Sunt convinsa ca toti
cunoastem cateva orase frumoase din Romania. Dintre ele am aminti Cluj Napoca .
In saptamana altfel am avut ocazia de a vizita Clujul alaturi de domnul
diriginte. Mijlocul de transport pe care l-am folosit pentru a ajunge a fost
trenul, totul a mers bine . Am pornit la ora 7:36 si dupa 5 ore am ajuns la destinație. Primul obiectiv turistic
pe care l-am vizitat a fost stadionul C.F.R. Am pornit apoi spre Cluj Arena,
dar din pacate ne-a prins o ploaie si ne-am decis sa ne indreptam spre Iulius
Mall pentru a manca ceva si pentru a astepta pana cand ploaia se va opri .
Urmatorul obiectiv turistic a fost Gradina Botanica, dar din pacate am ajuns prea
tarziu iar serele erau deja inchise, asa ca am stabilit sa ne intoarcem ziua
urmatoare . Totul a decurs bine si trebuie sa recunosc, Clujul este un oras
foarte frumos . Dupa asta am pornit spre Floresti, locul unde era situate
manastirea unde urma sa innoptam. Dupa ce am ajuns in Floresti a mai trebuit sa
mergem pe jos in jur de doi kilometri. Cei de la manastire au fost amabili cu
noi si ne-au asteptat cu masa pregatita. Manastirea era situata intr-un loc
frumos, plin de vegetatie . A doua zi am luat micul dejun, le-am multumit ca
ne-au primit si dupa asta am plecat spre autobuz . Prima oara ne-am indreptat
spre Cluj Arena, dar l-am putut privi doar din afara deoarece fetele de la
nationala se antrenau . Dupa asta ne-am indreptat spre Universitatea Babes
Bolyai, care este una din cele mai importante universitati din Romania. Apoi am
pornit spre Gradina Botanica, un loc minunat, plin de vegetatie iar cine are
ocazia de a-l vizita ar trebui sa o faca . Dupa cateva ore petrecute acolo am
pornit spre un muzeu care avea ca tema rochiile de bal si moda, tot in aceeiasi
cladire am putut afla lucruri noi despre domnul Banffyi Miklos. Dupa doua zile
minunate petrecute la Cluj a fost timpul sa ne intoarcem inapoi in Arad. Trenul
nostru pleca in jur de ora 16:00 iar la ora 21:00 am ajuns in Arad, cu o mica
intarziere. Ei bine, a fost foarte frumos, iar cei care inca nu au vizitat
Clujul ar trebui sa o faca! Sper ca vom mai organiza excursii alaturi de domnul
diriginte si clasa !!
Heghea Andreea, clasa a VII-a A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu