26 nov. 2011

Quo Vadis


Un film extraordinar a cărui acţiune se petrece în perioada Imperiului Roman, în timpul lui Nero. Este perioada cea mai grea pentru creştini aceştia fiind persecutaţi de împăraţii romani până la Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Ofiterul roman Marcus Vinicius, care tocmai se întorsese dintr-un război din Asia Minor, ajunge acasă la unchiul său Petronius, prieten al împăratului Nero, un estet şi iubitor de artă. Vinicius îi destăinuie lui Petronius că s-a îndrăgostit de o fată frumoasă şi misterioasă, pe nume Ligia, pe care a întâlnit-o în casa generalului Aulus Plaucius. Dorind să-l ajute pe tânăr, Petronius îi propune să-i facă o vizită lui Plaucius. Acolo, Petronius realizează că Vinicius are dreptate. Vinicius şi Ligia se întâlnesc în grădină, unde fata desenează un peşte pe nisip. Dar el este atât de absorbit de frumuseţea ei încât nu pare să observe acest amănunt. (Continuare)


24 nov. 2011

Crosul şi semimaratonul Judeţului Arad


La acest concurs au participat şi elevi ai colegiului nostru. Elevul Truţ Paul a fost pe primul loc la proba de 1000 de metri. Iată câteva fotografii:

18 nov. 2011

Balul Bobocilor - 2011


Jungla goldişeană

Sunt sigură că toata lumea a auzit de Tarzan şi Jane, iar cine nu a făcut acest lucru, cu siguranţă nu a participat la unul dintre cele mai frumoase, captivante şi ,,sălbatice’’ baluri de până acum.

Odată cu lăsarea serii de 28 octombrie 2011, teatrul ,,Ioan Slavici’’ a căpătat un aer mult mai misterios, decât cel tomnatic de până acum, căci el însuşi urma să fie martorul unui spectacol de neuitat organizat de goldişenii din Arad.

Plini de gânduri, surâsuri şi emoţii, elevii au păşit în sală, iar odată cu tragerea cortinei, mult îndrăgitul Bubu, fostul goldişean, a dat startul unui sincron spectaculos al bobocilor, tema propusă anul acesta nefiind alta decât jungla.

Frumoasele amazoane, cu părul ondulat, emanau o atitudine puternică, lăsându-se cucerite de bobocii ce încercau să-şi impună superioritatea.

De la amuzantele probe, la care participanţii au fost supuşi de organizatori, precum să-şi recunoască partenerii sau să le facă o declaraţie de dragoste, la fascinantele probe de impresionare, unde bobocii şi-au expus talentele (dans, cântat vocal sau la chitară, jocul cu focul, karate de tip Bruce Lee), sau la scurtele reprezentări comice menite să stârnească un râs pe buzele spectatorilor, balul de anul acesta s-a desfăşurat într-un cadru natural ,,de junglă’’, uimindu-i pe toţi.

De asemenea, au fost şi invitaţi speciali, precum Adrian Petrişor, fetele de la clubul CSM, etc care au cântat, au dansat, adunând ropote de aplauze în urma lor.

Seara s-a încheiat cu câteva cântece rap, câteva mişcări captivante ale celor de la Revolution şi al altor coregrafi pentru copii, însă şi cu provocările bobocilor pentru organizatori.

Atmosfera, la început incendiară, s-a mai domolit la sfârşit când au fost desemnaţi Mister Tarzan şi Miss Jane, de curiozitate pentru cine avea să devină faimosul ,,cuplu’’ goldişean de anul acesta. Au fost 7 perechi, dintre băieţi bobocii fiind următorii: Vlad Macavei, Răzvan Dubeştean, Rareş Golea, Denis Nica, Cosmin David, Alex Postolache, Alex Bajzat, iar dintre boboace: Roxana Munteanu, Octavian Hojda, Nadia Neagranu, Andra Demeter, Anca Munteanu şi Alisa Danci. Câştigătorii s-au dovedit karatistul Rareş Golea în rolul de Tarzan şi senzuala Alisa Danci ca Jane în urma deciziei juriului format din : Directorul şcolii Bocăniciu Eugen, dl inspector Iazbinsky Gabriel, dl Cătălin Izbaşa ( sponsor principal), prof. Pantea Floarea şi elevii de clasa a XII-a : Barna Vivianne şi Duma Victor.

Fericiţi peste măsură, bobocii şi-au primit cu drag premiile, urmând să lase pe scena teatrului ,,Ioan Slavici’’ încă o filă de poveste goldişeană, încă o generaţie de boboci...

Pe urmă... se ştie... goldişenii au plecat să se distreze în clubul Concept..., iar eu, i-am privit, le-am mulţumit în sinea mea celor care au depus efort pentru realizarea acestui spectacol şi m-am alăturat lor!

Diaconescu Roxana-Petronela

Clasa a XI-a E Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’Arad

Aici puteţi vedea fotografii realizate de elevul Negrea Claudiu (XI B) la bal




4 nov. 2011

Halloween - 2011

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

În România, Halloween-ul nu este decât un motiv de petrecere la scară largă, un eveniment, în care toți oamenii, fie ei adulți sau copii, se pot deghiza în ce vor ei. De la cel mai drăguț elf, până la cel mai monstruos vampir, toate fanteziile sunt puse în aplicație si ziua aceasta devenind una ruptă din realitate, o călătorie spre lumea fantasticului.

Astăzi, colegiul nostru a fost prins în "ghearele Halloween-ului", școala devenind un portal deschis spre lumea de dincolo, o poartă a Purgatoriului, de unde au evadat zombies, vampiri, vrăjitoare și creaturi de a căror existentă nu se știa. Cea mai afectată clasă a fost XI-D a căror elevi s-au transformat în zombies care au „terorizat” întreaga școală și au "colindat" fiecare clasă în parte. La ora 13:00 au fost premiate cele mai decorate clase și cei mai frumoși/hidoși costumați elevi.

Bodea Lavinia, clasa a XII-a E

1 nov. 2011

Wild Carpathia

“Românii trebuie să fie conştienţi că au o faună şi o floră extraordinară, să înveţe să aprecieze, incredibila moştenire naţională pe care o au. Românii coexistă cu mari carnivore de mii de ani. Există un echibru extraordinar între oameni şi mediu, care este de mare valoare şi care a fost pierdut în alte zone ale Europei. Sper ca românii să realizeze faptul că au aşa o comoară la picioare, în forma Munţilor Carpaţi şi a sălbăticiei. Cu ajutorul tuturor, sperăm că această sălbăticie poate fi conservată şi că arborii din zonă nu vor fi tăiaţi”, a declarat Charlie Ottley, prezentatorul și co-producătorul filmului documentar ”Wild Carpathia”, citat de Gandul.info.

Wild Carpathia” va fi difuzat pe data de 30 octombrie, la ora 20.00, pe postul de televiziune Travel Channel. Filmul va fi tradus în 20 de limbi şi va putea fi vizionat în 119 ţări ale lumii. (Continuare)


Aici puteti vedea tot filmul, tradus în limba română.

Insula (Ostrovul)

Un tânăr soldat rus iniţial naiv, fricos şi nesigur în ceea ce părea să facă, ajunge, prin pronia lui Dumnezeu, părintele Anatolie. Printr-o severă pocainţă ce includea plângerea păcatelor trecute (împuşcase pe căpitanul său ... dar nu-l omorâse după cum se vede în sfârşitul filmului), rugăciuni în miez de noapte iar în timpul liber psalmul 50 şi rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase..., smerenie în ascuns, în timp părintele Anatolie a devenit văzător în duh, ascunzându-şi tainic acest dar prin ghiduşiile ce le făcea monahilor, prin felul de a se comporta cu mirenii (cu cele 4 femei: prima care vroia să avorteze, a II-a care avea băiatul bolnav, a III-a ce credea că soţul ei a murit în război, a IV-a fata fostului capitan ... îndrăcită vindecată prin rugaciune). În esenţă filmul este o rugăciune pe un fond de pocăinţă perpetuă, este o viaţă a unui nebun pentru Hristos care merită văzută.


Olimpica noastră

Ştiaţi că prima femeie din România participantă la Jocurile Olimpice de Tineret studiază în şcoala noastră? Este vorba de eleva Morar Alexandra din clasa a XII-a D. Aceasta a participat anul trecut, la Singapore, la Jocurile Olimpice, proba de tir. Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu ea şi să citiţi interviul pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde.

1. Ce rezultat ai obţinut la Singapore?

Am fost 20 de participanţi din 20 de ţări iar eu am obţinut locul 10 cu 370 de puncte.

2. Cum ai reuşit să obţii asemenea performanţă? Cine te-a ajutat? Care este secretul succesului?

Am obţinut performanţa datorită faptului că mi-a plăcut ceea ce fac şi m-am antrenat mult. M-au ajutat, în primul rând domnul antrenor Vasilescu Ion, Clubul Sportiv Municipal Arad (CSM Arad) şi Federaţia Română de Tir Sportiv. Nu cred că există o reţetă a succesului. Important este să-ţi placă ceea ce faci, să fi hotărât şi perseverent.

3. Cu ce ai rămas din această experienţă?

Am rămas cu amintiri foarte frumoase despre o ţară şi o cultură aparte şi am învăţat că există oameni care ştiu să fie fair-play şi să se respecte între ei. Chiar dacă la aceste jocuri am fost sportivi din toată lumea am simţit o atmosferă relaxată şi extrem de prietenoasă din partea tuturor.

4. Cum te simţi din postura de prima femeie din lume participantă la Jocurile Olimpice pentru Tineret?

Mă simt ca şi cum aş fi arătat că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat şi reuşeşti.

5. Ce premiu ai obţinut la Gala Sportului Arădean?

Am obţinut premiul V pentru contribuţia la promovarea sportului de performanţă.

6. Care sunt următoarele obiective în plan sportiv?

Campionatele naţionale.

7. Ce este mai important pentru tine, sportul sau şcoala? De ce?

Cel mai important pentru mine este, a fost şi va rămâne şcoala, deoarece învăţ foarte uşor şi cred că am un viitor mult mai sigur cu ajutorul şcolii.

8. La ce te ajută sportul în viaţa de zi cu zi?

Sportul, în viaţa de zi cu zi, te ajută să fi mai descurcăreţ, sociabil, perseverent, ambiţios, ordonat, disciplinat şi să îţi doreşti să faci orice lucru foarte bine.

9. Crezi că rezultatul obţinut la Jocurile Olimpice face parte din destinul tău şi că ţi-a fost predestinat?

Sincer, sunt de părere că mi-a fost predestinat şi că într-adevăr face parte din destinul meu. La început am fost supărată din cauza rezultatului deoarece m-am pregătit mult şi prin urmare mă aşteptam să fiu printre primele trei locuri dar vorba vine „tot răul spre bine”. Experienţa de acolo mă va ajuta în alte momente.

10. Deşi ai obţinut un mare rezultat în plan sportiv eşti premiantă şi la şcoală. Cum reuşeşti să te împarţi între aceste activităţi?

Cred că reuşesc să mă împart între şcoală şi sport pentru că mi-am dorit ca să ţin sportul şi şcoala într-o balanţă, adică să mă descurc la amândouă în mod aproximativ egal.

11. Care este idealul tău în viaţă?

Idealul meu este să am o viaţă fericită, interesantă, plină de surprize plăcute şi o profesie care să îmi facă plăcere.

12. Ce faci în timpul liber? Ce cărţi citeşti? Ce muzică asculţi?

În timpul liber ies în oraş, citesc şi ascult muzică. Citesc ceea ce cred că sunt cărţi valoroase gen „Faust” de Goethe, „Divina comedie” de Dante Alighieri şi alte cărţi de acest gen. Nu prea ascult muzică comercială în rest aproape toate genurile.

Aici puteţi citi un alt interviu cu Alexandra.

Aici puteţi vedea două filmuleţe care ne-o prezintă pe Alexandra la Campionatele Europene de la Meraker din Norvegia (2010). În primul filmuleţ Alexandra apare primind medalia la minutul 0,23 iar în al doilea la minutul 0,52.

Aici o puteţi vedea pe Alexandra (a III-a de la stânga la dreapta) la aceeaşi competiţie