Probabil, una din cele mai folosite întrebări în aceste ultime zile de liceu a fost : Mai ţii minte când…?!
E o întrebare pe care oamenii tind să o folosească la sfârşitul unei etape din viaţa lor din nevoia de a păstra alături nişte momente fie bune, fie rele, care le-au definit într-o oarecare măsura viaţa şi i-au format ca oameni. În fiecare zi, trăim cu impresia că există şi ziua de mâine, că avem timp suficient să facem tot ce ne-am propus. Trăim mereu cu dorinţa ca să se termine ziua cât mai repede, din diverse motive, stres, oboseală, iar în pragul unor evenimente deosebite sau al unor despărţiri, nu ştim cum să facem pentru a opri timpul în loc.
Adesea ne revoltăm, alteori tăcem…iar apoi ne cufundăm în amintiri, capitole din cartea vieţii noastre. Chiar şi aşa, în timp ce scriem aceste capitole, ne apar în faţă obiecte şi în special fiinţe care ne conturează existenţa: familia, prietenii, dar şi profesorii, colegii…
Şcoala, asemenea căminului în care creştem e un alt termen pentru cuvântul ,,acasă’’…dar de ce?! Pentru că aici e locul unde aţi crescut, aţi râs, aţi plâns, aţi învăţat, aţi chiulit, aţi lăsat o amprentă a energiei voastre, pe care nici timpul nu o va putea şterge, fiindcă este nemuritoare. Ieri eraţi nişte copii, venind grăbiţi la şcoală, azi vedeţi alţi copii, făcând acelaşi lucru... diferenţa e... ca acum voi sunteţi adulţi, pregătiţi de un alt drum, decât cel cu care v-aţi obişnuit până acum.
Ce drum?! Numai Dumnezeu şi voi ştiţi...Un drum care să vă reprezinte...un drum lin, curat, plin de bucurii... un drum cu o cărare în trecut, care duce în acest loc...unde timpul nu mai există, ci doar chipurile celor pe care vreţi să-i vedeţi, ai mentorilor şi profesorilor sub privirile cărora aţi crescut, ai prietenilor, ai colegilor. Existenţa voastră va dăinui mereu aici într-un anumit fel, de aceea, păşiţi încrezători spre viitor, cu vise măreţe, cu voinţă şi curaj, cu mândria de a fi fost elev, licean, goldişean! Trăiţi clipa, dar trăiţi-o înţelept, scrieţi-vă destinul cum vreţi, fiţi schimbarea pe care vreţi să o vedeţi în lume...după cum spune un faimos citat! Meritaţi acest fapt...alături de tot respectul şi urările de bine ale succesorilor voştri... care azi... cred că timpul trece greu... iar mâine... nu vor şti cum să-l dea înapoi!
Mult succes şi priviţi aceşti ani trecuţi ca pe o parte din voi... acea parte care cere numai stimă şi aplauze! Trecutul rămâne aici, la Goldiş, dar viitorul rămâne în mâinile voastre!
Vă mulţumesc!
Diaconescu Roxana Petronela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu