Pentru fiecare elev de clasa a IX-a
Balul Bobocilor e un eveniment unic, unde acestia pot iesi in evidenţă prin
talentul lor.
Elevii
claselor a IX-a de la Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” au avut şansa să se
evidenţieze în data de 24 octombrie la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”. Balul
Bobocilor a fost prezentat de actorul Zoltan Lovas, care a făcut parte din
povestea prezentată de bobocii şi organizatorii Colegiului Naţional “Vasile Glodiş”.
Tema
pe care au abordat-o a fost The Legacy-Moştenirea. Spectacolul a început cu
momentul în care bobocii, moştenitorii, erau în jurul sicriului unchiului lor
decedat. Aceştia trebuiau să treacă de anumite probe pentru a moşteni averea
unchiului.
În
prima parte a balului, bobocii s-au prezentat, au executat un sincron împreună
cu organizatorii si au fost supuşi la diferite probe de talent cum ar fi:
beatbox, cântatul la chitară, un număr de karate sau gimnastică.
Mai
târziu a urmat un moment muzical susţinut de trupa lui Bajzat Alex şi un dans
rock&roll prezentat de boboci. Balul Bobocilor s-a încheiat pe ritmuri de
vals. În cele din urmă moştenitorii aleşi au fost Bădoiu Denis şi Hidiş Roxana.
Cei doi au câştigat titlul de Mister şi Miss boboc ai Colegiului Naţional
“Vasile Goldiş” 2014, descurcându-se foarte bine la toate probele la care au
fost supuşi.
Ivan Ramina (clasa a X-a E)
Roman Georgiana (clasa a X-a E)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu