24 mar. 2009

CALCULATORUL, INTERNETUL, ALEA ALEA …


de Paşca Mădălina (XII D)

Bună drag cititor al revistei şi … probabil şi al altor reviste şi ziare sau broşuri sau pliante … sau romane sau e prea mult spus … ? Cititor de pagini web, cititor de blog sau poate chiar chestii mai complexe … dar hai că deja ajung unde nu trebuie …

Eu – cititoare a tuturor lucrurilor menţionate mai sus şi câteva în plus … în numărul acesta mă gândeam să îţi spun câte ceva despre internet … LOL – nu că nu ai şti, dar o să încerc să privesc problema din altă perspectivă.

Calculatorul – ceva banal, ceva fără de care majoritatea adolescenţilor din ziua de azi nu şi-ar putea duce traiul (poate exagerez), un lucru fără de care societatea de azi cu siguranţă nu ar fi aşa cum o ştim – calculatorul – îl găsim în fiecare casă, în fiecare instituţie, la farmacie, peste tot. Ce mai, e clar, în ziua de azi, nu ai calculator eşti cam pe nicăieri. Stai că nu am zis bine! Nu ai calculator – nu ai internet – şi aici apare problema!

Pfff! Imaginează-ţi! Ajungi acasă şi te plictiseşti. Pur şi simplu nu ai ce face (poate e vreme faină afară şi atunci poţi ieşi) Dar dacă nu e? Nu poţi să intri pe net, unde ai messenger-ul şi unde sunt prietenii tăi, nu deschizi winamp-ul … nu ai Hi5 să te uiţi câte comment-uri ai şi să îţi pui încă o poză, să aştepţi comment-uri – pardon – să ceri comment-uri la respectiva ta înfăţişare care, de obicei, provoacă râsul; nu poţi citi bloguri, nu îţi poţi verifica mail-ul, nu poţi să faci nimic dintre măruntele lucruri pe care le faci de obicei şi care îţi ocupă o mare parte din timpul tău liber. Majoritatea cred că aşa facem când venim de la şcoală. (Şi eu mă mai las dusă de val … J ). Primul, dacă nu al doilea lucru, sigur acesta e. Deschidem compul şi mess, Hi5, counter strike, dota, alea alea … Aţi prins ideea, aşa-i?

Hmmm … dar oare generaţiile vechi cum au supravieţuit??? Păi, dragi cititori, au supravieţuit şi sunt bine, sănătoşi, întregi la minte şi au trecut de pubertate şi adolescenţă fără să dea mass-uri aiurea, fără să fie preocupaţi de câte comment-uri au, fără să petreacă atâta timp în faţa calculatorului.

Odată cu progresul, apare noul şi a apărut internetul şi toate aceste „tentaţii virtuale” să le zic aşa, care sunt bune, dar nu în exces. Deci, azi când mergi acasă şi deschizi calculatorul gândeşte-te că ai putea să faci atâtea alte lucruri, mult mai constructive … Încearcă să răreşti timpul ce îl petreci în faţa calculatorului şi, crede-mă, NU O SĂ PĂŢEŞTI NIMC RĂU!!! :P

Good Luck! ;)

Compoziţii de grup



Artă decorativă - Ileana Lavinia (XC)










Ceramică - Karina Morovan (VIII A)







Desene - Denis Hodoşan (VIII A)




19 mar. 2009

CONCURS INTERNAŢIONAL DE CREAŢIE PLASTICĂ ŞI ARTĂ FOTOGRAFICĂ „FAMILIA MEA” 15 MAI 2009

Argument :
Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internatională a Familiei , printr-o rezolutie dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia României , ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române.
Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toti o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea creştină internaţională. Familia este este piatra de temelie a unei naţiuni. Părinţii şi membrii familiei lor sunt cea dintâi şi cea mai importantă influenţă în viaţa copilului. Familia ar trebui să constituie un mediu stabil şi sănătos, oferind dragoste, călăuzire, ajutor şi mângâiere. Ea îi ajută pe tineri să dobândească priceperea de care au nevoie pentru a reuşi în viaţă şi curajul şi atracţia de a-şi realiza visele. Prin interesul pentru copii şi petrecerea de timp cu ei părinţii întipăresc în ei valori ce vor ţine o viaţă.
De Ziua Familiei dorim să subliniem recunoaşterea importanţei rolului legăturilor dintre părinţi şi copii atât pentru viitorul copiilor cât şi pentru viitorul fiecărei ţări , printr-un concurs de creaţie plastică şi artă fotografică .

Scop :
- 1. Valorificarea potenţialului creator al elevilor cu privire la capacitatea acestora de a realiza desene , colaje , picturi , fotografii ;
- 2. Cultivarea dragostei , respectului şi preţuirii faţă de familie .

Secţiunile concursului :
- I: Familia mea
- II: Familia mea creştină
- III: Sărbătorile în familie

Organizator:
Liceul Teoretic “Vasile Goldiş” Arad cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului şi Hunedoarei şi cu avizul I.S.J Arad.

Parteneri :
- Episcopia Ortodoxă a Aradului şi Hunedoarei;
- Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad;
- Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad
- Şcoala Generală Nr. 22 ,,Caius Iacob”Arad ;
- Liceul ,,Nicolae Bălcescu”, Gyula, Ungaria ;
- Şcoala Generală ,,Sfântul Gheorghe”, Uzdin, Serbia;
Componenţa comisiei de organizare
- prof. Georgiana Petic-Bătrân , prof. Beatrice Mandă (iniţiatori);
- Prof. Eugen Bocăniciu , prof. Diana Duca , prof. Gabriel Iazbinschi , prof. Mihaela Nicola , prof. Flavius Crişan , prof. Neagoe Mihaela( coordonatori )

Colaboratori :
- Pr.Vasile Pop - consilier cultural, Episcopia Ortodoxă Arad;
- Diac. prof. Florin Sirca -inspector şcolar de specialitate - Religie, I.S.J Arad;
- Prof. Anda Tămaş –inspector şcolar de specialitate - Arte, I.S.J Arad;
- Prof. Mariana Tocaciu – inspector şcolar pentru activitatea educativă
- Prof. Mihai Iovan - director Şcoala Generală Nr. 22 ,,Caius Iacob”Arad
- Prof. Angela Plăcintar – director CJRAE , Arad
- d-na Monica Peca – şef Protecţie DGASPC
- Prof. Elena Olteanu-Liceul ,,Nicolae Bălcescu”, Gyula, Ungaria;
- Prof. Valentina Dalea-director Şcoala Generală ,,Sfântul Gheorghe” Uzdin;
- Octavian Draja – Foto Studio Enigma

Regulament de participare :
Concursul se adresează preşcolarilor, elevilor din clasele primare, gimnaziale şi liceale şi cadrelor didactice care îi îndrumă în realizarea lucrărilor.

1. Creaţie plastică : Compoziţiile (desene, picturi şi colaje), vor fi realizate pe hârtie format A4 sau A3, respectând temele concursului.( Familia mea , Familia mea creştină , Sărbătorile în familie ). Pe verso, fiecare lucrare expediată va conţine: tema , numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, oraşul/judeţul , numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător.

2. Artă fotografică : Fiecare elev va prezenta cel mult 6 ( şase) lucrări lipite pe o planşă format A3 sau fotografii format A4. Fotografiile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: expresivitate, originalitate, luminozitate . Pe verso se va scrie secţiunea la care participă, titlul lucrării , numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, oraşul/judeţul , numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător.

Pentru fiecare elev în parte se va completa câte o fişă de înscriere . În acelaşi plic cu lucrările se va pune câte un plic A4 timbrat ( 2 lei) autoadresat ( adresa unde doriţi să primiţi diplomele) , copie după chitanţa de achitare a sumei de participare şi fişele de înscriere ale copiilor .
Fiecare cadru didactic îndrumător poate participa cu maxim 5 lucrări ale elevilor .( 5 elevi indiferent de tema aleasă )
Plicurile se vor trimite pe adresa : Georgiana Petic-Bătrân , str. Vasile Alecsandri , nr. 7 , ap. 3 , loc. Arad , cod 310024 , jud. Arad .
Data limită : 10 aprilie 2009

Taxa de participare:
- 20 lei pentru fiecare cadru didactic participant va fi expediată prin mandat poştal pe aceeaşi adresă (cuprinde organizarea concursului şi realizarea diplomelor pentru elevi şi cadrele didactice îndrumătoare).

Criterii de evaluare a lucrărilor :
- gradul de complexitate şi volumul de muncă al elevului;
- contribuţia individuală, talentul, gradul de originalitate şi imaginaţia pe care acesta le dovedeşte prin lucrarea realizată;
-crearea unui spaţiu plastic armonios şi expresiv prin care să fie respectate, pe de o parte, elementele de limbaj plastic folosite şi pe de altă parte corectitudinea formelor şi a proporţiilor.





Evaluarea concursului:
- Premiile se vor acorda pe cicluri de învăţământ şi pe cele trei secţiuni atât pentru arta plastică cât şi pentru arta fotografică ;
- Se vor acorda diplome de participare pentru toţi elevii şi pentru cadrele didactice îndrumătoare.

Mediatizarea concursului se va face prin:
- Articole în cotidianul local;
- Portofoliul concursului;
- CD-ul concursului.

Programul concursului:
- 10 – 14 Mai 2009 : pregătirea expoziţiei, jurizarea;
- 15 Mai 2009 : desfăşurarea propriu-zisă a concursului la Liceul Teoretic “Vasile Goldiş” Arad, Calea Victoriei , nr. 1-3 ;
- primirea invitaţilor
- vernisarea expoziţiei, cuvânt de deschidere, prezentarea invitaţilor şi a comitetului de jurizare ;
- program artistic
- înmânarea diplomelor şi vizitarea expoziţiei

Informaţii suplimentare :
prof. Georgiana Petic-Bătrân, tel.0744773317



Fişa de înscriere
Numele şi prenumele elevului .....
Clasa......
Şcoala......
Oraşul/judeţul.....
Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător....
Secţiunea......
Titlul lucrării…
Participare:
Directă Indirectă

(Se bifează).




Prof. Anda Tămaş, Prof. Eugen Bocăniciu
Inspector şcolar director Liceul Teoretic “Vasile Goldiş”