13 mai 2015

Printre mașini

Vizita de orientare școlară și profesională, împreună cu elevii clasei a XII-a E, de la Colegiul Național ,,Vasile Goldiș" Arad, la Auto Schunn Arad. Elevilor le-au fost prezentate cele mai premiate modele Mercedes-Benz, au făcut o incursiune în istoria automobilelor și au aflat despre oportunitățile de angajare, despre specificul activității din cadrul unor departamente. Ghidul elevilor a fost Trif Adriana, o fostă absolventă a școlii noastre.
Psiholog școlar Angela Carmen Plăcintar

Călător în Europa – ediția a V-a

     Iată ce spune doamna profesoară Ioja Petronela, organizatoarea concursului, despre această competiție. ”Concursul propus se aliniază motivaţiilor de natură artistică, morală şi atitudinală. Deoarece elevii şcolii actuale se dezvoltă într-o societate care preţuieşte şi promovează cultura şi tradiţiile prin mijloacele media la care aceştia au acces şi la care apelează cel mai des pentru a se informa, se impune necesitatea identificării acelor resorturi care să conducă la formarea valorilor şi atitudinilor culturale şi artistice. Deoarece tehnologia modernă le este la îndemână, ne-am propus să apropiem copii de cultură şi tradiţii printr-un concurs care să valorifice înţelegerea calităţilor acestora.”


Excursie în inima României


Elevii școlii noastre, însoțiți de profesorii Gondor Marius, Miclean Cristian și Mihoc Marcel, au vizitat cetățile medievale și alte obiective turistice din orașele Sibiu, Sighișoara, Alba Iulia și Hunedoara.