27 iun. 2014

Ramas bun, dragi elevi!

Dragii mei elevi din clasa a IV-a C, Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad,
Sunt singur în clasa noastră. E pustie fără voi. Sunt înconjurat doar de băncile goale și teancurile de manuale pe care le-ați predat.
Vă scriu fiindcă, la serbarea finală de la tabăra din Covâsînț, nu am apucat să vă urez ceea ce era de urat.
Am greșit la serbare începând discursul de despărțire cu fraza: ,,Niciunul dintre părinții de față nu știți cum este să vi se ia copiii de lăngă dumneavoastră. Mie, azi, îmi sunt luați copiii de lângă mine,,. De emoție nu am mai putut apoi spune niciun cuvânt, niciunul.
Ca bărbat s-ar putea spune că fost lamentabil să îmi pierd vocea. M-ați înțeles și voi și părinții.
Rămân însă cu frustrarea că nu am putut să vă transmit mulțumirile, aprecierile și gândurile pentru anii petrecuți împreună și urările mele pentru anii în care nu vom mai fi împreună.
Încerc să fac acest lucru acum, pentru fiecare în parte, în ordinea catalogului:

Florina: Ești o fată specială și un model de modestie și sensibilitate. Pictura făcută de tine pe tricoul pe care mi l-ai dăruit arată că ai și real talent artistic. Nu îmi iert că, mereu, fără să vreau, îți dădeam emoții că nu te vei ridica la nivelul așteptărilor mele, ție, fata cu lucrări fără nicio cât de mică eroare atât la evaluarea națională de la limba română, cât și la matematică, ție, fata care a ocupat locul I pe județ la singura olimpiadă școlară pentru ciclul primar- educație civică. Îți mulțumesc că m-ai făcut, între atâtea sute de învățători buni, să am norocul să te am elevă și să mă pot lăuda în fața tuturor cu reușitele tale!

Elza: Pe lângă faptul că ești ,,eleva de pe strada mea,, și ca atare trebuia să fii mereu la înălțime, mă bucură progresele la limba română, confirmate de evaluarea națională unde ai avut doar la un punct din 15 un singur răspuns parțial (pe trei sferturi) corect. Să fii sârguincioasă și să ai parte de reușite.

Patricia: Multor generații le voi vorbi de tine, de fata care rămânea și în pauze să își verifice de zece ori lucrarea pentru a nu avea erori. Nimic nu este fără rost: lucrarea ta la evaluarea națională la limba română a fost fără cusur!

Casiana: Continuă să fii la fel de ambițioasă. Cultivă-ți în continuare talentul la limba română și exersează matematica în același ritm de până acum. Să mă ierți că, deși meritai să dai tu tonul la toate cântecele de la serbare, pentru bucuria de a ne auzi cu toții, am dat, pe rând, fiecare tonul la câte un cântec, chiar dacă, spre deosebire de tine, noi am mai și falsat. Vei rămâne în amintirea mea și ca fata care a stat în aceeași clasă și în aceeași bancă în care a stat mama ei când a fost elevă. Să îi asculți sfaturile.

Alexandra: La evaluarea națională te-am numit ,,fata cu o singură greșeală,, atât la limba română cât și la matematică. Prin eforturi mai mari poți ajunge ,,fata fără greșeli,,. Probabil cu tine mă voi vedea mai des fiindcă, vorba ta, îți lași un urmaș în viitoarea mea clasă pregătitoare, pe fratele tău.

Nicola: Cine nu ar plânge după o elevă cu o lucare la evaluarea națională la matematică fără cusur și doar cu un sfert de eroare la un singur punct la limba română. Să rămâi la fel de silitoare încât să fiu mândru de realizările tale în viață, cu atât mai mult, cu cât avem de fapt același nume de familie, fiindcă Dolga=Dolha.

Ana: Să aduci numai bucurii părinților tăi. Le semeni pe deplin! Le mulțumesc pentru generozitatea cu care tocmai ne-au făcut întregii clase, bucuria unei tabere de neuitat. Nu știu dacă voi mai avea vreo elevă atât de bună la învățătură care în același timp să îmi fie mână dreaptă la clasă așa cum ai fost tu. Să ai încredere în tine fiindcă ești deosebită.

Sebastian: Doamne cât te-am tachinat la citit și scris, până și pe tine, cel care la evaluarea națională la limba română nu ai avut nicio greșeală cât de mică! Îmi vei ierta vreodată acele zilnice observații critice care, uneori, te făceau să îți dea lacrimile? Sunt mândru de tine! Ești un campion și un sportiv cu suflet de poet! Te invidiez și pentru părinții pe care îi ai. Deseori mă gândesc ce mă mai lăudam dacă știam și eu cânta la chitară ca tine.

Larisa: Nu am avut mulți elevi ca tine. Nu știu ca tu să fi fost rea cu mine sau cu colegii vreodată. Vei repeta clasa a IV-a. Sper să îți îmbunătățești rezultatele la învățătură. Ar fi bine să exersezi și peste vară din multele culegeri și auxiliare pe care ți le-am dat. Te voi ține minte ca fata prietenoasă și căreia îi plăcea să cânte. Să ai parte numai de noroc în viitor.

Adrian: Ai fost un strălucit matematician. Mă laud și acum cu locul tău pe podiumul fazei competiționale pe județ. Ai confirmat și la limba română unde ai avut o lucrare fără pic de cusur la evaluarea națională. Să ai încredere în tine. În vreme ce multora le doresc să se maturizeze, ție îți doresc să te joci mai mult cu copiii. Copil mai serios ca tine nu știu dacă voi mai avea.

Gabriel: Poți mult mai mult. Ai dovedit la evaluările naționale unde ai avut doar câte 3 erori la 15 respectiv 20 probleme. Încearcă aceeași concentrare și ritm pe parcursul fiecărei ore de curs. Exersează și peste vară și bucură-te când părinții îți stau alături cu sfatul.

Darius: Îmi pare rău că vei repeta clasa a IV-a. Sper că îți va fi de folos și că mă vei ierta. Sper să și vrei la anul și în viitor mai mult de la tine și de la viață. Sunt oameni în jurul tău care te iubesc și vor să te ajute. Maturizează-te și ai încredere în ei, mai ales în cei care te ceartă. Te ceartă doar cine te iubește. Cui nu te iubește îi ești indifertent și sigur nu te ceartă orice ai face sau nu ai face. Învață că trebuie să facem eforturi în viață pentru ca să avem parte de bucurii.

Răzvan: Ești copilul pe care oricine îl știe și-l vrea prieten pentru tonusul pozitiv pe care îl degaji și farmecul aproape actoricesc pe care îl ai în comunicarea verbală și mimică. Ai dovedit că poți și în scris să te exprimi tot mai corect. Exersează mult la matematică și vei avea un debut de succes în gimnaziu.

Daniel-Angelo: Pariez pe tine că mă vei face să fiu mândru atât de viitoarea ta viață de elev, de student cât și în cariera de după studii. Ai fost cel cu care m-am lăudat cel mai mult. Este remarcabil să fii primul pe județ de două ori în ciclul primar. Sunt sigur că vei depăși și faza jocurilor pe calculator și sporturilor războinice cu care atât timp te-am tachinat. Ai, la fel ca părinții tăi, un suflet mare și bun. Îți mulțumesc și pentru emoționantul mesaj pe care mi l-ai adresat în numele colegilor. Te-aș ruga să păstrezi textul și să mi-l dai când ne vom vedea. Va sta în cutia mea cu amintiri atât timp cât voi mai face umbră pământului.

Cristian: Ești un cuceritor. De tine nu s-au îndrăgostit doar fetele din a VIII-a (vina nu îți aparține fiindcă te știu serios) ci de tine se îndrăgostește oricine te cunoaște. Felul tău de a fi, datorat poate și unei atmosfere minunate din familia ta, ți-a dat o inteligență interpersonală de excepție. Sunt mândru că ai avut la evaluarea națională o lucrare perfectă la matematică și aproape perfectă la limba română.

Valentina: Nu știu să fi avut vreo elevă mai inteligentă ca tine. Sunt mândru că ai avut la evaluarea națională o lucrare perfectă la limba română și aproape perfectă la matematică. Nu știu însă să fi avut vreo elevă pe care să o cert atât de des pentru nestăpânita energie din timpul lecțiilor și pauzelor. M-aș simți bine dacă aș ști că mă ierți măcar tu fiindcă eu îmi voi reproșa mereu toate ,,pedepsele,, pe care ți le-am dat chiar dacă au fost cu gândul de a te pregăti să îți fie bine și în situații viitoare în care unii ți-ar putea lua de rău exuberanța care te caracterizează.

Claudia: Lucrarea ta perfectă la evaluarea națională de la limba română și ultimele zile de școală în care ai realizat zilnic lucrări de FB la matematică arată cât de mult poți. Să o ții tot așa cum ai încheiat anul școlar. Îți mulțumesc și pentru multele poezii pe care mi le-ai dedicat.

Alexandru: Ești omul care surprinzi. Tachinat zinic pentru câte o eroare la scriere, ai fost unul dintre cei care nu a avut nicio greșeală la evaluarea națională de la limba română. La matematică ai fost mereu printre cei cu care mă mândresc și care are un cap mare nu doar la propriu.

Bogdan: Un suflet sensibil și blând într-un trup de atlet uriaș. Așa te voi ține minte pe tine, halterofilul clasei. Vă așteaptă, pe tine și pe mama ta, o decizie foarte greu de luat în privința a ceea ce este mai potrivit pentru tine în clasa a V-a în privința îmbinării carierei sportive și a celei școlare și de familie.

Beatrix: Până să te am elevă nu înțelegeam cum sunt cu adevărat zânele bune. Ești născută și educată pentru a fi un model de bunătate și sensibilitate. Prințesele și-ar dori să îți semene. Îți mulțumesc fiindcă te-ai oferit să stai în bancă împreună cu zvăpăiatul (puțin spus) Narcis. Ne-ai dat o lecție că dacă ești pe deplin bun, nimeni nu poate fi cu tine rău. Mă laud cu locul I obținut de tine la faza județeană la singura olimpiadă de la ciclul primar -educație civică. Nu am avut niciun alt elev cu talentul tău la pictură, iar la evaluarea națională nici nu a fost vreo surpriză că ai avut o lucrare perfectă. Ai merita ca soarta să te înconjoare doar cu oameni la fel de buni cum ești tu.

Raluca: Nu voi uita ținuta ta blândă, scrisul caligrafic și versurile din biletul pe care mi l-ai dat la despărțire. Îți mulțumesc. Sunt mândru și de lucrarea ta perfectă la limba română la evaluarea națională. Să te urmărească peste tot norocul și inspirația.

Daniel Oriaku: Am avut emoții când ai venit în noiembrie 2013 fără să știi vreun cuvânt în limba română. Fii sigur că ai o inteligență mult peste medie dacă ai reușit ca în iunie să iei FB la gramatica limbii române cu un subiect scris care a acoperit toată sintaxa și morfologia studiată. Nu voi uita vreodată momentul când, fără să știi, te-am surprins singur că fredonai ,,Basarabie frumoasă/ Bine te-ai gătit mireasă...,, pe tine, care ești tocmai venit din cealaltă emisferă. Ai reușit să memorezi versurile cântecelor mai bine decât majoritatea colegilor, iar la cântat doar tu și cu mine îi putem acoperi cu vocea pe toți. Sunt mândru de tine! Fă-mă să fiu mândru și în clasa a V-a.

Cezar: Ai dovedit că poți mult și la limba română fiindcă la matematică nu țin minte să mă fi dezamăgit. Să exersezi și peste vară. Greu îmi pot închipui zilele de școală fără tine, atât m-ai cucerit prin poveștile pe care mi le-ai spus pauză de pauză precum unui prieten sau cuiva din familie. M-am simțit minunat în preajma ta chiar și atunci când îți reproșam să lași ,,poveștile,, și să te concentrezi la ortograme. Am fost mândru de tine și la serbare.

Narcis: Doamne cât te-am mai certat deși ești un copil cu mari calități. Ai reușit să lucrezi deseori de FB la matematică. Ai un scris caligrafic de invidiat. Îndreaptă-ți ortografia și stăpânirea de sine în pauze în relațiile cu colegii și vei fi un elev de succes. 

Darius Ciocîrlan: Ești cu totul și cu totul deosebit! Nu mi-ai fost elev dar, din taberele în care am fost împreună, te-am îndrăgit peste măsură. M-ai cucerit cu răspunsurile excelente la micile concursuri de cultură generală ținute în excursiile la care ai fost cu noi. M-ai cucerit cu caracterul și inteligența ta interpersonală. Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să evoluezi pe scenă în serbarea noastră. Te socotesc și elevul meu și să mă ții la curent cu reușitele tale viitoare. M-ai copleșit prin cadoul pe care mi l-ai oferit. Nu mă așteptam să primesc un dar de la cineva care nu îmi fusese elev și nici nu îmi va fi vreodată cu acte în regulă. Ai devenit însă elevul meu de suflet. În vara aceasta voi căuta să îți găsesc și eu un cadou ca să nu rămân dator. Fii mândru de părinții tăi de la care ai învățat să fii atât de generos și atent. Am primit de la tine o lecție frumoasă pe care voi preda-o cât timp voi fi la catedră.

Dragii mei,
Să ne ținem tari. Ne-a fost greu în ultimele zile de școală și mai ales în ultimele două în care am făcut numărătoarea inversă a orelor rămase de petrecut împreună: 10 ore, 9 ore, 8 .... Ne-a fost greu să ne supunem principiului pe care l-am analizat pe toate părțile în ultima săptămână: ,,să râzi când îți vine să plângi și să plângi doar când îi vezi pe alții plângând,,. A venit apoi serbarea de final cu lacrimile de rigoare în meniu.
Sunt mândru de voi: ați rezistat militărește aproape două ore pe scenă, în picioare și ați recitat și cântat atât de fermecător încât un curcubeu ne-a acompaniat serbarea.
Ați dovedit că sunteți maturi. Nu a fost nevoie nici măcar să vă dau tonul vreodată. Până și Darius ne-a surprins cu seriozitatea cu care ne-a fost asistent cu microfonul. Și la ,,petrecerea,, de după serbare v-ați purtat ireproșabil. 
Realizez cât de mari sunteți, cât de încredere sunteți și tocmai acum ne despărțim când mă pot baza pe voi pe deplin... Aceasta era poate și misiunea celor 4 ani: să fiu cu voi doar până ce veți deveni mari și responsabili. Ați devenit. Doar până la această haltă a vieții voastre am avut bilet ca să vă însoțesc. Acum trebuie să cobor și din toamnă să urc în trenul vieții altora care, firesc, la început îmi vor părea niștre străini. 
Măcar o vreme însă, cu bune și cu rele, vă voi mai apare în visurile voastre și voi în ale mele...
N-o să vă spun că mi-au dat iar lacrimile. Mai bine să schimb vorba și tonul. În largul meu sunt doar când îmi intru în pielea de învățător exigent și când vă reamintesc că în septembrie vă aștept cu temele făcute. Știți că nu glumesc cu lucrurile acestea.
Îmi vine inima la loc când mă gândesc că măcar prin pauze ne vom vedea des și că mă voi interesa des la profesorii voștri dacă mă faceți sau nu de râs.
Primiți de la cel care v-a fost învățător mulțumirile că i-ați fost elevi.
Să aveți o vară frumoasă și o viață împlinită!
Cu bine!


Învățător Dolha Viorel

Curs festiv la Colegiul Naţional "Vasile Goldiş"

Zi încărcată de emoţii pentru absolvenţii Colegiul Naţional "Vasile Goldiş"! Elevii claselor a XII-a şi-au luat rămas bun de la profesori şi de la liceu. (continuare)