25 mai 2013

Trandafirii şcolii noastre...


La iniţiativa membrilor cercului de ecologie şi cu precădere a domnului profesor Dan Grovu  şi a doamnei profesoare Lazăr Gabriela, în cursul ,,Săptămânii Altfel’’ 2013 a fost organizată o acţiune ecologică de plantare a unor trandafiri, cumpăraţi în urma contribuţiei fiecărei clase, prilej cu care s-a sărbătorit şi ,,Săptămâna Pământului’’ desfăşurată în acelaşi interval de timp.
La această acţiune au participat atât membrii cercului, cât şi  alţi elevi, dornici să ajute mediul înconjurător. Elevii precum cei din clasa a VII-a A: Turgyan Cătălin, Gazdik Daniel, Viderok David, Berce Emanuel, Orban Roland, însă şi cei din clasa a XII-a B: Şandor Florin, Flueraş Laviniu, Abrudan Valentin, Kovacs Adrian etc au dat dovadă de mult spirit civic şi au participat activ alături de domnul profesor Grovu Dan  la plantarea trandafirilor şi totodată la îmbunătăţirea estetică a şcolii în ciuda condiţiilor climatice mai puţin favorabile.
Aceştia au constituit un exemplu demn de urmat, motiv pentru care doresc să le mulţumesc tuturor pentru implicare şi pentru faptul că au au adus un plus de ,,verde’’ imaginii Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad.



                                                          Diaconescu Roxana, clasa a XII-a E

Niciun comentariu: