Invitaţie la muzeu

  

Şvabii dunăreni.

Colonizarea din secolul al XVIII-lea

Muzeul de Artă Arad/Sala Ovidiu Maitec – (strada  Gh. Popa 2-4, et. 2)

16 ianuarie – 24 februarie 2013

Marţi-Duminică: 09.00-17.00

Intrarea liberă

Vernisaj: miercuri, 16 ianuarie, ora 18.00

Curatori:

Christian Glass, Andrea Vándor, Leni Perencevic

(Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni din Ulm)

Miercuri, 16 ianuarie 2013, la ora 18, la Muzeul de Artă din Arad (str. Gh. Popa de Teiuş, nr. 2 – 4, et. II), va avea loc vernisajul expoziţiei Şvabii dunăreni. Colonizarea din secolul al XVIII-lea. Aceasta reprezintă unul din rezultatele unui proiect european, implementat de muzee din Germania, Ungaria, Serbia şi România.

Expoziţia Şvabii dunăreni. Colonizarea din secolul al XVIII-lea

Vernisată la Ulm (Germania), în 10.05.2012, expoziţia Şvabii dunăreni. Colonizarea din secolul al XVIII-lea, concepută de Christian Glass, Andrea Vándor, Leni Perencevic (Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni din Ulm), reprezintă o abordare absolut novatoare a problematicii colonizării şvăbeşti şi a urmărilor ei până în zilele noastre.

Prin punerea sub semnul întrebării a unor ”răspunsuri ştiute de toată lumea”, expoziţia aduce în faţa publicului larg rezultate ale cercetării istorice recente. Problemele tematizate sunt: ”Epoca turcească – cultură înfloritoare sau deşert barbar?”, ”Mlaştini putrede sau păşuni îndestulătoare – transformarea urbanistică şi peisagistică în secolul al XVIII-lea”, “Legenda celor trei colonizări şvăbeşti – colonizarea de stat şi cea privată”, “Câştig sau pierdere – analiza socio-economică a zonelor de emigraţie în secolul al XVIII-lea”, “Au venit doar cu bocceluţa? – importanţa capitalului adus şi relaţia cu zonele de emigraţie”, “Familii fericite? – particularităţi micro-demografice în rândul colonizatorilor”,  “... vărsaţi în iarba verde – coliziunea dintre diferitele migraţii”, “Ce se întâmplă unde se cuibăreşte neliniştitul neamţ? – mentalitatea coloniştilor germani” – Andrea Vándor, curator expoziţie, Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni din Ulm.

În ce priveşte efectele colonizării, sunt abordate teme precum viticultura, mineritul, construcţia de biserici, arhitectură şi urbanism, landscaping, construcţia de orgi, gastronomie, sărbători etc.

În concluzie, expoziţia reprezintă o abordare interdisciplinară, bazată pe cercetări ştiinţifice de ultimă oră, a unui subiect care a condiţionat mentalităţi, în baza unor legende moderne.

Proiectul Migraţia în spaţiul dunărean. Colonizarea din secolul al XVIII-lea şi urmările ei

La iniţiativa Muzeului Central al Şvabilor Dunăreni din Ulm (Germania), mai multe muzee europene au demarat, deja în 2010, pregătirile pentru un proiect de mare anvergură care să comemoreze 300 de ani de la colonizarea primilor şvabi în spaţiul dunărean (1712). După mai multe întâlniri de lucru, desfăşurate la Ulm, Satu Mare, Novi Sad şi Arad, proiectul a fost finalizat şi înaintat spre cofinanţare Comisiei Europene, sub numele Migraţia în spaţiul dunărean. Colonizarea din secolul al XVIII-lea şi urmările ei.

În februarie 2012, Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură (EACEA) a Comisiei Europene a anunţat că va sprijini financiar proiectul (acronim: MI-DANU), înaintat  de Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni din Ulm, în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad şi Muzeul Voievodinei din Novi Sad (Serbia), parteneri asociaţi fiind Direcţia Muzeelor din Judeţul Baranya, Muzeul Janus Pannonius din Pécs (Ungaria), Muzeul Judeţean Satu Mare, Muzeul Banatului Montan din Reşiţa şi Muzeul Banatului din Timişoara. Dintre cele 318 proiecte înaintate comisiei, doar 112 au obţinut cofinanţarea europeană, cel în cauză fiind apreciat în mod deosebit pentru plus-valoarea importantă pe care o aduce din perspectiva coeziunii europene.

Proiectul, în valoare totală de 198.600 €, de implementat în perioada 01.05.2012 – 30.10.2013, cuprinde, în esenţă, următoarele acţiuni: realizarea unei expoziţii itinerante de mare anvergură, însoţită de un catalog de prezentare; identificarea unor trasee turistice pe tema Routes to the Roots (Drumuri spre rădăcini), în zonele muzeelor implicate, editarea unui ghid turistic multilingv şi construirea unui web-site.

14 ianuarie 2013    

Departamentul de Relaţii Publice a

Complexului Muzeal Arad

Viaţa, o problemă şi un miracol

Marii filozofi spun că aceia care nu cred în miracole nu sunt realişti....           Poate unii veţi crede că aşa e, poate alţii vor dezaproba afirmaţia...dar un lucru e cert... nu te poţi minţi la infinit că lucrurile neobişnuite, bune sau rele nu ţi s-au întâmplat şi ţie.

          Povestea mea pare simplă ca ,,bună ziua!’’, dar chiar şi aşa, adevărata frumuseţe stă în simplitate. În urmă cu 18 ani urma să vin pe această lume, dar lucrurile nu au fost atât de uşoare. Mama mea, aflând că e însărcinată, a fost nespus de fericită, având în vedere că atât ea cât şi tatăl meu au hotărât să aibă un copil, numai că datorită unor probleme medicale, ea a trebuit să stea în spital pe tot parcursul sarcinii. Mi s-a spus prin câte a trecut, de nopţile de febră continuă, de cât de slăbită era, dar chiar şi aşa, tata îmi zicea mereu : ,, E o femeie puternică, a luptat întotdeauna până la capăt!’’ Adesea, şi când mă privesc, ai mei mă tachinează, numindu-mă o minune...ceea ce contrazice starea mea, căci eu nu m-am simţiti niciodată ca o minune, nu până nu mi-am aflat povestea…

          Astfel, fiind foarte bolnavă, mamei i s-a menţionat faptul că la un moment dat va trebui să aleagă între viaţa ei şi a mea, întrucât au intervenit complicaţii, dar mama a trăit mereu cu ideea că totul are să fie bine, motiv pentru care îmi croşeta haine ca rezultat al încrederii ei depline în mine şi în cineva acolo Sus care o iubea... Nu a dorit niciodată să afle dacă aveam să fiu băiat sau fată, ci doar să fiu un copil sănătos. La 5 luni şi jumătate, s-a format o comisie de medici cu scopul de a decide soarta cazului special, deoarece, conform analizelor, reieşea faptul că sarcina era moartă, prin urmare, era nevoie de o intervenţie chirurgicală urgentă pentru a salva mama. Minunea a avut loc în momentul în care, doctorii, pregătiţi de a face operaţia, au constatat cu stupoare că inima mea bătea, la o ultimă insistenţă a mamei. Nimeni nu ar fi crezut că aşa ceva fusese posibil, că ei greşiseră după nenumărate teste, şi că eu trăiam. De acolo cred că mi se trage şi acum faptul că sunt mai înceată, mai molcomă. Cu toţii s-au bucurat, însă etapa grea a urmat de abia la naştere, când, mama a fost lăsată să nască singură, fără supraveghere din partea unui specialist, fiindcă nimeni nu dorea să aibă de-a face cu un caz atât de special şi riscant cum era cel al mamei.

            Tata, depăşit de situaţie a făcut tot ce i-a stat în putinţă şi a reuşit să-l convingă până la urmă pe doctorul de serviciu din spital să se ocupe de caz. Acesta a acceptat, dar numai pentru că mama îi reamintea foarte mult de fiica sa, care născuse într-o dată de 13, ziua mea de naştere.

             În momentul în care am dat piept cu lumea aceasta nouă, medicul, un bătrânel simpatic, cu experienţă, a făcut pentru prima dată ceva ce nu făcuse în toţi anii de muncă, şi anume să-mi numere degetele ca să se convingă că sunt întreagă, căci nimeni nu se aşteptase la un rezultat bun … Dar acolo eram… sănătoasă, ce-i drept cu unele complicaţii, însă care în timp s-au vindecat. Relatându-mi evenimentul, tata zicea: ,,Nu am crezut niciodată în Dumnezeu până să te fi născut tu...eram un ateu convins, dar venirea ta pe lume a însemnat şi prima mea rugă, iar de atunci mă rog în fiecare zi Lui!’’

              Anii au trecut, şi la vârsta de 7 ani, aşteptându-mi bunica în gară, m-am întâlnit cu doctorul acela care o ajutase pe mama atât de mult. Nu-mi amintesc chipul lui, nici ceea ce a spus, fiind distrasă, dar la o vârstă mai înaintată, părinţii mi-au mărturisit vorbele sale, pe care aş vrea să le împărtăşesc cu voi : ,, Acea fetiţă e copilul pentru care nimeni nu garanta nimic?! Măi să fie... e o minune, viaţa e o minune...’’ şi a plecat. Nu demult l-am întâlnit din nou, dar nici acum nu-mi amintesc chipul lui…e straniu, dar cred că aşa e şi cu îngerii păzitori...îi vezi cateodată, îi simţi, dar nu ţi poţi aminti....

              Aşa, am crescut mare, şi-am ajuns să mă simt ca o minune, dar nu în sensul acela de îngâmfare, ci într-un sens de recunoştinţă… pentru că eu n-aş fi existat niciodată fără ajutorul lui Dumnezeu, fără toţi aceşti oameni cu spirit de sacrificiu, minuni în felul lor pentru mine, motiv pentru care le mulţumesc tuturor.

          Poate o să vi se pară o prostie, o întâmplare exagerată, dar e un fapt real...rămâne la atitudinea voastră de vreţi să credeţi sau nu în el. Uneori, e greu, toate problemele se adună pe capul tău, dar totul face parte din viaţă, din această mare minune, la care mă gândesc mereu, şi pe care o trăiesc ca şi când ar fi ultima clipă...căci acum realizez mai bine norocul care mi s-a dat. … Nu am multe, material vorbind, dar mă declar fericită să am asemenea persoane lângă mine... nu-mi trebuie nimic mai mult… de aceea, sper să aveţi şi voi parte de ceea ce am eu în viaţă!

Diaconescu Roxana, clasa a XII-a E

Întâlnire cu pictorul Onisim Colta

          La începutul lunii decembrie, elevii claselor a IX a E şi a XII a E au avut ocazia minunată de a participa la o întâlnire cu pictorul Onisim Colta la Muzeul de Arta Arad, unde au asistat la prezentarea expoziţiei "Culoare, formă, sens". Elevii au fost însoţiţi de prof. Livia Nadiş, Geta Vasilescu şi Lucian Ardelean.