Dragobetele
În credinţele poporului român fiecare soi de animale sălbatice sau domestice îşi avea perioada rutului primăvara. Ziua de 3 martie a fost ţinută mult timp de poporul român drept sărbătoarea tradiţională a capului de primăvară. La această dată se credea că se logodesc păsările cerului şi cele domestice, adică incepea perioada rutului. Sărbătoarea închinată păsărilor cerului releva de fapt perioada rutului la toate animalele. De la sărbătoarea simbolică a logodnei păsărilor s-a extins tot simbolic şi la oameni, devenind astfel o sărbătoare a erotismului, a însurăţirii fetelor şi înfrăţirii băieţilor, a logodnelor.
Făptura mitică ce personifica logodna animalelor şi prin extensie a oamenilor este „zânul” Dragobete. Chiar numele – Dragobete – semnifica întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După legenda mitică, „Dragobete era fiul Babei Dochia”, ceea ce presupune o posibilă variaţie mitică anterioară a numelui ca atare.
Înfăţişat adesea ca tânăr, voinic, frumos şi bun, inspira fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. El patrona sărbătoarea petrecerilor. La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele hrăneau păsările domestice, iar pentru păsările cerului zvârleau pe acoperişurile caselor boabe de mei, grâu, orz, secară. De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice şi nici nu se vânau sau blestemau cele sălbatice. Aceste restricţii urmăreau să nu tulbure rostul împerecherilor.
Tinerii şi tinerele îmbrăcati de sărbătoare se strângeau pe dealurile din preajma satului, în cete de varsta şi sex. Fetele laolaltă culegeau flori de primăvara, ghiocei, iar baieţii, individual, culegeau vreascuri pentru aprinderea unor focuri, în jurul cărora se aşezau jos, tot pe cete şi glumeau între ei.
Ziua de 24 Februarie a fost şi în acest an sărbătorită de îndrăgostiţi. Cu toate că mulţi dintre ei preferă ziua de 14 Februarie (Valentine’s Day) –după modelul American- există şi persoane care îşi sărbătoresc dragostea în stil tradiţional românesc.
1 Martie – MĂRŢIŞOR
Cultura românească prezervă cu grijă memoria strămoşilor ei, astfel că printre cele patru mituri importante ale românilor îl vom întâlni alături de "Mioriţa" şi pe cel al "Babei Dochia", ultimul fiind în strânsă legătură cu data de 1 Martie şi cu mărţişorul.
Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie.
1 Martie este în calendarul orodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numită şi Dochia. Sărbătoarea este de fapt apriori timpurilor creştine, iar Dochia este un personaj păgân.
Tradiţia mărţişorului este o moştenire de la strămoşii noştrii români. Cuvântul "mărţişor" are origini latine şi este numele popular al lunii martie.
Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului român şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. Sărbătoarea lui are loc în prima zi a lui martie, considerată ca prima luna a primăverii. La Roma, începutul anului nou se sărbătorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu care personifică renaşterea naturii.
La vechii traci aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii.
În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărţişoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mişcare a materiei. El semnifica schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb şi roşu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite şi la bradul de nuntă şi înmormantare.
Când venea primăvara, oamenii obişnuiau să lege de copaci funii albe şi roşii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Această măsură de precauţie era luată pentru a preîntampina orice fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor şi i-ar fi putut împiedica să rodească.
La originile mărţişorului a stat o monedă de aur la care se ataşa o sfoară făcută din două părţi răsucite, una roşie şi alta albă, pe care copiii obişnuiau să o poarte la gât. Exista credinţa, conform căreia, acesta amuletă aducea noroc şi fericire. Fetele purtau mărţişorul până când înfloreau copacii, moment în care, legau mărţişorul de trunchiul unui copac iar cu moneda îşi cumpărau brânză, pentru a avea o faţă albă şi frumoasă tot anul.
După un timp, mărgele frumos colorate au luat locul monedei. În unele părţi ale ţării, mărţişorul este purtat la încheietura mâinii, toată luna martie. După care, înainte de răsăritul soarelui, fetele îl înnoadă de trunchiul unui copac sau îl pun într-un arbust de trandafiri, cu convingerea că toate dorinţele lor se vor împlini.
Simbolul şnurului realizat din cele două părţi răsucite, una albă şi cealaltă roşie, a fost iniţial folosit de daci înainte ca romanii să-i cucerească. Pe acea vreme şnurul era alcătuit din alte două culori: alb şi negru. Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Dochia nurorii sale, şi simboliza întunericul iernii. Partea albă simboliza lumina primăverii. Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în alb prin sacrificiul fetei. Din această cauză partea roşie din mărţişor reprezintă sângele şi sacrificiul. În final, primăvara şi mărţişorul vor fi mai puternici decât întunericul cu ajutorul lui Isus Cristos.
În zilele noastre, mărţişorul este un simbol al primăverii care va să vină, iar realizarea lui a devenit o adevarată operă de artă. Oamenii oferă cu multă plăcere de 1 Martie mărţişoare celor pe care îi iubesc, ca simbol al admiraţiei lor, ca respect şi stimă specială pentru doamne şi domnişoare.
8 MARTIE – ZIUA MAMEI
Istoricii spun că "Ziua Mamei" îşi are originile în festivalul dedicat mamei zeilor Rhea, ţinut în Grecia Antică. Zeiţa pământului Rhea era soţia lui Cronos, zeul timpului şi mama tuturor zeilor şi zeiţelor din Olimp. De asemenea, în Roma, Cybele, mama zeilor era venerată încă din anii 250 IH. Sărbtoarea era cunoscută sub denumirea de Hilaria şi ţinea trei zile, de pe data de 15 martie până pe 18 martie.
În anii 1600, Anglia celebra o zi numită "Sâmbăta Mamelor", în a patra sâmbătă a postului Paştelui, pentru a cinsti mamele. În acele timpuri, mulţi oameni săraci lucrau ca servitori pentru bogătaşi. Cum cea mai mare parte a slujbelor erau departe, aceştia locuiau în casa stăpânului lor. De Sâmbăta Mamelor aveau permisiunea de a-şi petrece ziua alături de cei dragi. O prăjitură specială se gătea pentru această ocazie festivă.
Odată cu răspândirea religiei creştine pe glob, istoricii sunt de părere că "Mama Biserică" a substituit cealaltă sărbătoare "Mama Zeiţa". Mulţi spun că ceremoniile care erau ţinute în cinstea lui Cybele au fost adoptate de biserică pentru a venera pe Maria, mama lui Isus Cristos. Ele reprezentau puterea spirituală care ne-a dat viaţă şi ne protejează de tot ceea ce este rău. În timp, cele două sărbători s-au amestecat şi au devenit una singură "Ziua Mamei".
În Statele Unite ale Americii, sărbătoarea dedicată mamei, a fost pentru prima dată propusă, în anul 1872, de către Julia Ward Howe. Trebuia să fie o zi dedicată păcii.
În anul 1907, Ana Jarvis, din Philadelphia, a început o campanie pentru a stabili ziua naţională a mamei. Jarvis a reuşit să convingă biserica din Grafton, din vestul Virginiei, să celebreze "ziua mamei" în mai, când comemora doi ani de la moartea mamei sale. Julia era foarte ataşată de mama sa, Reese Jarvis, profesoară la Biserica Metodistă din Grafton, Virginia de Vest. Astfel că, atunci când mama sa s-a stins din viaţă, împreună cu sora sa oarbă Elisinore, au încercat sa creeze o zi specială dedicată mamelor. Simţeau că astfel copiii, care deseori îşi neglijeaza mama, să realizeze că trebuie să-i acorde dragostea cuvenită când încă aceasta mai este în viaţă. Erau de părere că o zi dedicată mamei ar creşte respectul pentru părinţi şi va uni mai mult familiile.
Jarvis şi susţinătorii ei au început să scrie miniştrilor, oamenilor de afaceri şi politicienilor explicându-le dorinţa lor de a stabili o zi naţională a mamei. Ca rezultat al eforturilor lor prima zi a mamei a fost ţinută pe data de 10 mai 1908. Garoafele au devenit simbolul acestei zile, fiind florile favorite ale fostei doamne Reese Jarvis. În zilele noastre garoafa roşie este simbolul unei mame încă în viaţă, în timp ce garoafa albă comemorează pierderea ei.
Prima proclamaţie a "Zilei Mamei" a fost citită de guvernatorul statului Virginia de Vest, în anul 1910. Oklahoma a celebrat de asemenea această zi, în acelaşi an. Până în următorul an, "Ziua mamei" s-a celebrat în toate statele.
Preşedintele Woodrow Wilson, a făcut în anul 1914 un anunţ oficial proclamând "Ziua mamei" ca zi de sărbătoare naţională în a doua duminică din luna mai.
Pe 12 decembrie 1912 a luat fiinţa Asociaţia Internaţională pentru Ziua Mamei.
Astăzi multe ţări din lume îşi aniversează ziua mamei, la momente diferite, dar există ţări ca: Danemarca, Finlanda, Italia, Turcia, Australia şi Belgia care-şi celebrează de asemenea ziua mamei în aceeaşi zi cu Statele Unite.
Nu uitaţi : iubiţi-vă mama, oricum este ea, deoarece ea vă iubeşte mai multe ca propria-I viaţă şi ar face orice să vă fie bine. Spuneţi-I “Te iubesc, mamă!” cât de des aveţi ocazia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu