Nu timpul trece, noi trecem prin timp!

Stimaţi profesori şi părinţi,

   Dragi colegi,

Întotdeauna m-am întrebat cum ar fi să ajung şefă de promoţie... şi ce aş putea să spun unei mulţimi pentru a o impresiona, dar, de multe ori, rămâneam fără răspuns, fiindcă mă luam cu altceva… cu un râs copios alături de colegi, cu stresul zilelor în care aveam un test, cu şuşotelile de pe coridoare, cu organizarea unei activităţi prin şcoală şi astfel, anii au trecut şi m-au adus tot mai aproape de acest moment…de a scrie un discurs despre anii de liceu.

Când privesc în urmă, văd o fetiţă cu un ghiozdan mult prea mare, cu două codiţe, nerăbdătoare de a începe clasa a V-a şi mai văd o adolescentă plină de fiori, care e pregătită de liceu... amândouă îmi zâmbesc şi îi urează tinerei de astăzi mult succes, tinerei mult prea ocupată cu examenul de Bacalaureat, cu notarea câtorva cuvinte în albume şi cu luarea de rămas-bun de la prietenii ei, de la colegi, de la profesorii ei, care au format-o…

Îmi amintesc imaginea unei colege, care în clasa a IX-a, văzând festivitatea celor de a XII-a mi-a zis… ,,Îţi vine să crezi, Roxi, că aşa vom fi şi noi într-o bună zi?!’’ , iar eu am râs, făcând mult haz de cei care plângeau şi mi-am promis că eu nu voi plânge, dar bănuiesc că viaţa îşi urmează cursul fără să ţină prea mult cont de ceea ce vreau eu...

Mi-am zis acum 4 ani de zile că am timp... aşa mi-am zis şi acum un an, iar tot ce mi-a mai rămas acum e ultima zi de şcoală şi o mulţime de amintiri... e straniu cum omul, la început, când nu cunoaşte pe nimeni, vrea ca timpul să treacă mai repede, iar la final, când toţi cei din jur i-au devenit ca o familie, nu ştie ce să facă pentru a-l opri în loc... Poate, până la urmă, nu timpul trece, noi trecem prin timp!

De aceea, în această ,,trecere’’ a noastră, aş vrea să vă mai privesc pe toţi încă o dată şi să vă urez un drum presărat cu florile lunii mai, printre care păşim şi noi astăzi ca tineri... Să fiţi învingători nu numai la şcoală, ci pe toate planurile vieţii voastre, iar când vă veţi aminti de acest loc, unde aţi trăit diverse sentimente, de la prietenie la iubire, de la tristeţe la ruşine, de la sentimentul reuşitei, la cel al eşecului, de la gândul de a sta la şcoală şi de a chiuli, să-i aveţi în minte pe profesorii voştri, care v-au luminat suficient ca din ,,boboci’’ să deveniţi adevărate flori şi care v-au fost mai mult decât mentori… v-au fost şi prieteni de multe ori!

Doresc să le mulţumesc tuturor pentru ceea ce sunt astăzi... Lui Dumnezeu, părinţilor, profesorilor, direcţiunii, prietenilor, colegilor şi tuturor celor care au răspuns vreodată pozitiv vreunei iniţiative de-ale mele, fiindcă m-au făcut să vă simt mereu ca acasă.

Marin Sorescu spunea odată ,,Cum se numeşte drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată din ani, pe care am trăit-o eu?!’’ iar eu i-aş răspunde că se numeşte viaţă...ce fel de viaţă?! Viaţa de liceu, pe care, dacă ar fi să o mai trăiesc o dată, aş trăi-o la fel… n-aş schimba nimic!

Încerc să găsesc printre voi copila şi adolescenta de demult, însă au intrat deja în şcoală... îmi fac cu mâna, ştiind că le voi găsi aici, la Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ şi  azi şi mâine şi peste 10 ani, când mă voi întoarce, printre noile generaţii în care am încredere, pentru că ele sunt eu, sunt o parte din trecutul meu... Cu toţii vă puteţi lăsa copilăria şi adolescenţa aici, fiindcă aveţi garanţia că vor fi în siguranţă, vor avea un cămin luminos! În fond, după cum spunea un faimos citat: ,, Trebuie să ne dăm seama când se încheie o etapă din viaţa noastră, altminteri, pierdem sensul vieţii şi bucuria de a trăi alte momente!’’ Aşa că, păşiţi, dragi absolvenţi pragul şcolii încrezători... viitorul vă aşteaptă! Nu vă luaţi încă adio, ci doar rămas-bun, deoarece nu ştiţi niciodată când vă veţi mai întâlni! Să nu vă temeţi de incertitudinea de acum, aveţi oricând un loc la care să vă întoarceţi...aici...acasă! Vă mulţumesc şi mult succes!

Diaconescu Roxana, cls a XII-a E.