Vlad Tepes

Viaţa lui Vlad Ţepeş

Vlad Tepes - Subteranele unui mit

Vlad Tepes - filmul

Sincron alb-negru anti-drog

Scopul evenimentului a fost ca tinerii să conștientizeze că alegerea există, o viață liberă, împlinită, sănătoasă cu prietenii și familia aproape sau o viață solitară, trăită de pe o zi pe alta având în preajmă doar acea dependență distructivă.

Acest eveniment a fost organizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog cu sprijinul Prefecturii Arad. Printre invitați s-au numărat academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, un susţinător al luptei împotriva drogurilor, dar şi caricaturistul Ştefan Popa Popas, fiecare susţinând un mic discurs în cadrul ceremoniei de începere.

Evenimentul principal a fost dansul sincron realizat de o trupă de dans din Timişoara, fiind susţinut şi de către cei aproximativ 2500 de elevi şi profesori provenind de la diferite licee din toate colţurile judeţului şi municipiu.

În cadrul evenimentului s-au împărţit măşti albe şi negre, donate de către un sponsor italian prezent şi el la sincron, pentru a ilustra cât mai clar alegerea pe care puteau să o facă: „TU ALEGI” şi „ISPITA DROGURILOR”.

Un alt scop de admirat al acestui eveniment a fost intenţia CIADO de a intra în cartea recordurilor prin numărul de participanţi. Tot ce putem face este să le ţinem pumnii şi să sperăm că liceul nostru a ajutat în crearea unei diferenţe majore în viaţa unor tineri şi nu numai.

Breaz Bianca XII D

Vă prezentăm mai jos câteva fotografii cu elevii liceului nostru prezenţi la acest eveniment.

Rezistenţa anticomunistă din Judeţul Arad

În anul şcolar trecut, în cadrul liceului nostru a avut loc un simpozion dedicat rezistenţei anticomuniste din Judeţul Arad organizat de domnul profesor de Istorie Leucuţia Alexandru. La acest simpozion au participat elevi din liceul nostru precum şi elevi de la Colegiul Naţional "Elena Ghiba Birta". În cadrul simpozionului elevii au discutat cu persoane care s-au opus regimului comunist şi au avut de suferit din această cauză. Vă prezentăm, mai jos, câteva înregistrări realizate de elevi cu această ocazie.

Biserica (Ecclesia)

Ecclesia sau Biserica, reprezintă casa Domnului şi nu numai, ea reprezintă şi o comunitate. Această Casă a Domnului, cum mai este numită, are forma unei corăbii deoarece Noe s-a adăpostit în corabie în timpul Marelui Potop. Este compusă din Pronaos, Naos şi Altar.

Altarul este cea mai importantă parte aBisericii. Acolo, preoţii săvârşesc Sfintele Slujbe. Tot acolo se află şi Masa Sfântă. Pe Sfânta Masă se află (sub Evanghelie) Antimisul, care este un Acoperământ liturgic pe care sunt reprezentate punerea în mormânt, patimile lui Hristos şi cei patru evanghelişti, în cele patrucolţuri. Pe el sunt cusute fragmente din moaştele unui sfânt ori martir alBisericii.

Naosul are şi el o importanţă. Acolo există Pantocratorul (o pictură de pe tavanul Bisericii unde este reprezentat Iisus făcând semnul păcii) şi, bineînţeles acolo se roagă oamenii.

În Pronaos au voie să se roage oamenii nebotezaţi , iar aceştia nu au voie în naos sau altar.

Unele Biserici au şi pridvor.

Cu sute chiar mii de ani în urmă Biserica era numită Templu. La 50 de zile după Învierea Mântuitorului adică la Cincizecime (''Rusalii" în popor), Hristos a înfiinţat Biserica cu ajutorul Sfântului Duh. Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli în chip de limbi de foc şi apostolii au început să vorbească în alte limbi. Iar Petru, fiind în picioare i-a chemat pe toţi iudeii şi pe cei din Ierusalim să vină să fie botezaţi. Aşa au venit peste 5000 de oameni, înfiinţându-se Biserica.

Mulţi oameni văd Biserica cu alţi ochi, ei cred că "Biserica este înfiinţată pentru bani şi că are prea multă influenţă asupra noastră". Este adevărat, Biserica are influenţă asupra noastră dar, a fost înfiinţată pentru a te ruga în linişte şi pace. În vremea de azi nu prea mai sunt copiii la Biserică ceea ce nu este bine deoarece în loc de a merge la Biserică dorm sau se joaca pe calculator şi nu au nimic bun de învăţat.

Dacă vrem să ducem o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi să fim iertaţi de păcate ar trebui să mergem în fiecare Duminică la o Biserică. Oricine se poate mântui dacă are credinţă şi Dumnezeu îl va ierta de păcate, dar trebuie să meargă la Biserică şi să se roage. Rugăciunea individuală pe care o facem acasă este importantă, dar este foarte important să mergem la Biserică unde se fac rugăciuni în comun.

Cristurean Mircea –Stefan, cls a VII-a A

Colegiul National "V.Goldis" Arad

Articol apărut şi în„Ecclesia” – revistă de spiritualitate şi cultură religioasă editată de Comunitatea Ortodoxă Română din Nădlac, anul XII, nr. 3 (49), august 2011.

O clipă de lumină...

Credeam că avea să fie doar una din acele zile de septembrie, dar acea zi de 29 septembrie s-a dovedit a fi mult mai mult.
La îndemnul doamnei profesoare de Limba şi Literatura Română, Livia Nadiş, am pornit alături de colegii mei din clasa a XI-a E spre Biblioteca Judeţeană ,,A.D.Xenopol’’ din Arad cu gândul de a cunoaşte un pictor incontestabil şi anume pe domnul Onisim Colta.
Pe străzile împânzite cu frunze, lumina soarelui plăcută şi binefăcătoare îmi mângâia creştetul, făcându-mi sufletul să vibreze în adierea liniştită a vântului. Privind la lume, la agitaţia şi aglomeraţia oraşului, mă-ntrebam dacă oamenii mai remarcă ceva atât de simplu, dar atât de nelipsit din vieţile noastre şi anume lumina, căci nu păreau să o facă. Debusolată, am continuat drumul ca să descopăr în tablourile pictorului Onisim Colta ceea ce căutam de fapt şi anume revelaţia luminii, acea lumină transcendentă, caldă, istorică, tradiţională, acea lumină menită să ne lumineze pe toţi.
Ca un spectator am luat parte la împărtăşirea diverselor secrete legate de sursele sale de inspiraţie, precum ferestrele, simboluri protectoare serviind ca medii pentru propagarea luminii şi îndepărtarea de răul din exterior, la aflarea semnificaţiei prenumelui său, care în greceşte înseamnă ,,folositor’’ şi la comparaţia sa, doar că pe o altă ramură a artei cu poetul luminii, Lucian Blaga.
Ca o tânără, ca un copil, am asistat la sfaturile unui părinte care crede în educaţie, în valori, în familie şi care ne-ndeamnă cu drag să privim lumea aceasta cu optimism, dar să nu cădem pradă anturajelor nepotrivite.
Am aflat de drumul său spre succes care începe din Maramureş şi ajunge până în Arad, de obstacolele întâlnite în viaţa sa de artist şi într-un cadru liniştit, de familie, am simţit cum atmosfera caldă devenea în sine lumina din tablourile sale.
Un domn pedant, îmbrăcat la costum, cu părul argintiu, cu o privire plină de o strălucire inefabilă şi un surâs întrevăzut...un pictor şi nu numai...acesta era, este şi va fi mereu Onisim Colta, persoana căruia îi mulţumesc că-mi aduce aminte de lumină, de o clipă de lumină!

Diaconescu Roxana-Petronela
Clasa a XI-a E
Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad

,,Întâlnirea cu marele pictor Onisim Colta mi-a arătat că marii români nu au dispărut cu totul din societatea actuală. El reprezintă esenţa luminii în cultura română, din acest motiv el fiind deseori comparat cu Lucian Blaga, un alt mare român care a fost inspirat de lumină. Onisim Colta este un motiv de mândrie pentru toţi românii şi un exemplu de urmat pentru generaţiile viitoare!’’

Stoica Ioan-Sebastian
Clasa a XI-a E, prof: Livia Nadiş

POVESTEA UNUI NOU ÎNCEPUT

Încă de la o vârstă fragedă, familia m-a crescut în aşa manieră încât să cred în poveşti, în vise, în mine, însă cum treceau anii şi mă maturizam, toate acestea deveneau pentru mine nişte lucruri relative. Îmi plăcea să cred în ele, dar ezitam să gândesc că vreodată şi eu aş putea trăi o poveste fantastică cum numai în cărţi găseşti, dar iată că nu a fost aşa.
Firul poveştii mele a început la sfârşitul lunii mai a anului 2011. Nerăbdătoare la vacanţa ce bătea la uşă, îmi petreceam zilele gândind ce voi face atâtea zile şi visând ca fapte măreţe, extraordinare să se agaţe şi de destinul meu.
Profesoara mea de Geografie, Simona Savulov, mi-a sugerat în una din ore să particip la concursul ,,Acasă în Europa’’ organizat de europarlamentarul din Arad, Iosif Matula, în vederea protejării mediului înconjurător şi găsirea de noi alternative pentru economisirea energiei.
Premiul pentru redactarea unui eseu deosebit consta într-o excursie în capitala Belgiei, Bruxelles, chiar la Parlamentul European.
Fiind o adeptă a ecologiei, nu am ezitat nicio clipă, căci doream din suflet să transmit un mesaj. Premiul atât de atrăgător m-a impulsionat într-o oarecare măsură deşi trăiam din start cu impresia că nu o voi câştiga... mă mulţumeam să fi încercat şi că ideile mele vor fi fost măcar o dată citite de cineva.
Viaţa s-a dovedit altfel şi de îndată ce am trimis eseul, în ultima zi menţionată în regulament, am aflat că sunt câştigătoare. Nimeni nu o să poată şti câtă bucurie am simţit în suflet, nu numai pentru că gândurilor mele le-a fost dată atenţie, dar că şi aveam să fiu premiată pentru ele. Trei luni de zile, gândul mi-a fost acolo şi pe data de 6 septembrie, la ora 5 dimineaţa, povestea mea a început treptat să se scrie. Alături de alţi treisprezece participanţi adolescenţi de la diverse competiţii, respectiv: Negru Tania, Suciu Răzvan, Iovescu Raul, Rus Mihai, Nedelea Ionela,Toth Eniko, Popa Laura, Csernus Ramona,Pop Iasmina, Baul Bianca, Jivan Florin şi Oies Cristian, priveam somnoroasă la răsăritul ce avea să-mi marcheze amintirile de tânără în devenire. Însoţiţi de Varga Glad, de directorul grupului de la şcoala din Chişinău Criş, Miron Dumitru şi de fotograful nostru Vasile Sărăndan, am păşit sfioşi spre o călătorie extraordinară.
Urcându-ne în microbuz, ne-am detaşat de sfială şi încetul cu încetul am făcut cunoştinţă, ba chiar mai mult, am sfârşit prin a deveni o familie. Soarele cu ale sale suliţe de lumină pătrudea pe ferestre ţinându-ne treji şi ghidându-ne drumul. Am făcut diverse pauze prin Ungaria, Austria, Germania, ne-am distrat, am glumit, iar ochii nu puteam să ni luăm de la peisajele pierdute pe câmpuri, de la mănăstirile ascunse ca nişte ciuperci pe alocuri sau de la magnificele mori de vânt, care ne şi dezvăluiam deja în faţa ochilor celebra bătălie a lui Don Quitejote.
Prima oprire a fost în Frankfurt, Germania, unde am putut să ne revenim, să ne odihnim după oboseala acumulată şi să ne pregătim pentru următoarea zi. Stropi mărunţi de apă cădeau din cerul plumburiu, prelingându-se pe chipurile noastre entuziaste şi câteva ore mai târziu, Bruxelles-ul, capitala europeană ne aştepta cu braţele deschise. Împărţită între valoni şi flamanzi, aceasta deşi unitară era despărţită în mod paradoxal de conflicte naţionaliste şi politice. Zgârie-nori, clădiri impunătoare moderne sau vechi, ne tăiau răsuflarea şi ne fascinau încontinuu.
Cazaţi la hotelul Windsor, în Bruxelles, am fost invitaţi la un tur al oraşului cu scopul vizitării unora dintre cele mai apreciate simboluri ale Belgiei. Experienţa s-a dovedit inefabilă în momentul zăririi bazilicii Sacré-Coeur, văzută chiar şi de pe Lună, a superbului castel Château Roi de la Laeken ( după denumirea lacurilor din apropiere) cu ale sale porţi ramificate care se deschid doar de câteva ori pe an , a turnurilor japoneze , a Bursei şi a Mănăstirii Notrê-Dame de Saublon, iar Atomium-ul, celebra reprezentare a atomului de fier în 137 de miliarde de ori ne-a fascinat, făcându-ne să ne întrebăm dacă e reală sau nu. Cântărind în jur de 24.000 de tone, Atomium-ul a luat formă în 1958, iar rolul său era acela de a ilustra mai degrabă statele unite ca-n-tr-un atom de fier.
Vremea răcoroasă ne-a condus mai departe, spre înserat la restaurantul Mamma Roma, loc care ne-a ajutat să-l cunoştem pe domnul europarlamentar, Iosif Matula şi pe asistenţii acestuia: Raluca Creţu, Laurenţiu Gavra, Oana Moldovean şi Kate, adevărate ajutoare care oricând ar fi fost dispuşi să ne fie de folos.
Următoarea zi ne-a fost rezervată vizitării exlusive a Parlamentului European, a Sălii de Plen, a biroului domnului Matula şi chiar am avut ocazia să participăm la o conferinţă într-o sală cu o masă rotundă şi să vizualizăm o prezentare pentru cunoaşterea mai în detaliu a organelor parlamentare alături de modul în care sunt adoptate sau respinse legile. Inima îmi tresălta de emoţie, palmele îmi deveneau reci, însă am îndrăznit să particip cu câteva întrebări şi să-mi aud vocea într-un loc atât de important. Pentru prima dată, simţeam că vocea mea e vocea unui popor şi că orice greşeală se putea sonda cu un conflict important, astfel, am realizat gravitatea de a munci într-un asemenea loc. După cum mărturisea şi iluministul Kant... e nevoie de educaţie pentru ca oamenii să fie oameni, însă eu consider că e nevoie şi de dăruire şi credinţă, altminteri munca lor e ca o pânză de păianjen, unică, dar nu foarte valoroasă, fapt pe care domnul Matula şi asisţenţii săi l-au respectat cu desăvârşire, punând în toate acţiunile lor mult suflet.
Vizita s-a ales şi cu nişte materiale promoţionale şi o masă la cantina europarlamentară, imensă şi plină de bunătăţi de toate felurile ce-ţi făceau cu ochiul.
Mica Europă, parcul monumentelor în miniatură ale Europei ne-a surprins şi pe ploaie cu acurateţea şi bogăţiile naturale, aducându-ne faţă-n-faţă cu Castelul Mogoşoaia, simbolul României. Cu un simţ patriotic în suflete am pornit imnul şi ne-am simţit mândri de naţionalitatea noastră şi de muzicalitatea versurilor ce ne vrăjeau, amintindu-ne de plaiurile natale, căci România e un adevărat diamant care trebuie şlefuit şi după cum afirma domnul Matula, ,,nu trebuie părăsită, ci valorificată’’, ca puterea de a găsi soluţii să ne transforme în cetăţeni mai buni.
Grand Place, celebra piaţă din Bruxelles portretiza în mod armonios atmosfera veche a istoriei, cu arhitectura gotică, ilustră,  unele clădiri datând încă din secolul al XIII-lea.
Manneken-Pis, statuia simbolică a unui băiat făcându-şi nevoile de pe strada Evenue aducea cu sine trei legende, printre care cea mai răspândită fiind aceea a unui băieţel care a oprit declanşarea unui incendiu al oraşului prin faptul că s-a uşurat la timp şi a stins focul.
Străzile înguste, cosmopolitane, mirosul dulce al prăjiturilor şi diverselor preparate ne-au încântat tuturor simţurile şi ne-au vrăjit.
Am vizitat şi ciocolateria ,,Planet Chocolat’’, ocazie prin care am descoperit cum boabele de cacao erau folosite de azteci ca monedă, cum au fost transformate în ciocolată şi cum în Belgia, conceptul a fost rafinat, astăzi ţara deţinând recordul mondial la această categorie, la bere şi la fabricarea cartofilor prăjiţi, mâncarea tradiţională.Cea mai bună parte a fost că am reuşit să şi luăm parte la prepararea delicateselor ca nişte adevăraţi maeştrii.
Cina am luat-o la restaurantul Raphael, într-un cadru rustic şi pe urmă, dis-de-dimineaţă, ne-am pornit spre casă, spunându-le cu greu la revedere noilor prieteni şi locurilor.
Înnoptând încă o dată în Frankfurt, ne-am lăsat duşi de magia şi atracţiile sale, cu inima şi ochii încărcaţi de lumină.
Ajunşi acasă, cu plase întregi de cumpărături, suveniruri, ne-am salutat şi ne-am îndreptat privirile înspre cer...căci povestea noastră fusese scrisă deja pe colile infinite ale cerului... Cu nostalgie în inimă... am purtat în mine satisfacţia de a fi înfăputit deja ceva pentru ţara mea... poate prea puţin în concepţia altora... dar n-am pierdut nimic şi mă simt mândră că am avut această şansă, motiv pentru care mulţumesc tuturor celor care au dus la împlinire şi povestea mea!


Diaconescu Roxana-Petronela
                        Clasa a XI-a E
    Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad

VISUL UNEI VACANŢE DE VARĂ

Visele se nasc din orice, dintr-o întâmplare, dintr-un sentiment abstract sau real şi există ca dovadă a inefabilului în viaţa nostră.
Întrebarea a fost şi va rămâne în continuare:  Cât anume durează un vis?!
Răspunsul e simplu...el durează cât vrem noi să dureze!
Acum e momentul să vă povestesc unul din cele mai frumoase vise avute de mine, mai degrabă, o vacanţă ca un vis, petrecută nicăieri altundeva decât pe Insula Feacilor, Corfu. Numele Corfu provine dintr-o legendă străveche despre nimfa Corfu, fiica râului Asopos şi iubita zeului Poseidon. Legenda arată că nimfa a fost adusă de Poseidon pe insula care astăzi îi poartă numele, iar din dragostea lor a apărut Feacas, străbunul feacilor, şi de aceea, aceasta e cunoscută drept ,,insula feacilor’’. Corfioţii o rostesc pe buze cu denumirea de ,,Kerkyra’’, însă cred că niciun nume nu poate descriere bogăţiile acestui mic paradis situat la limita nordică a Mării Ionice, la intrarea în Adriatică.
Astfel, visul meu a început chiar la câteva zile după încheierea anului şcolar, în iunie. Emoţionată, aşteptam cu nerăbdare să mă cufund în albastrul mistic, antic şi clar al apelor, în timp ce observam pe fereastra autocarului cu ochi mari de copil, lanţuri muntoase piramidale de un verde smarandiu. Drumul lung, dar spectaculos nu m-a lăsat să adorm o clipă, căci pretutindeni mă uitam, simţeam cum un basm prinde contur, incluzându-mă şi pe mine ca un spectator nevăzut.
Ajunsă cu familia în minunata Grecie, am luat feribotul şi ne-am îndreptat spre insula Corfu. Valuri molatice, şoapte ale mării adânci, se izbeau cutremurător de vas, lăsând dâre albe de spumă şi o simfonie de sunete, unde natura este primadonă.
Kerkyra ne-a primit cu braţele deschise, înaintându-şi cetăţile şi fortăreţele vechi şi noi, martori inexpugnabili ai timpului efemer,iar ghidul ne-a condus la hoteluri. Cazaţi în una din cele mai superbe zone ale insulei, Paleokastritsa, priveliştea angelică mă absorbea şi mă ademenea. Golfurile pure, cristaline şi calme zăceau visătoare, înghiţind uriaşe dealuri de verdeaţă virgină, şi adăpostind renumiţii măslini. Plaja aurie, cu mici pietre, aştepta asemeni unei sirene sărutarea apei venită de undeva unde zarea se uneşte cu cerul, cunoscut şi ca povara titanului Atlas. Soarele puternic nu se sfia să-şi descopere vălul diafan de nori, pentru a hipnotiza pe bună dreptate fiinţele cu a sa cascadă de lumină. Uimită de tot ceea ce simţurile mele puteau percepe ,credeam că plutesc pierdută pe un petec de rai.
Oriunde mergeai, cetăţenii te întâmpinau cu un surâs de bunăvoinţă deşi erau afectaţi de criză, căci optimismul  şi generozitatea lor, mi-a mărturisit un corfiot ,,,sunt armele lor cele mai de preţ’’ ,pentru a se face plăcuţi tuturor. Dar vacanţa mea în Corfu nu a fost lipsită de un tur prin capitala acestuia, Corfu Town, împărţită în patru puncte cardinale, corespunzând fiecărui popor care şi-a pus amprenta asupra ei de-a lungul secolelor şi anume: italienilor, francezilor, nemţilor şi englezilor.
Primul obiectiv turistic care te întâmpina era o clădire impunătoare, Muzeul Asiatic, întrucât şi aceştia au avut un impac asupra acestor meleaguri , pe urmă, îngrijitul teren de criket creat de englezi şi bulevardul Liston, care în franceză presupune o promenadă. Diverse tipuri de arhitectură, renascentistă, veneţiană, franceză, se îmbinau armonios printre străduţele înguste care duceau spre Mănăstirea unde îşi avea moaştele Sfântul Spiridon, ocrotitorul spiritual al insulei. Se spune despre acesta că merge pretutindeni pe insulă unde oamenii au nevoie de ajutorul lor şi înfăptuieşte minuni, de aceea, papuceii care se află în racla sa cu moaşte sunt mereu uzaţi şi trebuie înlocuiţi, datorită drumurilor Sfântului, astfel turiştilor li se dă o mostră din încălţările sale într-un plic minuscul spre protejarea acestora de rele, acestea având denumirea de ,,papuceii Sfântului Spiridon’’.
În continuare, am fost invitaţi să vizităm Capul Kanoni care în greacă înseamnă ,,tun’’, datorită aşezării sale specifice şi a unui tun situat în apropiere, simbol al bătăliilor din trecut. De asemenea, Mănăstirea Vlaherna, un lăcaş mic, înconjurat de ape dăinuia pustie peste împrejurimi, deoarece în interiorul ei nu se oficiau slujbe pe motivul zgomotelor produse de avioane. Superb amplasată, ea privea nostalgică spre mica insulă, Pontikonisi, cunoscută şi ca insula Şoarecelui, după numele preluat din greacă. Povestea ei arată că celebrul navigator şi luptător din războiul troian, Ulise, blestemat de Poseidon spre a-şi mai vedea casa, Itaca,   i-a fost transformată nava în stânci, sau mai bine zis, în Pontikonisi.
Figuri mai recente care au marcat aceste meleaguri au fost şi Prinţesa Sissi şi Wilhem Cuceritorul, Kaiserul Germaniei naziste. Prinţesa a construit un palat, Achillionul, unde îşi avea reşedinţa de vară şi i l-a dedicat războinicului Ahile din Troia, fiindcă, în admiraţia ei profundă considera că se asemănau, ambii având un punt vital : Ahile, zona tendoanelor unde îi fusese înfiptă suliţa fatală şi Sissi viaţa sentimentală atât de controversată. Urcând scările impunătoare ale palatului am descoperit nenumărate obiecte rustice aparţinând prinţesei şi grădinile dedicate lui Ahile, printre care şi cea numită ,, Ahile muribund’’, iar la ultimul etaj, îmbătaţi de exuperanţa florilor multicolorate , a mării din depărtare şi a atmosferei istorice , privirea ne-a căzut asupra ,,Grădinei muzelor’’, ale cărei statui reprezenante ale artelor stăteau galante pe podea de marmură în formă de tablă de şah.
Ziua aceea s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii din Paleokastritsa, renumită pentru icoanele făcătoare de minuni, a celui mai înalt punct de pe insulă, Bella Vista, însemnând ,,privelişte frumoasă’’ şi cu o plimbare cu submarinul.
Sunt fericită să adaug că nemaipomenitul meu vis în Corfu s-a ales şi cu o croazieră până la insulele Paxi şi Antipaxi, unde apa  transparentă pare o himeră ispititoare. Aici e locul unde se crede că Poseidon ar fi ascuns-o pe iubita sa Amfitrita  pentru a o iubi. Alături, turiştii erau invitaţi la o sesiune  de înot în marea neasemuită şi pe urmă conduşi în portul Gaios, al căror veghetor consta în bărcile şi iahturile de diverse nuanţe, care ofereau decorului magnific pictat de Dumnezeu pe pământ un plus de strălucire.
Ca o roată mereu în mişcare, timpul m-a adus şi în pragul despărţirii de acest tărâm divin şi privind o ultimă dată spre mărgele de spumă ale apei, spre coroana de arbori a uriaşilor stâncoşi, spre zâmbetul prietenilor făcuţi acolo, am promis să mă întorc în viitor în Corfu spre a cinsti un pahar de kuam-kuat, băutura specifică, originară dintr-un fruct chinez, de culoare portocalie cu semenii şi de a planta un măslin conform tradiţiei.
Pentru o clipă am avut impresia că visul meu acolo s-a închieiat, dar nu era aşa... căci avea să dăinuie în mine pentru totdeauna sub forma unei amintiri!

Diaconescu Roxana
Clasa a XI-a E
Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad