14 mai 2011

Ghiocelul

Elevii clasei a VI-a C de la Liceul Teoretic Vasile Goldis,împreună cu d-ra prof de religie ortodoxă Amalia Stana au facut un popas în preajma sărbătorilor pascale la Centrul de Terapie şi Recuperare pentru copii ‚’’Ghiocelul’’. Aici au fost alături de copiii aflaţi în suferinţă, mângâindu-le sufletele curate cu un potrivit cântecel din repertoriul bisericesc ortodox:

’’Sfinte Dumnezeule,

Vindecă-i pe cei bolnavi,

Întăreşte-i pe cei slabi,

Ajută-i pe cei săraci,

Şi dă liniştea,sufletelor noastre.’’

Astfel am dorit să împlinim cuvintele Mântuitorului: ’’Poruncă nouă dau vouă:Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei,dacă aveţi dragoste unii faţă de altul.’’Ioan 13.34-35

Împlinind această poruncă am lansat o scară spre cer, tuturor doritorilor şi iubitorilor de oameni şi de mântuire.

Suferinţa e o cruce grea, dar să nu uităm că cel care ne poartă crucea este chiar Domnul Iisus. El ne-a făcut şi umerii să o putem duce. Şi să nu uităm că în clipele cele mai grele, având credinţă, Dumnezeu ne poate purta pe braţele Sale.

Dumnezeu aşteaptă iubirea noastră, ca dăruind-o semenilor aflaţi în durere să i-o dăruim Lui, numai aşa compasiunea noastră se va transforma într-o perlă de mare preţ, numai aşa nu ne descalificăm ca şi creştini, când nu îi uităm pe cei cu cruce grea.În ultimă instanţă un creştin care îşi poartă crucea până la moarte e pe urmele lui Iisus. Când îngerul morţii, trimis de Dumnezeu,a venit la Avraam ca să-i ia sufletul, patriarhul a zis:’’Ai mai văzut vreodată ca un prieten să dorească moartea prietenului Său ? Domnul i-a răspuns:’’Ai mai văzut vrodată ca un îndrăgostit să refuze întâlnirea cu cel pe care îl iubeşte ?’’Atunci Avraam a zis:’’Înger al morţii,ia-mă ! ’’

Astfel şi noi am fost apostoli ai lui Hristos în mijlocul celor aflaţi în nevoi şi privind în jurul nostru pentru a vedea la ce fac faţă ceilalţi nu am văzut decât cât suntem de privilegiaţi, în mijlocul problemelor copleşitoare ale vieţii.


09x5jb6v4c429yq98473.jpg8fkuj82h8tbfuwu4yjx.jpgycijugvzuqzns1s5jjo.jpgusf75t3my75jpy8e6u6a.jpg152ssleip8a5is09oa4h.jpg7nn14z35y3w9hi6vfz76.jpgwj55svdk3e8txxsnddv.jpg

Un comentariu:

Anonim spunea...

Multumim, in numele copiilor din Centrul GHIOCELUL Arad, inimosilor elevi si celor care i-au indrumat,
pentru frumoasele activitati desfasurate !
Nicoleta B.
Va asteptam, cu drag, si in urmatorul an scolar !