Mestecenii vârstelor de ieri, aflaţi în faţa Liceului Teoretic „Vasile Goldiş” vestesc încă glasul celor ce şi-au petrecut o parte din viaţă în acest liceu... Prin lacrima fiecărei frunze, răzbate odihna cunoaşterii, a trăirii şi a devenirii. Cei care au bătut cândva la porţile tăcutelor uşi, acum poartă vlăstari tineri şi puternici ce răsfrâng nesfârşitele văzduhuri.
Risipiţii copii de ieri sunt acum oameni în această lume... sau în alte lumi... scăldate în apele înserării ori în apele unor noi răsărituri. Fiecare a purtat în suflet fiorul anilor precum o candelă aprinsă, hrănită cu îndelemnul înţelepciunii: bucuria primei note sau întristarea unui rezultat slab, mâna caldă a mamei care desfăta obrajii tineri sau palma primită de la un coleg bătăuş, primul sărut primit în faţa şcolii sau în sala de sport, absenţele şi orele de dirigenţie dar şi învăţăturile de viaţă şi o picătură din sufletul tuturor dascălilor primit în fiecare în mod nevăzut, ca o cerească jertfă pentru viitor.
Dascălii sunt cei care au însufleţit cu lumina cea nouă din ochi dar mai ales din inimi, generaţiile mai mult sau mai puţin mărturisitoare... fără discriminare, ei au luminat la fel: peste cei buni şi peste cei mai puţin buni (a se citi răi), peste cei ascultători şi peste cei neascultători, peste cei avuţi şi peste cei săraci. Toţi au primit lumina clipei, strălucirea bucuriei înveşmântată cu straiele cunoaşterii.
Anotimpul amintirilor aduce cu el vremurile de altădată... miros de hârtie proaspătă, praf de cretă, clinchetul clopoţelului, neobosiţii paşi şi frunzăritele cataloage... A fost... un început. Un început al vârstelor de ieri, continuat cu cele de astăzi, cu cele de mâine, de poimâine...
Liceul poartă între zidurile sale foşnirea trecutelor glasuri, care sub lumina palidă a frunzelor de toamnă încep să cuvânte rând pe rând. Se deschid astfel sărbătorile de toamnă ale fiecărui an şcolar, ale fiecărui început. Şi atunci când paşii noi şi grăbiţi trec prin acest liceu, umbra grea a paşilor bătrâni, îi conduce parcă spre un tărâm fantastic.
Adăpost pentru vechi suflete şi luminate minţi, Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” păstrează încă o taină... taina unei tinereţi perpetuate şi trăită de fiecare, astfel încât mestecenii vârstelor de ieri să dăruiască cu prisosinţă seminţele unei noi dimineţi!
Soare risipit
Pe graniţa visărilor pierdute
Un freamăt tacticos, de catifea
Izbeşte în ruinele uitării
Cuvânt fără de formă-n mintea mea.
Miros încătuşat de neputinţă
Şi zbatere de-o clipă în neant
Nedesluşit de presimţire... ori credinţă
Indestructibil pas de diamant.
Tăcută şi smerită înălţare
Întârziată scurgere de vreme
Penumbră a luminilor din suflet
Izvor al nerostitelor poeme.
Migraţia unui glas în devenire
Statornicia versului deplin
Urcuşul blând, de sfântă devenire
Corabie ce se îndepărtează lin...
Fior bătrân al nopţilor de vară
Neaşteptat... dar de atâtea ori dorit
Primeşte mărturia mea... imaginară
Şi agonia unui soare... risipit
Prof. Diac. Alexandru Tiulea
