’’.
Nu mi-aş fi închipuit niciodată că şcoala noastră ar putea putea fi vreodată refugiul ,,monştrilor’’, al zombiilor, spiritelor sau de ce nu… al dovlecilor, dar nimic nu e imposibil mai ales pe data de 31 octombrie când este sărbătorit Halloween-ul.
Într-adevăr, această sărbătoare e una americană şi nicidecum românească, dar acest fapt nu mai contează când copiilor nu le stă gândul decât la distracţie, costume şi jocuri specifice acestei zile.
Întocmai astfel s-au desfăşurat lucrurile şi la Halloween-ul de anul acesta, când, gătiţi cu fel şi fel de haine menite să atragă atenţia, de la costume de vrăjitoare, pisicuţe, ninja şi până la fantome, elevii au şocat prin prezenţa lor, ,,îngrozindu-i’’ sau amuzându-i pe cei din jur.
Într-adevăr, poate Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ nu a avut niciodată un aspect mai ,,magic’’ ca în data de 31 octombrie 2011 şi mă bucur că elevii s-au implicat şi au răspuns activităţii pe care am propus-o alături de profesoara de geografie Simona Savulov, de a se deghiza, masca şi de a-şi decora sălile de clasă cu diverşi păianjeni, dovleci, lumânări parfumate, piei de animale sau chiar mere caramelizate, care sunt sigură că au fost mai mult decât delicioase.
Distracţia a fost pe măsură, întrucât sălile de clasă participante au emanat o energie specifică, unii mai curajoşi chiar preferând să facă o paradă prin şcoală, scoţând diverse sunete de genul ,,scary movie’’, s-au realizat o serie de fotografii, iar la finalul orelor de curs, juriul format din profesoara Simona Savulov, profesoara de arte plastice, Roxana Diaconescu , şefa Comitetului de elevi pe şcoală, alături de Bereş Aurora şi Stoica Ioan, vicepreşedinţi, au desemnat câştigătorii celor mai interesante clase împodobite de Halloween.
Experienţa a fost unică, deoarece, în măsura în care s-a putut, am reuşit să simt spiritul goldişean cel de toate zilele, implicat, creativ şi unit, iar acest lucru mi-a dat puterea să zâmbesc şi să mă simt atât de mândră să fac parte din această familie, cum îmi place să o numesc, respectiv din familia goldişeană. Poate unii mă cred absurdă, mai visătoare să cred acest lucru, dar orice în viaţă începe cu un vis. Straniu e că, deşi nu-i cunosc pe toţi, am impresia că au fost lângă mine dinttodeauna şi că de fapt îi ştiu demult.
E de prisos să vă mărturisesc că toţi au fost foarte buni la acest concurs de Halloween, dar pe mine, cel mai mult m-au impresionat elevii de clasa a III-a, care nu numai că au fost foarte ingenioşi în alegerea costumelor, dar şi-au împodobit şi clasa într-o manieră demnă de locul I.
De asemenea, nici licenii nu au fost mai prejos, astfel ,,Cimitirul din XI D’’ sau cei din X D au cucerit prin inspiraţie, făcându-şi loc pe prima poziţie a clasamentului.
Locul II le-a revenit elevilor din clasa a IX-a C şi a IX-a E, iar premiul al III-lea s-a dat clasei domnului Grovu, XI-C şi ,,fraţilor mei’’ din XI E...Hehe...
Ceea ce mă bucură cel mai mult e că goldişenii ştiu să se simtă bine împreună, să nu ţină cont de toate obstacolele care îi împiedică să se manifeste îl largul lor şi că păstrează în sufletul lor o urmă de copilărie, de fantezie, de colegialitate,de spirit, căci despre acest asta e vorba...
De data aceasta a fost Halloween-ul, dar şi de ar fi avut loc o altă sărbătoare, cu un astfel de spirit nu mai e nevoie de nimic altceva...Cât despre cei care au stat de o parte sunt sigură că la anul nu o vor mai face, fiidcă le va fi foarte greu să nu se molipsească cu energia celorlalţi din jurul lor!
Doresc să mulţumesc celor care au făcut posibilă această acţiune şi celor care au paticipat, pentru că sunt cu adevărat minunaţi nu numai prin prezenţă, ci şi prin ideea că îţi dau posibilitatea să-ţi creezi o amintire deosebită!
Un film extraordinar a cărui acţiune se petrece în perioada Imperiului Roman, în timpul lui Nero. Este perioada cea mai grea pentru creştini aceştia fiind persecutaţi de împăraţii romani până la Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Ofiterul roman Marcus Vinicius, care tocmai se întorsese dintr-un război din Asia Minor, ajunge acasă la unchiul său Petronius, prieten al împăratului Nero, un estet şi iubitor de artă. Vinicius îi destăinuie lui Petronius că s-a îndrăgostit de o fată frumoasă şi misterioasă, pe nume Ligia, pe care a întâlnit-o în casa generalului Aulus Plaucius. Dorind să-l ajute pe tânăr, Petronius îi propune să-i facă o vizită lui Plaucius. Acolo, Petronius realizează că Vinicius are dreptate. Vinicius şi Ligia se întâlnesc în grădină, unde fata desenează un peşte pe nisip. Dar el este atât de absorbit de frumuseţea ei încât nu pare să observe acest amănunt. (Continuare)
Sunt sigură că toata lumea a auzit de Tarzan şi Jane, iar cine nu a făcut acest lucru, cu siguranţă nu a participat la unul dintre cele mai frumoase, captivante şi ,,sălbatice’’ baluri de până acum.
Odată cu lăsarea serii de 28 octombrie 2011, teatrul ,,Ioan Slavici’’ a căpătat un aer mult mai misterios, decât cel tomnatic de până acum, căci el însuşi urma să fie martorul unui spectacol de neuitat organizat de goldişenii din Arad.
Plini de gânduri, surâsuri şi emoţii, elevii au păşit în sală, iar odată cu tragerea cortinei, mult îndrăgitul Bubu, fostul goldişean, a dat startul unui sincron spectaculos al bobocilor,tema propusă anul acesta nefiind alta decât jungla.
Frumoasele amazoane, cu părul ondulat, emanau o atitudine puternică, lăsându-se cucerite de bobocii ce încercau să-şi impună superioritatea.
De la amuzantele probe, la care participanţii au fost supuşi de organizatori, precum să-şi recunoască partenerii sau să le facă o declaraţie de dragoste, la fascinantele probe de impresionare, unde bobocii şi-au expus talentele (dans, cântat vocal sau la chitară, jocul cu focul, karate de tip Bruce Lee), sau la scurtele reprezentări comice menite să stârnească un râs pe buzele spectatorilor, balul de anul acesta s-a desfăşurat într-un cadru natural ,,de junglă’’, uimindu-i pe toţi.
De asemenea, au fost şi invitaţi speciali, precum Adrian Petrişor, fetele de la clubul CSM, etc care au cântat, au dansat, adunând ropote de aplauze în urma lor.
Seara s-a încheiat cu câteva cântece rap, câteva mişcări captivante ale celor de la Revolution şi al altor coregrafi pentru copii, însă şi cu provocările bobocilor pentru organizatori.
Atmosfera, la început incendiară, s-a mai domolit la sfârşit când au fost desemnaţi Mister Tarzan şi Miss Jane, de curiozitate pentru cine avea să devină faimosul ,,cuplu’’ goldişean de anul acesta. Au fost 7 perechi, dintre băieţi bobocii fiind următorii: Vlad Macavei, Răzvan Dubeştean, Rareş Golea, Denis Nica, Cosmin David, Alex Postolache, Alex Bajzat, iar dintre boboace: Roxana Munteanu, Octavian Hojda, Nadia Neagranu, Andra Demeter, Anca Munteanu şi Alisa Danci. Câştigătorii s-au dovedit karatistul Rareş Golea în rolul de Tarzan şi senzuala Alisa Danci ca Jane în urma deciziei juriului format din : Directorul şcolii Bocăniciu Eugen, dl inspector Iazbinsky Gabriel, dl Cătălin Izbaşa ( sponsor principal), prof. Pantea Floarea şi elevii de clasa a XII-a: Barna Vivianne şi Duma Victor.
Fericiţi peste măsură, bobocii şi-au primit cu drag premiile, urmând să lase pe scena teatrului ,,Ioan Slavici’’ încă o filă de poveste goldişeană, încă o generaţie de boboci...
Pe urmă... se ştie... goldişenii au plecat să se distreze în clubul Concept..., iar eu, i-am privit, le-am mulţumit în sinea mea celor care au depus efort pentru realizarea acestui spectacol şi m-am alăturat lor!
Diaconescu Roxana-Petronela
Clasa a XI-a E Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’Arad
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.
În România, Halloween-ul nu este decât un motiv de petrecere la scară largă, un eveniment, în care toți oamenii, fie ei adulți sau copii, se pot deghiza în ce vor ei. De la cel mai drăguț elf, până la cel mai monstruos vampir, toate fanteziile sunt puse în aplicație si ziua aceasta devenind una ruptă din realitate, o călătorie spre lumea fantasticului.
Astăzi, colegiul nostru a fost prins în "ghearele Halloween-ului", școala devenind un portal deschis spre lumea de dincolo, o poartă a Purgatoriului, de unde au evadat zombies, vampiri, vrăjitoare și creaturi de a căror existentă nu se știa. Cea mai afectată clasă a fost XI-D a căror elevi s-au transformat în zombies care au „terorizat” întreaga școală și au "colindat" fiecare clasă în parte. La ora 13:00 au fost premiate cele mai decorate clase și cei mai frumoși/hidoși costumați elevi.
“Românii trebuie să fie conştienţi că au o faună şi o floră extraordinară, să înveţe să aprecieze, incredibila moştenire naţională pe care o au. Românii coexistă cu mari carnivore de mii de ani. Există un echibru extraordinar între oameni şi mediu, care este de mare valoare şi care a fost pierdut în alte zone ale Europei. Sper ca românii să realizeze faptul că au aşa o comoară la picioare, în forma Munţilor Carpaţi şi a sălbăticiei. Cu ajutorul tuturor, sperăm că această sălbăticie poate fi conservată şi că arborii din zonă nu vor fi tăiaţi”, a declarat Charlie Ottley, prezentatorul și co-producătorul filmului documentar ”Wild Carpathia”, citat de Gandul.info.
“Wild Carpathia” va fi difuzat pe data de 30 octombrie, la ora 20.00, pe postul de televiziune Travel Channel. Filmul va fi tradus în 20 de limbi şi va putea fi vizionat în 119 ţări ale lumii. (Continuare)
Un tânăr soldat rus iniţial naiv, fricos şi nesigur în ceea ce părea să facă, ajunge, prin pronia lui Dumnezeu, părintele Anatolie. Printr-o severă pocainţă ce includea plângerea păcatelor trecute (împuşcase pe căpitanul său ... dar nu-l omorâse după cum se vede în sfârşitul filmului), rugăciuni în miez de noapte iar în timpul liber psalmul 50 şi rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase..., smerenie în ascuns, în timp părintele Anatolie a devenit văzător în duh, ascunzându-şi tainic acest dar prin ghiduşiile ce le făcea monahilor, prin felul de a se comporta cu mirenii (cu cele 4 femei: prima care vroia să avorteze, a II-a care avea băiatul bolnav, a III-a ce credea că soţul ei a murit în război, a IV-a fata fostului capitan ... îndrăcită vindecată prin rugaciune). În esenţă filmul este o rugăciune pe un fond de pocăinţă perpetuă, este o viaţă a unui nebun pentru Hristos care merită văzută.
Ştiaţi că prima femeie din România participantă la Jocurile Olimpice de Tineret studiază în şcoala noastră? Este vorba de eleva Morar Alexandra din clasa a XII-a D. Aceasta a participat anul trecut, la Singapore, la Jocurile Olimpice, proba de tir. Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu ea şi să citiţi interviul pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde.
1.Ce rezultat ai obţinut la Singapore?
Am fost 20 de participanţi din 20 de ţări iar eu am obţinut locul 10 cu 370 de puncte.
2.Cum ai reuşit să obţii asemenea performanţă? Cine te-a ajutat? Care este secretul succesului?
Am obţinut performanţa datorită faptului că mi-a plăcut ceea ce fac şi m-am antrenat mult. M-au ajutat, în primul rând domnul antrenor Vasilescu Ion, Clubul Sportiv Municipal Arad (CSM Arad) şi Federaţia Română de Tir Sportiv. Nu cred că există o reţetă a succesului. Important este să-ţi placă ceea ce faci, să fi hotărât şi perseverent.
3. Cu ce ai rămas din această experienţă?
Am rămas cu amintiri foarte frumoase despre o ţară şi o cultură aparte şi am învăţat că există oameni care ştiu să fie fair-play şi să se respecte între ei. Chiar dacă la aceste jocuri am fost sportivi din toată lumea am simţit o atmosferă relaxată şi extrem de prietenoasă din partea tuturor.
4. Cum te simţi din postura de prima femeie din lume participantă la Jocurile Olimpice pentru Tineret?
Mă simt ca şi cum aş fi arătat că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat şi reuşeşti.
5. Ce premiu ai obţinut la Gala Sportului Arădean?
Am obţinut premiul V pentru contribuţia la promovarea sportului de performanţă.
6. Care sunt următoarele obiective în plan sportiv?
Campionatele naţionale.
7. Ce este mai important pentru tine, sportul sau şcoala? De ce?
Cel mai important pentru mine este, a fost şi va rămâne şcoala, deoarece învăţ foarte uşor şi cred că am un viitor mult mai sigur cu ajutorul şcolii.
8. La ce te ajută sportul în viaţa de zi cu zi?
Sportul, în viaţa de zi cu zi, te ajută să fi mai descurcăreţ, sociabil, perseverent, ambiţios, ordonat, disciplinat şi să îţi doreşti să faci orice lucru foarte bine.
9. Crezi că rezultatul obţinut la Jocurile Olimpice face parte din destinul tău şi că ţi-a fost predestinat?
Sincer, sunt de părere că mi-a fost predestinat şi că într-adevăr face parte din destinul meu. La început am fost supărată din cauza rezultatului deoarece m-am pregătit mult şi prin urmare mă aşteptam să fiu printre primele trei locuri dar vorba vine „tot răul spre bine”. Experienţa de acolo mă va ajuta în alte momente.
10. Deşi ai obţinut un mare rezultat în plan sportiv eşti premiantă şi la şcoală. Cum reuşeşti să te împarţi între aceste activităţi?
Cred că reuşesc să mă împart între şcoală şi sport pentru că mi-am dorit ca să ţin sportul şi şcoala într-o balanţă, adică să mă descurc la amândouă în mod aproximativ egal.
11. Care este idealul tău în viaţă?
Idealul meu este să am o viaţă fericită, interesantă, plină de surprize plăcute şi o profesie care să îmi facă plăcere.
12. Ce faci în timpul liber? Ce cărţi citeşti? Ce muzică asculţi?
În timpul liber ies în oraş, citesc şi ascult muzică. Citesc ceea ce cred că sunt cărţi valoroase gen „Faust” de Goethe, „Divina comedie” de Dante Alighieri şi alte cărţi de acest gen. Nu prea ascult muzică comercială în rest aproape toate genurile.
Scopul evenimentului a fost ca tinerii să conștientizeze că alegerea există, o viață liberă, împlinită, sănătoasă cu prietenii și familia aproape sau o viață solitară, trăită de pe o zi pe alta având în preajmă doar acea dependență distructivă.
Acest eveniment a fost organizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog cu sprijinul Prefecturii Arad. Printre invitați s-au numărat academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, un susţinător al luptei împotriva drogurilor, dar şi caricaturistul Ştefan Popa Popas, fiecare susţinând un mic discurs în cadrul ceremoniei de începere.
Evenimentul principal a fost dansul sincron realizat de o trupă de dans din Timişoara, fiind susţinut şi de către cei aproximativ 2500 de elevi şi profesori provenind de la diferite licee din toate colţurile judeţului şi municipiu.
În cadrul evenimentului s-au împărţit măşti albe şi negre, donate de către un sponsor italian prezent şi el la sincron, pentru a ilustra cât mai clar alegerea pe care puteau să o facă: „TU ALEGI” şi„ISPITA DROGURILOR”.
Un alt scop de admirat al acestui eveniment a fost intenţia CIADO de a intra în cartea recordurilor prin numărul de participanţi. Tot ce putem face este să le ţinem pumnii şi să sperăm că liceul nostru a ajutat în crearea unei diferenţe majore în viaţa unor tineri şi nu numai.
Breaz Bianca XII D
Vă prezentăm mai jos câteva fotografii cu elevii liceului nostru prezenţi la acest eveniment.
În anul şcolar trecut, în cadrul liceului nostru a avut loc un simpozion dedicat rezistenţei anticomuniste din Judeţul Arad organizat de domnul profesor de Istorie Leucuţia Alexandru. La acest simpozion au participat elevi din liceul nostru precum şi elevi de la Colegiul Naţional "Elena Ghiba Birta". În cadrul simpozionului elevii au discutat cu persoane care s-au opus regimului comunist şi au avut de suferit din această cauză. Vă prezentăm, mai jos, câteva înregistrări realizate de elevi cu această ocazie.
Ecclesia sau Biserica, reprezintă casa Domnului şi nu numai, ea reprezintă şi o comunitate. Această Casă a Domnului, cum mai este numită, are forma unei corăbii deoarece Noes-a adăpostit în corabieîn timpul Marelui Potop. Este compusă din Pronaos, Naos şi Altar.
Altarul este cea maiimportantă parte aBisericii. Acolo, preoţii săvârşesc Sfintele Slujbe. Tot acolo se află şi Masa Sfântă. Pe Sfânta Masă se află (sub Evanghelie)Antimisul, care este un Acoperământ liturgic pe care sunt reprezentate punerea în mormânt, patimile lui Hristos şi cei patru evanghelişti, în cele patrucolţuri. Pe el sunt cusute fragmente din moaştele unui sfânt ori martir alBisericii.
Naosul are şi el o importanţă. Acolo există Pantocratorul (o pictură de pe tavanul Bisericii unde este reprezentat Iisus făcând semnul păcii)şi, bineînţeles acolo se roagă oamenii.
În Pronaos au voie să se roage oamenii nebotezaţi , iar aceştia nu au voie în naos sau altar.
Unele Biserici au şi pridvor.
Cu sute chiar mii de ani în urmă Biserica era numită Templu. La 50 de zile după Învierea Mântuitorului adică la Cincizecime (''Rusalii"în popor), Hristos a înfiinţat Biserica cu ajutorul Sfântului Duh. Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli în chip de limbi de foc şi apostolii au început să vorbească în alte limbi. Iar Petru, fiind în picioare i-a chemat pe toţi iudeii şi pe cei din Ierusalim să vină să fie botezaţi. Aşa au venit peste 5000de oameni, înfiinţându-se Biserica.
Mulţi oameni văd Biserica cu alţi ochi, ei cred că "Biserica este înfiinţată pentru bani şi că are prea multă influenţă asupra noastră". Esteadevărat, Biserica are influenţă asupra noastră dar, a fost înfiinţată pentru a te ruga în linişte şi pace. În vremea deazi nu prea mai sunt copiii la Biserică ceea ce nu este bine deoarece în loc de a merge la Biserică dorm sau se joaca pe calculator şi nu au nimic bun de învăţat.
Dacă vrem să ducem o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi să fim iertaţi de păcate ar trebui să mergem în fiecare Duminică la o Biserică. Oricine se poate mântui dacă are credinţă şi Dumnezeu îl va ierta de păcate, dar trebuie să meargă la Biserică şi să se roage. Rugăciunea individuală pe care o facem acasă este importantă, dar este foarte important să mergem la Biserică unde se fac rugăciuni în comun.
Cristurean Mircea –Stefan, cls a VII-a A
Colegiul National "V.Goldis" Arad
Articol apărut şi în„Ecclesia” – revistă de spiritualitate şi cultură religioasă editată de Comunitatea Ortodoxă Română din Nădlac, anul XII, nr. 3 (49), august 2011.
Credeam că avea să fie doar una din acele zile de septembrie, dar acea zi de 29 septembrie s-a dovedit a fi mult mai mult. La îndemnul doamnei profesoare de Limba şi Literatura Română, Livia Nadiş, am pornit alături de colegii mei din clasa a XI-a E spre Biblioteca Judeţeană ,,A.D.Xenopol’’ din Arad cu gândul de a cunoaşte un pictor incontestabil şi anume pe domnul Onisim Colta. Pe străzile împânzite cu frunze, lumina soarelui plăcută şi binefăcătoare îmi mângâia creştetul, făcându-mi sufletul să vibreze în adierea liniştită a vântului. Privind la lume, la agitaţia şi aglomeraţia oraşului, mă-ntrebam dacă oamenii mai remarcă ceva atât de simplu, dar atât de nelipsit din vieţile noastre şi anume lumina, căci nu păreau să o facă. Debusolată, am continuat drumul ca să descopăr în tablourile pictorului Onisim Colta ceea ce căutam de fapt şi anume revelaţia luminii, acea lumină transcendentă, caldă, istorică, tradiţională, acea lumină menită să ne lumineze pe toţi. Ca un spectator am luat parte la împărtăşirea diverselor secrete legate de sursele sale de inspiraţie, precum ferestrele, simboluri protectoare serviind ca medii pentru propagarea luminii şi îndepărtarea de răul din exterior, la aflarea semnificaţiei prenumelui său, care în greceşte înseamnă ,,folositor’’ şi la comparaţia sa, doar că pe o altă ramură a artei cu poetul luminii, Lucian Blaga. Ca o tânără, ca un copil, am asistat la sfaturile unui părinte care crede în educaţie, în valori, în familie şi care ne-ndeamnă cu drag să privim lumea aceasta cu optimism, dar să nu cădem pradă anturajelor nepotrivite. Am aflat de drumul său spre succes care începe din Maramureş şi ajunge până în Arad, de obstacolele întâlnite în viaţa sa de artist şi într-un cadru liniştit, de familie, am simţit cum atmosfera caldă devenea în sine lumina din tablourile sale. Un domn pedant, îmbrăcat la costum, cu părul argintiu, cu o privire plină de o strălucire inefabilă şi un surâs întrevăzut...un pictor şi nu numai...acesta era, este şi va fi mereu Onisim Colta, persoana căruia îi mulţumesc că-mi aduce aminte de lumină, de o clipă de lumină!
Diaconescu Roxana-Petronela Clasa a XI-a E Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad ,,Întâlnirea cu marele pictor Onisim Colta mi-a arătat că marii români nu au dispărut cu totul din societatea actuală. El reprezintă esenţa luminii în cultura română, din acest motiv el fiind deseori comparat cu Lucian Blaga, un alt mare român care a fost inspirat de lumină. Onisim Colta este un motiv de mândrie pentru toţi românii şi un exemplu de urmat pentru generaţiile viitoare!’’
Stoica Ioan-Sebastian Clasa a XI-a E, prof: Livia Nadiş
Încă de la o vârstă fragedă, familia m-a crescut în aşa manieră încât să cred în poveşti, în vise, în mine, însă cum treceau anii şi mă maturizam, toate acestea deveneau pentru mine nişte lucruri relative. Îmi plăcea să cred în ele, dar ezitam să gândesc că vreodată şi eu aş putea trăi o poveste fantastică cum numai în cărţi găseşti, dar iată că nu a fost aşa.
Firul poveştii mele a început la sfârşitul lunii mai a anului 2011. Nerăbdătoare la vacanţa ce bătea la uşă, îmi petreceam zilele gândind ce voi face atâtea zile şi visând ca fapte măreţe, extraordinare să se agaţe şi de destinul meu.
Profesoara mea de Geografie, Simona Savulov, mi-a sugerat în una din ore să particip la concursul ,,Acasă în Europa’’ organizat de europarlamentarul din Arad, Iosif Matula, în vederea protejării mediului înconjurător şi găsirea de noi alternative pentru economisirea energiei.
Premiul pentru redactarea unui eseu deosebit consta într-o excursie în capitala Belgiei, Bruxelles, chiar la Parlamentul European.
Fiind o adeptă a ecologiei, nu am ezitat nicio clipă, căci doream din suflet să transmit un mesaj. Premiul atât de atrăgător m-a impulsionat într-o oarecare măsură deşi trăiam din start cu impresia că nu o voi câştiga... mă mulţumeam să fi încercat şi că ideile mele vor fi fost măcar o dată citite de cineva.
Viaţa s-a dovedit altfel şi de îndată ce am trimis eseul, în ultima zi menţionată în regulament, am aflat că sunt câştigătoare. Nimeni nu o să poată şti câtă bucurie am simţit în suflet, nu numai pentru că gândurilor mele le-a fost dată atenţie, dar că şi aveam să fiu premiată pentru ele. Trei luni de zile, gândul mi-a fost acolo şi pe data de 6 septembrie, la ora 5 dimineaţa, povestea mea a început treptat să se scrie. Alături de alţi treisprezece participanţi adolescenţi de la diverse competiţii, respectiv: Negru Tania, Suciu Răzvan, Iovescu Raul, Rus Mihai, Nedelea Ionela,Toth Eniko, Popa Laura, Csernus Ramona,Pop Iasmina, Baul Bianca, Jivan Florin şi Oies Cristian, priveam somnoroasă la răsăritul ce avea să-mi marcheze amintirile de tânără în devenire. Însoţiţi de Varga Glad, de directorul grupului de la şcoala din Chişinău Criş, Miron Dumitru şi de fotograful nostru Vasile Sărăndan, am păşit sfioşi spre o călătorie extraordinară.
Urcându-ne în microbuz, ne-am detaşat de sfială şi încetul cu încetul am făcut cunoştinţă, ba chiar mai mult, am sfârşit prin a deveni o familie. Soarele cu ale sale suliţe de lumină pătrudea pe ferestre ţinându-ne treji şi ghidându-ne drumul. Am făcut diverse pauze prin Ungaria, Austria, Germania, ne-am distrat, am glumit, iar ochii nu puteam să ni luăm de la peisajele pierdute pe câmpuri, de la mănăstirile ascunse ca nişte ciuperci pe alocuri sau de la magnificele mori de vânt, care ne şi dezvăluiam deja în faţa ochilor celebra bătălie a lui Don Quitejote.
Prima oprire a fost în Frankfurt, Germania, unde am putut să ne revenim, să ne odihnim după oboseala acumulată şi să ne pregătim pentru următoarea zi. Stropi mărunţi de apă cădeau din cerul plumburiu, prelingându-se pe chipurile noastre entuziaste şi câteva ore mai târziu, Bruxelles-ul, capitala europeană ne aştepta cu braţele deschise. Împărţită între valoni şi flamanzi, aceasta deşi unitară era despărţită în mod paradoxal de conflicte naţionaliste şi politice. Zgârie-nori, clădiri impunătoare moderne sau vechi, ne tăiau răsuflarea şi ne fascinau încontinuu.
Cazaţi la hotelul Windsor, în Bruxelles, am fost invitaţi la un tur al oraşului cu scopul vizitării unora dintre cele mai apreciate simboluri ale Belgiei. Experienţa s-a dovedit inefabilă în momentul zăririi bazilicii Sacré-Coeur, văzută chiar şi de pe Lună, a superbului castel Château Roi de la Laeken ( după denumirea lacurilor din apropiere) cu ale sale porţi ramificate care se deschid doar de câteva ori pe an , a turnurilor japoneze , a Bursei şi a Mănăstirii Notrê-Dame de Saublon, iar Atomium-ul, celebra reprezentare a atomului de fier în 137 de miliarde de ori ne-a fascinat, făcându-ne să ne întrebăm dacă e reală sau nu. Cântărind în jur de 24.000 de tone, Atomium-ul a luat formă în 1958, iar rolul său era acela de a ilustra mai degrabă statele unite ca-n-tr-un atom de fier.
Vremea răcoroasă ne-a condus mai departe, spre înserat la restaurantul Mamma Roma, loc care ne-a ajutat să-l cunoştem pe domnul europarlamentar, Iosif Matula şi pe asistenţii acestuia: Raluca Creţu, Laurenţiu Gavra, Oana Moldovean şi Kate, adevărate ajutoare care oricând ar fi fost dispuşi să ne fie de folos.
Următoarea zi ne-a fost rezervată vizitării exlusive a Parlamentului European, a Sălii de Plen, a biroului domnului Matula şi chiar am avut ocazia să participăm la o conferinţă într-o sală cu o masă rotundă şi să vizualizăm o prezentare pentru cunoaşterea mai în detaliu a organelor parlamentare alături de modul în care sunt adoptate sau respinse legile. Inima îmi tresălta de emoţie, palmele îmi deveneau reci, însă am îndrăznit să particip cu câteva întrebări şi să-mi aud vocea într-un loc atât de important. Pentru prima dată, simţeam că vocea mea e vocea unui popor şi că orice greşeală se putea sonda cu un conflict important, astfel, am realizat gravitatea de a munci într-un asemenea loc. După cum mărturisea şi iluministul Kant... e nevoie de educaţie pentru ca oamenii să fie oameni, însă eu consider că e nevoie şi de dăruire şi credinţă, altminteri munca lor e ca o pânză de păianjen, unică, dar nu foarte valoroasă, fapt pe care domnul Matula şi asisţenţii săi l-au respectat cu desăvârşire, punând în toate acţiunile lor mult suflet.
Vizita s-a ales şi cu nişte materiale promoţionale şi o masă la cantina europarlamentară, imensă şi plină de bunătăţi de toate felurile ce-ţi făceau cu ochiul.
Mica Europă, parcul monumentelor în miniatură ale Europei ne-a surprins şi pe ploaie cu acurateţea şi bogăţiile naturale, aducându-ne faţă-n-faţă cu Castelul Mogoşoaia, simbolul României. Cu un simţ patriotic în suflete am pornit imnul şi ne-am simţit mândri de naţionalitatea noastră şi de muzicalitatea versurilor ce ne vrăjeau, amintindu-ne de plaiurile natale, căci România e un adevărat diamant care trebuie şlefuit şi după cum afirma domnul Matula, ,,nu trebuie părăsită, ci valorificată’’, ca puterea de a găsi soluţii să ne transforme în cetăţeni mai buni.
Grand Place, celebra piaţă din Bruxelles portretiza în mod armonios atmosfera veche a istoriei, cu arhitectura gotică, ilustră, unele clădiri datând încă din secolul al XIII-lea.
Manneken-Pis, statuia simbolică a unui băiat făcându-şi nevoile de pe strada Evenue aducea cu sine trei legende, printre care cea mai răspândită fiind aceea a unui băieţel care a oprit declanşarea unui incendiu al oraşului prin faptul că s-a uşurat la timp şi a stins focul.
Străzile înguste, cosmopolitane, mirosul dulce al prăjiturilor şi diverselor preparate ne-au încântat tuturor simţurile şi ne-au vrăjit.
Am vizitat şi ciocolateria ,,Planet Chocolat’’, ocazie prin care am descoperit cum boabele de cacao erau folosite de azteci ca monedă, cum au fost transformate în ciocolată şi cum în Belgia, conceptul a fost rafinat, astăzi ţara deţinând recordul mondial la această categorie, la bere şi la fabricarea cartofilor prăjiţi, mâncarea tradiţională.Cea mai bună parte a fost că am reuşit să şi luăm parte la prepararea delicateselor ca nişte adevăraţi maeştrii.
Cina am luat-o la restaurantul Raphael, într-un cadru rustic şi pe urmă, dis-de-dimineaţă, ne-am pornit spre casă, spunându-le cu greu la revedere noilor prieteni şi locurilor.
Înnoptând încă o dată în Frankfurt, ne-am lăsat duşi de magia şi atracţiile sale, cu inima şi ochii încărcaţi de lumină.
Ajunşi acasă, cu plase întregi de cumpărături, suveniruri, ne-am salutat şi ne-am îndreptat privirile înspre cer...căci povestea noastră fusese scrisă deja pe colile infinite ale cerului... Cu nostalgie în inimă... am purtat în mine satisfacţia de a fi înfăputit deja ceva pentru ţara mea... poate prea puţin în concepţia altora... dar n-am pierdut nimic şi mă simt mândră că am avut această şansă, motiv pentru care mulţumesc tuturor celor care au dus la împlinire şi povestea mea!
Diaconescu Roxana-Petronela Clasa a XI-a E Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad
