16 iun. 2015

Excursie în inima naturii

                În 5 şi 6 iunie, clasa pregătitoare C a Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad a fost în excursie la Bata. Drumul de 70 de kilometri (de joi ştim să scriem deja cu litere de mână ,,kilometri”) l-am parcurs cu microbuzul în 6 ore. Cred că am doborât recordul la numărul de opriri pentru a vizita câte ceva şi pentru am gusta ceva sau pentru a ne juca.
Ne-am oprit la monumentul elevilor militari din Păuliş care au apărat în 1944 defileul Mureşului cu preţul vieţilor lor tinere. Cu toţii am spus că am proceda la fel dacă ţara ar fi în primejdie. În Lipova ne-a fost ghid chiar eleva mea de 6 ani, Mădălina, care ştie toate locurile de joacă din această localitate a bunicilor ei. Pentru majoritatea a fost prima noapte dormită fără mama lângă ei şi prima noapte în care au avut colegi de cameră (mai toţi sunt singuri la părinţi). Mulţi au trebuit să îşi poarte singuri de grijă pentru prima dată, să se îmbrace singuri, să îşi facă în premieră bagajele. Am promovat (cu indulgenţă) cu toţii această probă deloc uşoară. Pierderi colaterale au existat şi abia luni (cu sprijinul mămicilor) vom reuşi să ne recuperăm fiecare şosetele ajunse în rucsacul altcuiva şi vom preda posesorilor şosetele ajunse din eroare la noi în bagaj. O pereche de pantaloni scurţi (de copil) a rămas la mine fiindcă nu i-a revendicat nimeni. Sperăm ca luni să aflăm de la vreo mămică ai cui sunt (mamele le ştiu pe toate).
Mulţi s-au întors acasă cu mai mulţi bani decât avuseseră la plecare. Îi rog pe părinţi să nu mă mai sune în legătură cu această situaţie: nu sunt bani ajunşi din eroare în buzunarele copiilor lor. Copiii au câştigat cinstit aceşti bani răspunzând corect şi rapid la cele peste 100 de întrebări de cultură generală în legătură cu cele vizitate şi la exerciţii ,,din minte” de calcul matematic. De câte ori câştiga vreunul mă ,,necăjeam”, pe bună dreptate, fiindcă eu eram cel care plătea.
Fiecare ar trebui să poată acum demonstra şi părinţilor că ştie să facă deosebirea între un plop, un stejar, un alun, un nuc, un mesteacăn, un arţar, un brad, un pin, un salcâm, o salcie, un castan, un corcoduş, o trestie, un nufăr, un trandafir, un bujor, o frăguţă, o zmeură, o urzică etc.

Învățător Viorel Dolha

Niciun comentariu: