23 mar. 2010
160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu
Ziua mondială a apei
Ziua Mondială a Apei
Fiecare element viu al planetei noastre are o importanţă covârşitoare (ar fi ideal să avem un pământ fertil, nepoluat, aer curat şi fără găuri în pătura de ozon, vegetaţie, floră şi faună diversificată), dar parcă APA – esenţa sine qua non are un rol esenţial. Pe de o parte APA este catalizator şi parte constitutivă a tuturor celorlalte forme de viaţă, pe de altă parte ea reprezintă pentru planeta noastră ceea ce reprezintă sângele pentru un organism viu. Având o apă „nesănătoasă” se va îmbolnăvi întreaga planetă.
Există milioane de oameni care suferă din lipsa apei. Aceştia îi cunosc cel mai bine valoarea. Noi ceilalţi care o avem la discreţie trebuie să învăţăm să o privim altfel, aşa cum spunea Jack Cousteau „să nu uităm că cercul apei şi al vieţii este acelaşi”.
Sub egida „Apa, sursă de viaţă”,
La secţiunea de afişe, lupta a fost foarte strânsă, elevii reuşind să surprindă în operele lor semnificaţiile şi importanţa celei fără de care viaţa nu ar fi posibilă, şi anume apa. Premiul I a fost împărţit de trei eleve şi anume Schrontaler Anita (Liceul cu Program Sportiv Arad), Perea Anamaria (Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad) şi Ioja Denisa (Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” Arad). Premiul II s-a acordat elevilor: Petronela Jigovan (Grup Şcolar Pâncota), Bogdan Iancic (Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” Arad) şi Constantin Lefter (Colegiul Tehnic „Nicolae Titulescu” Medgidia). Premiul III a fost câştigat de elevele: Ungureanu Lorena şi Buglea Fabiana (Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad) şi de către Cora Adelina (Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” Arad).
Lucrările tuturor copiilor au fost expuse în cadrul expoziţiei cu tema „Apă curată pentru o lume sănătoasă”.
Pentru buna desfăşurare a activităţilor dedicate Zilei Mondiale a Apei 2010, au colaborat directorii prof. Eugen Bocăniciu şi Diana Duca şi cadrele didactice: Petronela Ioja, Simona Savulov, Aneta Mihalcsik şi Gabriel Iazbinsky.
Un documentar interesant despre apă
20 mar. 2010
Neag Diana (VIII B) - campioană naţională şi internaţională la gimnastică ritmică
În şcoala noastră sunt mulţi elevi şi eleve foarte talentaţi cu care ne mândrim. Deşi ei învaţă foarte mult mai au timp şi pentru altceva, sport sau alte activităţi, de aceea pot fi socotiţi modele pentru colegii lor. Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu o astfel de elevă. Este vorba de Neag Diana din clasa a VIII-a B, campioană naţională şi internaţională la gimnastică ritmică. Vă prezentăm un scurt interviu, câteva fotografii şi filmuleţe cu ea.
1.Ce sport faci, de la ce varsta si la ce club?
Practic gimnastca ritmica de la varsta de 7 ani la clubul C.S.M. Arad.
2.Cate ore pe zi te antrenezi?
In general ma antrenez in jur de 4 ore pe zi, dar inaintea concursurilor cam 6 ore, chiar si mai mult.
3.Cum îti imparti timpul între scoala si activitatea sportiva?
Deoarece ajung tarziu de la antrenament, de multe ori îmi e foarte greu sa ma pregatesc pt urmatoarea zi de scoala, dar cu gandul ca îmi place ceea ce fac reusesc sa trec peste toate.
4.Ce performante majore ai obtinut?
Am participat la foarte multe concursuri în cei 7 ani de gimnastica, dar cele mai bune performante ale mele sunt:
- în anul 2007 am iesit campioana nationala la cerc si cu echipa, locul 3 la individual compus, coarda si panglica (categoria a III-a)
- tot în acel an, am fost premiata ca cea mai buna gimnasta a anului.
- în anul 2008 am ocupat locul 4 la concurs international în Serbia (categoria a II-a)
- în anul 2009 am castigat un concurs international în Cehia, iar la campionatul national m-am clasat pe locul 5 individual compus si cu echipa pe locul 2.
5.Am înteles ca ai dansat în emisiunea “Dansez pentru tine” de la ProTV. Pentru cine ai dansat? Cum a fost? Aceasta experienta te-a marcat într-un fel?
Da întradevar am dansat în emisiunea “Dansez pentru tine”, ceea ce a fost o experienta de neuitat si diferita de toate celelalte.
Impreuna cu 2 colege am reusit sa aducem un strop de bucurie, prin dans, unui baietel bolnav de diabet. Din acest lucru am înteles cat de usor e sa vorbesti despre asemenea greutati, dar e cu totul altceva atunci cand le traiesti.
6.Ce anume apreciezi în mod special în frumusetea acestui sport?
Apreciez în mod special acest sport deoarece în el sunt imbinate arta, creatia si frumusetia, ceea ce pentru mine este un mod de a-mi exprima sentimentele.
7.Ce amintiri frumoase ai în legatura cu acest sport?
Cu siguranta amintirile frumoase pe care le poti duce ani întregi alaturi de tine si de care te poti bucura la nesfarsit, sunt atunci cand munca si telurile tale ajung la bun sfarsit împreuna cu un zambet de fericire.
8.Care este rolul gimnasticii în idealul tau de viata?
Cred ca gimnastica o sa aiba un rol foarte important în viata mea, deoarece toate sporturile te ajuta sa gasesti încrederea în tine.
9.Mai ai timp si pentru altceva?
Depinde de lucrurile pe care trebuie sa le realizez în gimnastica si scoala, ceea ce este foarte important.
10.Ce faci în timpul liber?
In timpul meu liber prefer sa ma odihnesc, sa citesc sau sa vizionez filme.
11.Ce alte pasiuni mai ai?
Am foarte multe pasiuni, dar cele care îmi plac cel mai mult sunt dansul si cititul.
12.Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
Inca nu m-am gandit ce vreau sa devin, deoarece mai am destul timp si cred ca voi mai avea foarte multe lucruri de hotarat.
“GIMNASTCA RITMICA ESTE UN SPORT PE CARE
IL VOI IUBI MEREU”











