18 mar. 2008

MĂNĂSTIREA TIMIŞENI (JUD. TIMIŞ) - 2007










STÂNA DE VALE ŞI IZVORUL MINUNILOR + 2007

Situată la 1102 m. altitudine, în mijlocul pădurilor de molizi, Stâna de Vale este una din cele mai plăcute staţiuni de odihnă din ţară. Aspectul depresionar al staţiunii determină acumularea unei cantităţi însemnate de zăpadă în timpul iernii. Stratul de zăpadă, depăşind uneori 2m, durează până în mijlocul lunii aprilie şi face din staţiune un loc favorabil pentru practicarea schiului.
Izvorul Minunilor s-a născut din dragostea dintre o fată de împărat din Ţara Gheţurilor şi un fecior de crai din Ţara Focului. Dogoarea mistuitoare a iubirii lor au prefăcut apa şi focul în miracolul izvorului limpede ca lacrima, rece ca gheaţa, murmurându-şi povestea într-o curgere fără de sfârşit.


Din bătrâni se povesteşte
De-un izvor miraculos
Cel ce bea întinereşte
Şi se face mai frumos.

Făt Frumos şi Cosânzeana
De-aici apă au băut
Şi iubirea lor, minune,
Izvor veşnic s-a făcut.

Călătorii se abat
La izvorul ne-ncetat
ca să-şi facă desfătare
Cu dulceaţa apei sale




Mănăstirea din Stâna de Vale