1 iul. 2015

D’ ART

        Una dintre trupele de teatru ale școlii, D’ ART, e formată din elevii claselor a VII-a și a VIII-a, copii vii, cu multă disponibilitate pentru ceea ce înseamnă această artă, bucuroși să scormonească în textul dramatic pentru a crea personaje interesante.
        Sunt deja mai mult de trei ani de când acești, acum, adolescenți ai Colegiului Național  „Vasile Goldiș” își dedică după-amiezile de vineri unor cursuri de teatru. Cu emoție la început, cu oarecare curiozitate, cu nițică șovăială, dar mai apoi cu aplomb, cu mai multă emoție - constructivă acum și, într-un fel, direcționată și stăpânită - și cu multă dăruire, copiii au învățat câteva din tainele miracolului de a fi actor. Cea care îi conduce în acest minunat labirint al cunoașterii de sine, al jocului serios este Alina Danciu, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad.
        În lunile de iarnă și în cele de primăvară ale anului 2014, copiii au lucrat la piesa „Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare, străbătând, cu ajutorul Alinei Danciu, drumul și etapele construirii unui spectacol. Foarte receptivi la indicațiile riguroase ale actriței și dornici să performeze, ei au reușit să realizeze un spectacol de teatru. Munca depusă a dat roade. În mai, 2014,  la Festivalul de artă pentru elevi și studenți „Theatrum Mundi”, ediția a X-a, trupa a luat premiul II, iar Eduard Deak a fost răsplătit cu premiul de interpretare masculină pentru rolul Gutuie, din piesa amintită.
        În 29 noiembrie 2014 au participat la Festivalul Teen Act Play, Ediția I, cu același spectacol, de această dată mai rodat, întrucât l-au jucat cu o zi înainte și la școală, pentru colegii și pentru profesorii lor.
        Din luna ianuarie a anului în curs, trupa lucrează la o serie de texte ale lui Caragiale, realizând un spectacol numit „Blitz, Caragiale, Blitz”, cu care vor participa și anul acesta la Festivalul „Theatrum Mundi”. Lucrul pe texte clasice se dovedește o alegere bună. Copiii sunt familiarizați, astfel, cu scrieri valoroase și capabili să sesizeze nuanțe ale limbajului lui Caragiale, să descopere rafinamente care altfel, poate, le-ar fi rămas străine. Pe lângă aceste aspecte, tinerii oferă sugestii în timpul construirii rolurilor și, nu în ultimul rând, emană o energie pozitivă prin ceea ce fac, dar mai ales prin bucuria cu care se dedică acestei activități.

        Cu siguranță, acești tineri vor înțelege vorbele lui Schopenhauer care spunea că „A nu merge la teatru este ca și cum ți-ai face toaleta fără oglindă”.
Prof. Cristian Miclean













Niciun comentariu: