Un om sfarsit - Giovanni Papini (recenzie)

Romanul lui Papini este unul care descrie viata spirituala a unui barbat, a unui geniu, a insasi autorului. Romanul incepe din copilarie si se termina pe la varsta de  40 de ani.

De mic, personajul principal (Papini), isi da seama ca este un copil diferit, retras, timid care isi gaseste confortul in carti. Prin carti isi creaza propriul univers si neaga realitatea, cititul ajunge o obsesie si face mari sacrificii economice pentru a putea sa isi cumpere carti, hartie si cerneala. Obsesia il duce atat de departe incat fura bani de la parinti doar pentru carti. Respirand, mancand, traind literatura, creste visand sa cunosca totul, Absolutul, Perfectul, sa duca omul de la ce crede el a fi imperfectiune la conditia de semi-zeu.

La maturitate infrangerile se aduna, prea putine reusite il coplesesc. Devine un om cunoscut, un geniu cum spune lumea, insa el se cunoaste si este inspaimantat de lipsurile lui. Se departeaza tot mai mult de realitate, spune ca scopul lui este sa duca omenirea spre marire, dar ajunge sa urasca oamenii,  sa-l dezguste prezenta lor, sa se creada superior. Singur si zdrobit rataceste, fara un scop anume. Se imbolnaveste, aproape orbeste, iar cand se uita cu teama la moarte isi da seama ca nu e gata, nu e pregatit sa moara, ca viata merita traita, cu toate mizerile ei. Consider ca titlul este eronat, trebuia sa se numeasca un om aproape sfarsit.

         Editia citita de mine este de la Polirom si are 236 de pagini. Spre deosebire de Alchimistul, toate paginile au avut rostul lor, toate capitolele au fost bine stranse intre ele, au avut un citat pe o pagina dar nu mi-au dat impresia de risipa, impresie care mi-a fost lasata de Alchimistul.

Modul de expunere al autorului mi-a placut foarte mult, scria astfel incat cititorul sa ii poate auzi vocea. Este greu de explicat, dar este un mod unic, pe care l-am intalnit la foarte putini autori, de parca citind auzi glasul autorului  care vorbeste cu tine direct ca un prieten sau un dusman, intr-un dialog aprins simtindu-i prezenta continuu.

Cea ce m-a atras cel mai mult la acest roman au fost similaritatile dintre mine si autor. In ultimele luni, am bajbait  in obscuritatea de labirint a sufletului meu, am urmat un drum ce am crezut ca este al meu, dar era doar umbra sufletului meu reflectata de un soare  rece. M-am straduit sa vad zarea, si nu am observat realitatea ce statea langa mine. Aceasta carte putea prea bine sa devina si autobiografia mea, dar din fericire nu va deveni. Doar pentru ca cineva s-a impiedicat si si-a pierdut calea nu inseamna ca si-a pierdut-o pentru totdeauna. Eu am ratacit cateva luni, Papini cativa zeci ani. Daca se poate sa ai o legatura cu o fiinta pe care nu ai intalnit-o dar o cunosti, la zeci de ani departare, eu o am cu autorul. Citind cartea, il compatimeam, alteori il uram, uneori il aprobam, alteori nu il intelegeam.

Atunci de ce nu am devenit ca el, ce am eu si el nu are. Simplu, un prieten adevarat, o familie care ma sustine, indiferent ce fac. Papini s-a departat de oameni, crezandu-se superior, eu iubesc oamenii si omenirea. Papini cauta perfectiunea, a fost un singuratic, drum pe care era sa-l urmez, dar eu am un prieten adevarat care nu m-a parasit, o familie care m-a sustinut, cand am inceput sa ma scufund. Am ajuns sa ma inec in propriile mele idei. Filozofia e o otrava dulce, dar totusi ramane o otrava. Incet imi gasesc drumul. Cu ajutorul celor dragi si cu vointa nimic nu e imposibil. Daca aveti pe cineva drag, o mama, un tata, o sora, un frate, o prietena, un prieten la care tineti, oricat de ocupat ati fi , sunati-i, dati-le un telefon, spuneti-le multumesc. Ce mult inseamna fiecare gest mic! Intr-o lume brazdata de razboaie, orgoliu,ura, vanitate si lacomie doar dragostea, prietenia si credinta ne dau puterea de a vedea peste mizerile vietii si a vedea cat de minutata este viata si cum trebuie traita in prezent alaturi de cei dragi. Pe trecut si pe viitor nu avem control, dar prin prezent punem contrui viitorul, fara sa uitam trecutul.

Incepand din aceasta recenzie am sa introduc citatul (citatele) preferate:“Sint suspendat intre cer si pamant, prea greoi ca sa ma inalt spre stele si prea eteric, ca sa scormonesc in noroi” ( un citat pe care  l-am putut folosi ca al meu pentru o perioada); “ ori un taran ori Dante – ceilalti, cu totii la o parte! “

In concluzie o carte destul de grea, nu as recomanda-o nimanui care nu are cateva notiuni de filozofie si nici celor slabi de inger. Totusi o carte perfecta pentru pesimisti si o carte pentru cei care doresc un happy-ending in orice, chiar daca finalul nu e chiar “happy” e foarte fericit fata de restul cartii.

Jurje Adrian (clasa a XII - a C)

Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei)

Evanghelia din Duminica a V-a după Rusalii relatează vindecarea a doi demonizați sau îndrăciți. Minunea are loc în ținutul Gadarei , unde Iisus este întâmpinat de către doi demonizați care locuiau în morminte și îngrozeau trecătorii și locuitorii acelui ținut.

“Și trecând El dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați ieșind din morminte și atât de înfricoșători încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și iată că ei strigau, zicând:Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Venit-ai aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?

Și la o bună depărtare de ei era o turmă mare de porci care păștea. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, trimite-ne în turma de porci. Și El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei ieșind, s-au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s-a repezit de pe stâncă-n mare și a pierit în apă.

            Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus totul, și despre cele întâmplate cu demonizații. Și iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. ”(Matei 8, 28-34)

            Aceasta este Evanghelia citită în cadrul Liturghiei din Duminica a V-a după Rusalii. Probabil că ați observat o expresie necunoscută: “Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”. Aceasta este o  expresie ebraică cu înțelesul: Ce ai cu noi ?;  Ce vrei să faci cu noi ? De ce te amesteci în treburile noastre? În fapt e vocea demonilor.

            Acesastă pericopă evanghelică pare, la prima vedere, un eșec al misiunii lui Iisus, pe care ne-am obișnuit să Îl vedem predicând tuturor și învățând mulțimile care rămâneau surprinse de înțelepciunea și puterea Sa nemaiîntâlnită.

            Iată însă că acum se întîmplă cu totul altceva! Iisus Hristos în loc să fie admirat pentru această minune săvârșită, este rugat “politicos” să plece din ținutul Gadara. Ceea ce s-a întâmplat este ușor de înțeles: locuitorii Gadarei au prețuit mai mult paguba provocată de pierderea porcilor, decât minunea săvârșită de către Mântuitorul asupra celor doi demonizați. Totuși venirea Domnului în acest ținut nu a fost în zadar, deoarece în locul Său au rămas doi oameni care vor vesti, vor propovădui  minunea săvârșită asupra lor de către El.

            Câteodată și nouă ni s-ar putea părea, ca și gadarenilor,  că Domnul este greu de suportat . Noi însă, să nu procedăm ca și aceia, poftindu-L pe Hristos afară din viața noastră doar pentru că nu ne place învățătura Lui, pentru ca nu ne place că ne pune la post, la metanii, la rugăciune, la milostenie, sau la alte lucruri care ni se par greu de săvârșit.

            Este adevărat, Hristos ne cere un anumit mod de viață, care este întradevăr pretențios și pentru asta , uneori, ne-ar putea părea “incomod”. Este și motivul pentru care Duminica, la Biserică ne aflăm atât de puțini la rugăciune, deoarece unora li se pare greu sa meargă până la Biserică, sau le este greu să se spovedească, să se împărtășească, să postească, să se roage, să renunțe  la o parte din bucuria lor pentru a le dărui săracilor și pentru a-i îmbucura și pe ei.

            Să ne rugăm Bunului Dumnezeului nostru, ca să facă din sufletul și din viața fiecăruia dintre noi o jertfă bineprimită Lui, iar noi să-L poftim pe Hristos, ci nu să-L alungăm din sufletele noastre.

Mircea-Ștefan Cristurean

Cls. A X-a A , Colegiul Național “Vasile Goldiș” , Arad

Alchimistul - Paulo Coelho (recenzie)

                  Recent am terminat de citit Alchimistul de Paulo Coelho, o carte pe care doream sa o citesc de multa vreme.  Dupa prefata am avut mari asteptari, citez: “Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume”, insa cititnd cartea am ramas profund dezamagit. “Cartea uluitoare” cum o descrie prefata este de fapt un roman mediu, cu o desfasurare simplista, cu foarte multe ideei cotradictorii, dar totusi cu o idee de baza interesanta. Nu sunt scritor, nici critic literar, dar sincer, ma asteptam la mai multe de la o carte tradusa in în 80 de limbi si care “a stabilit recorduri absolute de vânzări şi a schimbat nenumărate vieţi.”

                   Editia citita de mine, editie aniversara de la editura Humanitas Fiction numarand 223 de pagini, 223 de pagini irosite, un scris foarte mare, si pe unele pagini erau trecute doar 2 – 3 randuri, sau un citat, ceea ce mi-a dat o impresie ca  autorul sau editura doar au vrut sa umple paginile cu orice pret.

                   ATENTIE: mai departe descriu povestea cartii, daca vreti neaparat sa  cititi cartea, treceti peste urmatoarele randuri.

                   Un cioban, care se odihneste langa o biserica parasita pe meleagurile Spaniei, Santiago, are un vis in care vede o comoara la piramide. Se hotaraste sa caute comoara, isi vinde oile si pleaca in Africa, unde este jefuit de toti banii. Se angajeaza la magazine de cristale, iar dupa un an porneste din nou la drum, de data asta prin desert. Din cauza unui razboi intre clanuri se adaposteste intr-o oaza unde intalneste doua persone care ii vor schimba viata, o “femeie a desertului”, Fatima, de care se indragosteste si pe Alchimist. Acesta ii arata calea spre “legenda persoanala”. Impreuna cu alchimistul lasa in urma oaza si o promisiune Fatimei ca se va intoarce, si pornesc spre piramide.

                   Dupa ce Alchimistul il invata pe flacau tot ce trebuie il paraseste, iar Santiago ajunge la piramide unde incepe sa caute comoara ”legenda lui personala”. Cand este sigur ca a gasit-o incepe sa sape dar este atacat, jefuit si lasat sa moara de o banda de tilhari. Inainte de a pleca, capetenia hotilor, ii spune ca si el a avut un vis, ca undeva in Spania la poalele unei biserici se gaseste o comoara dar ca el nu a crezut in visul lui.

                    In ultimul capitol Santiago gaseste comoara, pe dealul unde in urma cu cativa ani traia ca un cioban.

                    In concluzie, o carte usoara, interesanta, dar in nici un caz o carte care sa “ schimbe viata ” sau sa aduca o revelatie in viata cuiva.

Jurje Adrian (clasa a XII-a C)