VISUL UNEI VACANŢE DE VARĂ

Visele se nasc din orice, dintr-o întâmplare, dintr-un sentiment abstract sau real şi există ca dovadă a inefabilului în viaţa nostră.
Întrebarea a fost şi va rămâne în continuare:  Cât anume durează un vis?!
Răspunsul e simplu...el durează cât vrem noi să dureze!
Acum e momentul să vă povestesc unul din cele mai frumoase vise avute de mine, mai degrabă, o vacanţă ca un vis, petrecută nicăieri altundeva decât pe Insula Feacilor, Corfu. Numele Corfu provine dintr-o legendă străveche despre nimfa Corfu, fiica râului Asopos şi iubita zeului Poseidon. Legenda arată că nimfa a fost adusă de Poseidon pe insula care astăzi îi poartă numele, iar din dragostea lor a apărut Feacas, străbunul feacilor, şi de aceea, aceasta e cunoscută drept ,,insula feacilor’’. Corfioţii o rostesc pe buze cu denumirea de ,,Kerkyra’’, însă cred că niciun nume nu poate descriere bogăţiile acestui mic paradis situat la limita nordică a Mării Ionice, la intrarea în Adriatică.
Astfel, visul meu a început chiar la câteva zile după încheierea anului şcolar, în iunie. Emoţionată, aşteptam cu nerăbdare să mă cufund în albastrul mistic, antic şi clar al apelor, în timp ce observam pe fereastra autocarului cu ochi mari de copil, lanţuri muntoase piramidale de un verde smarandiu. Drumul lung, dar spectaculos nu m-a lăsat să adorm o clipă, căci pretutindeni mă uitam, simţeam cum un basm prinde contur, incluzându-mă şi pe mine ca un spectator nevăzut.
Ajunsă cu familia în minunata Grecie, am luat feribotul şi ne-am îndreptat spre insula Corfu. Valuri molatice, şoapte ale mării adânci, se izbeau cutremurător de vas, lăsând dâre albe de spumă şi o simfonie de sunete, unde natura este primadonă.
Kerkyra ne-a primit cu braţele deschise, înaintându-şi cetăţile şi fortăreţele vechi şi noi, martori inexpugnabili ai timpului efemer,iar ghidul ne-a condus la hoteluri. Cazaţi în una din cele mai superbe zone ale insulei, Paleokastritsa, priveliştea angelică mă absorbea şi mă ademenea. Golfurile pure, cristaline şi calme zăceau visătoare, înghiţind uriaşe dealuri de verdeaţă virgină, şi adăpostind renumiţii măslini. Plaja aurie, cu mici pietre, aştepta asemeni unei sirene sărutarea apei venită de undeva unde zarea se uneşte cu cerul, cunoscut şi ca povara titanului Atlas. Soarele puternic nu se sfia să-şi descopere vălul diafan de nori, pentru a hipnotiza pe bună dreptate fiinţele cu a sa cascadă de lumină. Uimită de tot ceea ce simţurile mele puteau percepe ,credeam că plutesc pierdută pe un petec de rai.
Oriunde mergeai, cetăţenii te întâmpinau cu un surâs de bunăvoinţă deşi erau afectaţi de criză, căci optimismul  şi generozitatea lor, mi-a mărturisit un corfiot ,,,sunt armele lor cele mai de preţ’’ ,pentru a se face plăcuţi tuturor. Dar vacanţa mea în Corfu nu a fost lipsită de un tur prin capitala acestuia, Corfu Town, împărţită în patru puncte cardinale, corespunzând fiecărui popor care şi-a pus amprenta asupra ei de-a lungul secolelor şi anume: italienilor, francezilor, nemţilor şi englezilor.
Primul obiectiv turistic care te întâmpina era o clădire impunătoare, Muzeul Asiatic, întrucât şi aceştia au avut un impac asupra acestor meleaguri , pe urmă, îngrijitul teren de criket creat de englezi şi bulevardul Liston, care în franceză presupune o promenadă. Diverse tipuri de arhitectură, renascentistă, veneţiană, franceză, se îmbinau armonios printre străduţele înguste care duceau spre Mănăstirea unde îşi avea moaştele Sfântul Spiridon, ocrotitorul spiritual al insulei. Se spune despre acesta că merge pretutindeni pe insulă unde oamenii au nevoie de ajutorul lor şi înfăptuieşte minuni, de aceea, papuceii care se află în racla sa cu moaşte sunt mereu uzaţi şi trebuie înlocuiţi, datorită drumurilor Sfântului, astfel turiştilor li se dă o mostră din încălţările sale într-un plic minuscul spre protejarea acestora de rele, acestea având denumirea de ,,papuceii Sfântului Spiridon’’.
În continuare, am fost invitaţi să vizităm Capul Kanoni care în greacă înseamnă ,,tun’’, datorită aşezării sale specifice şi a unui tun situat în apropiere, simbol al bătăliilor din trecut. De asemenea, Mănăstirea Vlaherna, un lăcaş mic, înconjurat de ape dăinuia pustie peste împrejurimi, deoarece în interiorul ei nu se oficiau slujbe pe motivul zgomotelor produse de avioane. Superb amplasată, ea privea nostalgică spre mica insulă, Pontikonisi, cunoscută şi ca insula Şoarecelui, după numele preluat din greacă. Povestea ei arată că celebrul navigator şi luptător din războiul troian, Ulise, blestemat de Poseidon spre a-şi mai vedea casa, Itaca,   i-a fost transformată nava în stânci, sau mai bine zis, în Pontikonisi.
Figuri mai recente care au marcat aceste meleaguri au fost şi Prinţesa Sissi şi Wilhem Cuceritorul, Kaiserul Germaniei naziste. Prinţesa a construit un palat, Achillionul, unde îşi avea reşedinţa de vară şi i l-a dedicat războinicului Ahile din Troia, fiindcă, în admiraţia ei profundă considera că se asemănau, ambii având un punt vital : Ahile, zona tendoanelor unde îi fusese înfiptă suliţa fatală şi Sissi viaţa sentimentală atât de controversată. Urcând scările impunătoare ale palatului am descoperit nenumărate obiecte rustice aparţinând prinţesei şi grădinile dedicate lui Ahile, printre care şi cea numită ,, Ahile muribund’’, iar la ultimul etaj, îmbătaţi de exuperanţa florilor multicolorate , a mării din depărtare şi a atmosferei istorice , privirea ne-a căzut asupra ,,Grădinei muzelor’’, ale cărei statui reprezenante ale artelor stăteau galante pe podea de marmură în formă de tablă de şah.
Ziua aceea s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii din Paleokastritsa, renumită pentru icoanele făcătoare de minuni, a celui mai înalt punct de pe insulă, Bella Vista, însemnând ,,privelişte frumoasă’’ şi cu o plimbare cu submarinul.
Sunt fericită să adaug că nemaipomenitul meu vis în Corfu s-a ales şi cu o croazieră până la insulele Paxi şi Antipaxi, unde apa  transparentă pare o himeră ispititoare. Aici e locul unde se crede că Poseidon ar fi ascuns-o pe iubita sa Amfitrita  pentru a o iubi. Alături, turiştii erau invitaţi la o sesiune  de înot în marea neasemuită şi pe urmă conduşi în portul Gaios, al căror veghetor consta în bărcile şi iahturile de diverse nuanţe, care ofereau decorului magnific pictat de Dumnezeu pe pământ un plus de strălucire.
Ca o roată mereu în mişcare, timpul m-a adus şi în pragul despărţirii de acest tărâm divin şi privind o ultimă dată spre mărgele de spumă ale apei, spre coroana de arbori a uriaşilor stâncoşi, spre zâmbetul prietenilor făcuţi acolo, am promis să mă întorc în viitor în Corfu spre a cinsti un pahar de kuam-kuat, băutura specifică, originară dintr-un fruct chinez, de culoare portocalie cu semenii şi de a planta un măslin conform tradiţiei.
Pentru o clipă am avut impresia că visul meu acolo s-a închieiat, dar nu era aşa... căci avea să dăinuie în mine pentru totdeauna sub forma unei amintiri!

Diaconescu Roxana
Clasa a XI-a E
Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad