Se afișează postările cu eticheta Psihologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Psihologie. Afișați toate postările

16 apr. 2016

Nu există ,,noroc” sau ,,ghinion” în dragoste, ci doar alegeri bune sau mai puțin bune


Nu există ,,noroc” sau ,,ghinion” și, nici ,,șansă” ori ,,neșansă” în dragoste, pentru că norocul și-l face omul, cu mâna lui.

În schimb, există alegeri bune sau mai puțin bune, în funcție de tiparele de relaționare, constructive sau distructive, pe care ni le-am construit în copilărie și, pe care, le recreăm și le retrăim ca adulți, în mod inconștient, deoarece ne sunt familiare și am învățat să ne adaptăm la ele, într-un fel, sau altul. 


Angela-Carmen Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut

13 mai 2015

Printre mașini

Vizita de orientare școlară și profesională, împreună cu elevii clasei a XII-a E, de la Colegiul Național ,,Vasile Goldiș" Arad, la Auto Schunn Arad. Elevilor le-au fost prezentate cele mai premiate modele Mercedes-Benz, au făcut o incursiune în istoria automobilelor și au aflat despre oportunitățile de angajare, despre specificul activității din cadrul unor departamente. Ghidul elevilor a fost Trif Adriana, o fostă absolventă a școlii noastre.
Psiholog școlar Angela Carmen Plăcintar

29 mar. 2015

Orientare profesională


          Cu elevii din clasa a XII-a, de la Colegiul National ,,Vasile Goldis” Arad, în vizita la o firma, vorbind despre o posibila insertie profesionala dupa finalizarea studiilor. Au fost prezentate aspecte precum specificul activitatii, posibilitatea de calificare si de formare la locul de munca, salarizare, beneficiile angajatilor, mediul de lucru, departamente, procesul de recrutare si selectie al angajatilor, etc. Elevii au manifestat interes si s-au comportat exemplar.

Psihoterapeut Angela Carmen Plăcintar





9 nov. 2014

Sfaturi pentru parinti

Va invit sa urmariti un material in care vorbesc despre efectele compararii propriului vostru copil cu alt copil, precum si despre una dintre alternativele pe care le aveti la dispozitie pentru a va sprijini copilul sa-si formeze o stima de sine pozitiva.
Cu drag,
Angela-Carmen Placintar

27 apr. 2014

Capcana comparării cu alte persoane

Se povestește că un indian care se ocupa cu căratul apei, avea doua găleți mari, prinse la cele două capete ale unei prăjini lungi pe care omul o purta pe umeri. Una dintre găleți era găurită. În timp ce prima găleată era întreagă și ajungea întodeauna plină la casa stăpânului, cea de-a doua era pe jumătate goală când ajungea la destinație. (continuare)


Psiholog școlar Angela Carmen Placintar