15 mai 2016

Ziua Europei - 9 mai 2016


Luni 9 mai, pe Platoul Palatului Administrativ din Arad, au avut loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Europei. La acestea au luat parte și elevi din școala noastră, care au reprezentat spiritualitatea românească. Programul artistic a fost apreciat de cei prezenți și-a cuprins o suită de dansuri și cântece populare interpretate de un grup vocal, dar și de corul școlii, pregătit de doamna profesoară Lazăr Cristina. La standul amenajat de noi, vizitatorii au făcut cunoștință cu bucătăria românească: slănină, gogoși, cozonac, pâine de Pecica, sărmăluțe cu mămăliguță și alte produse culinare. Elevii îmbrăcați în costume populare, obiectele tradiționale autentice, covoare, broderii, cusături, ceramică și icoane, au atras atenția celor prezenți.

         La buna desfășurare a activităților au contribuit profesorii: Bocăniciu Eugen (director), Duca Diana (director adjunct), Pantea Florina, Lazăr Gabriela, Mihoc Marcel, Miclean Cristian, Bodrogean Diana, Năsui Alina, Savulov Simona, Vasilescu Geta și Nadiș Livia.


















Niciun comentariu: