3 dec. 2011

SPIRIT şi SPIRITE

Nu mi-aş fi închipuit niciodată că şcoala noastră ar putea putea fi vreodată refugiul ,,monştrilor’’, al zombiilor, spiritelor sau de ce nu… al dovlecilor, dar nimic nu e imposibil mai ales pe data de 31 octombrie când este sărbătorit Halloween-ul.

Într-adevăr, această sărbătoare e una americană şi nicidecum românească, dar acest fapt nu mai contează când copiilor nu le stă gândul decât la distracţie, costume şi jocuri specifice acestei zile.

Întocmai astfel s-au desfăşurat lucrurile şi la Halloween-ul de anul acesta, când, gătiţi cu fel şi fel de haine menite să atragă atenţia, de la costume de vrăjitoare, pisicuţe, ninja şi până la fantome, elevii au şocat prin prezenţa lor, ,,îngrozindu-i’’ sau amuzându-i pe cei din jur.

Într-adevăr, poate Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ nu a avut niciodată un aspect mai ,,magic’’ ca în data de 31 octombrie 2011 şi mă bucur că elevii s-au implicat şi au răspuns activităţii pe care am propus-o alături de profesoara de geografie Simona Savulov, de a se deghiza, masca şi de a-şi decora sălile de clasă cu diverşi păianjeni, dovleci, lumânări parfumate, piei de animale sau chiar mere caramelizate, care sunt sigură că au fost mai mult decât delicioase.

Distracţia a fost pe măsură, întrucât sălile de clasă participante au emanat o energie specifică, unii mai curajoşi chiar preferând să facă o paradă prin şcoală, scoţând diverse sunete de genul ,,scary movie’’, s-au realizat o serie de fotografii, iar la finalul orelor de curs, juriul format din profesoara Simona Savulov, profesoara de arte plastice, Roxana Diaconescu , şefa Comitetului de elevi pe şcoală, alături de Bereş Aurora şi Stoica Ioan, vicepreşedinţi, au desemnat câştigătorii celor mai interesante clase împodobite de Halloween.

Experienţa a fost unică, deoarece, în măsura în care s-a putut, am reuşit să simt spiritul goldişean cel de toate zilele, implicat, creativ şi unit, iar acest lucru mi-a dat puterea să zâmbesc şi să mă simt atât de mândră să fac parte din această familie, cum îmi place să o numesc, respectiv din familia goldişeană. Poate unii mă cred absurdă, mai visătoare să cred acest lucru, dar orice în viaţă începe cu un vis. Straniu e că, deşi nu-i cunosc pe toţi, am impresia că au fost lângă mine dinttodeauna şi că de fapt îi ştiu demult.

E de prisos să vă mărturisesc că toţi au fost foarte buni la acest concurs de Halloween, dar pe mine, cel mai mult m-au impresionat elevii de clasa a III-a, care nu numai că au fost foarte ingenioşi în alegerea costumelor, dar şi-au împodobit şi clasa într-o manieră demnă de locul I.

De asemenea, nici licenii nu au fost mai prejos, astfel ,,Cimitirul din XI D’’ sau cei din X D au cucerit prin inspiraţie, făcându-şi loc pe prima poziţie a clasamentului.

Locul II le-a revenit elevilor din clasa a IX-a C şi a IX-a E, iar premiul al III-lea s-a dat clasei domnului Grovu, XI-C şi ,,fraţilor mei’’ din XI E...Hehe...

Ceea ce mă bucură cel mai mult e că goldişenii ştiu să se simtă bine împreună, să nu ţină cont de toate obstacolele care îi împiedică să se manifeste îl largul lor şi că păstrează în sufletul lor o urmă de copilărie, de fantezie, de colegialitate,de spirit, căci despre acest asta e vorba...

De data aceasta a fost Halloween-ul, dar şi de ar fi avut loc o altă sărbătoare, cu un astfel de spirit nu mai e nevoie de nimic altceva...Cât despre cei care au stat de o parte sunt sigură că la anul nu o vor mai face, fiidcă le va fi foarte greu să nu se molipsească cu energia celorlalţi din jurul lor!

Doresc să mulţumesc celor care au făcut posibilă această acţiune şi celor care au paticipat, pentru că sunt cu adevărat minunaţi nu numai prin prezenţă, ci şi prin ideea că îţi dau posibilitatea să-ţi creezi o amintire deosebită!

Diaconescu Roxana-Petronela

Clasa a XI-a E


Niciun comentariu: