,,E o îndepărtare de toate începând cu corvoada de a scrie, de a sistematiza nimicul, până la gloria de a nu-ți mai recunoaște propriile texte: prea stranii, prea inteligente, prea elaborate, stupide în cele din urmă.’’ (Viorel Marineasa, p.170, „Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic/ Memorator pentru tanchişti”) Am putea deduce de aici că literatura acestor ani rămâne doar un pretext de autoironie fină şi de îndeletnicire superior-vană, cum sunt mai toate cele pe care le întreprindem zi de zi. Dar această luciditate de veritabil scriitor nu a impietat cu nimic publicului tânăr din Colegiul Naţional Vasile Goldiş venit să se întâlnească cu Daniel Vighi şi cu Viorel Marineasa pe data de 17 octombrie 2014.
Aşa că discuţia vie cu autorii avea să fie axată pe frumoasele nimicuri, pe nostalgicele minimalisme ale actului literar, pe evanescenţele tinereţii omeneşti, pe ridarea arhitecturală a Lipovei, a Timişoarei, a Aradului, pe poveştile cu conţi şi cu contese tragice etc. Cu această ocazie, pe lângă lecturile din ,,Memorator pentru tanchişti’’ a fost vizionat şi un film documentar zugrăvind viaţa dramatică a ultimului conte Teleki, paradigmă a unui paradis aristocratic destrămat. Este vorba de ecranizarea ,,Pubi şi Fiameta’’ realizată după o povestire a lui Daniel Vighi.
Ratarea, derizoriul, trecerea timpului, pierderea iluziilor tinereţii, descompunerea oraşelor şi a familiilor, nostalgia, cimitirele evreieşti, iubirile secrete, bălăriile invadând cele 3 castele din judeţul Timiş, cele 14 din Arad şi cele 10 din Hunedoara, tristeţea decăderii familiei Mocioni de la Bulci, emblemă a decăderii judeţului Arad, psihanalizele copilăriei în Estul european şi câte şi mai câte. Iată doar unele dintre temele de proză-palimpsest pe care o practică cei doi scriitori prieteni. I-am comparat cu acest prilej fără ezitare cu Danilo Kis din Enciclopedia morţilor, acel Borges al Balcanilor, cu care cei doi timişoreni împart vocaţia scormonirii în istoria reciclată pentru a scoate din praf şi din uitare mărunte poveşti incomode. Tonul hâtru pe care îl împrumută fermecător unul de la celălalt ne face pe noi, cei din public, să suportăm orice evidenţă a neruşinării Istoriei, orice abuz al imperialiştilor care s-au succedat peste Banat şi peste locuitorii lui multietnici.
În tot acest demers se insinuează o metafizică a lui ,,Cine (mai) suntem?’’. Fără dubii, ,,prozuţele’’ celor doi autori ne trimit subliminal la mândria sângelui impur care ne-a amestecat români cu maghiari, germani, evrei, ţigani, sârbi etc. Total imuni la preţiozităţi, la cuvinte mari şi la elogii aduse prozei lor scurte, inteligente şi experimentale, cei doi scriitori nu-şi fac iluzii cu privire la sensul artei în secolul XXI, artă supusă tuturor factorilor de marketing şi de vandabilitate. În tot acest timp, ei construiesc fără a-şi asuma meritele, o opera magna a autenticităţii.
(Viorel Marineasa, născut la Ţipari, judeţul Timiş, la 02.09.1944, a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara. Este conf. dr. la specializarea Jurnalism în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timişoara. A publicat mai multe volume de proză scurtă precum şi două romane. Distincţii: premiul pentru proză scurtă al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) în 1994; premii ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara, în anii 1982, 1992, 1994, 1996, 2004. Opinează într-un interviu recent din Ziarul Financiar că ,,Îmi cunosc foarte bine limitele. Zice-se că nu eşti cu adevărat prozator dacă nu dai romane. Degeaba te consolezi cu excepţii ilustre: Borges, Alice Munro... Am scris două romane, care au apărut chiar înainte (1988) şi tocmai după (1990), când lumea nu era cu gândul la literatură.’’ Iar proza sa scurtă de acum marcată de trimiteri istoriografice, de ironie, de umor negru şi de sensibilitate fin disimulată la adresa trecutului nostru prea comunist atestă o gândire vie, neîncarcerată de mainstream.
Daniel Vighi, născut la 9 octombrie 1956 la Lipova, prozator si eseist, optzecist. Profesor de literatura română contemporană la Universitatea de Vest din Timişoara. Dintre cărţile publicate: Povestiri cu strada depozitului (proza scurta, 1985), Insemnare despre anii din urmă (roman, 1989), Valahia de mucava (eseuri, 1996), Insula de vară (roman, 1999), Misterele Castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă (roman, 2004), Onoarea si onorariul (eseu, 2007), Cometa Hale-Bopp (proză scurtă, 2007). Cât despre îndeletnicirea care îl defineşte ca prozator: ,,Caută cu osârdie urmele din tablă ale unor vechi simboluri. Nu sunt greu de găsit. Peste tot avem simboluri, peste tot stau alandala, aruncate vraişte tot felul de lucruri din pleu, din fier, din porţelan, oale de noapte smălţuite pe Malul Mureşului, aruncate acolo cu gunoiul stradal: singurele lucruri cu adevărat importante care rămân după noi - gunoaiele. Poezia lor. Mireasma lor văratecă. Cromatica lor. Mormanele năpădite de buruieni. Ploi de vară peste buruieni şi grămezile vieţuirii noastre istorice pe care le depozităm zi de zi pe marginea Mureşului.’’ (p. 46, Istoria din cutia de pantofi))
Prof.
dr. Anca Giura
