(Dialog teologie-filozofie)
Aceasta poezie a fost scrisa de un elev din liceul nostru.
De trei mii de ani se prea mult știe,
Că nu ști să faci nimic mai bun
Decât să tragi la fel ca-un tun
În tot ceea ce există și te-nconjoară,
Începând de jos până la ceea ce zboară.
Unde ai învățat această educație,
Nu ști că există o lege de atracție?
Of, of! Până când și unde vei mai insista,
Cu toata invățătura și credința ta?
Susții câte și mai câte teorii teribile,
Chiar tu-ai zis uneori că sunt ininteligibile.
Precum trec veacurile, să știi,
Tot mai mare tu devi.
Iar eu nu văd nici un folos,
Tu încerci să explici de jos,
Prin puterea ta de om,
Cum am fost și fii-vom.
Eu vreau ca noi doi să fim niște amici,
Dar prea des te dai mare și te ridici,
Consideri că totul poți cunoaște și explica,
Când colo, nici nu ști cum a apărut materia.
Începând de
Ai cucerit o lume multă-ntr-un mod galant
Și nu ți-a folosit la nimic de viitor,
Căci ai invățat, știi bine, toți oamenii mor.
La fel se va întâmpla și cu tine
În curând, nimic veșnic nu te ține.
Nu e absurd, fară veșnicie?
Filozofie, filozofie,
Cine, oare, este ea să știe...
