Doamnei învăţătoare, cu dragoste

Aş vrea să vă pot scrie cât de frumoşi au fost primii mei ani de şcoala, să vă scriu despre primele litere învaţate, despre vraja abecedarului, despre învăţătoarea mea bună şi înţeleaptă şi despre tot ce am învăţat în această şcoală.

Împlinisem şapte ani când am intrat in clasa întâi. Eram mică , deşteaptă şi îndrazneaţă , dar aveam lacrimi in ochii mei căprui.

Când s-a deschis uşa clasei , doamna a intrat zâmbind şi brusc a topit toată teama din inima mea.

Vă mai aduceţi aminte când plângeam din orice? Mă uitam în ochii dumneavoastră care ascundeau multe taine şi mă linişteam imediat.

Mai ştiţi când eu şi colegii mei am dat cu pietre in curtea mare a şcolii? V-am supărat foarte tare. Chiar şi atunci când ne certaţi , o făceaţi cu dragoste , dorind să ne arătaţi drumul drept în viaţă.

Ne-aţi iubit pe toţi la fel , ne-aţi ajutat pe toţi la fel , nu pot uita asta.

În aceşti patru ani de şcoală ,am acumulat mii şi mii de amintiri. Ele ne vor ajuta să mergem mai departe când vom da de greutăţi.

Nu doresc să mă despart de clasa mea , de doamna mea , de tot ce îmi este drag ...însă ce pot face ...timpul nu aşteaptă pe nimeni.

Să ştiţi că orice s-ar întâmpla , în inima mea este păstrat un loc de cinste , locul doamnei mele învăţătoare , care nu va fi şters sau prăfuit mulţi ani de acum înainte !

Cu drag ,

Gheorghe Rebeca Lorena

 Clasa a-4-a A Col. Naţ. “V.Goldiş “ Arad