19 iun. 2015

Festivalul Internațional de Teatru Nou

Festivalul Internațional de Teatru Nou, ediția a III-a, s-a desfășurat din data de 9 mai până în 17 mai 2015.  Acest festival a fost organizat de Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad și în cadul lui s-au jucat piese memorabile ca: „Paravan”, ”2 telefoane”, „Moscova-Petușki” și „Uciderea ritualica a lui George Mastromas”etc.
         Prezente la festival au fost trupe de teatru din toată țara, dar și din străinătate: București, Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Cluj-Napoca sau Ucraina. Pe lângă piesele de teatru superbe au avut loc și nmeroase concerte în cadrul Festivalului de Teatru Nou.
         La organizarea festivalului au ajutat voluntarii teatrului, printre care și câțiva elevi ai liceului nostru. Ca voluntari am încercat să convingem cât mai multe persoane să vină la teatru, împărțind pliante și vorbind cu oamenii despre minunatele piese de teatru care au fost prezantate la festival. În postura de voluntari ne era permis să mergem la orice piesă dorim fără a plăti bilet și, drept urmare, am profitat de aceasta ocazie, mergând la aproape toate piesele.
         Mă bucur că am avut ocazia să particip, în calitate de voluntară la acest festival. A fost o experiență plăcută pe care, cu siguranță, aș vrea să o repet la următoarea ediție a festivalului și daca voi avea posibilitatea să pot participa ca voluntară și la alte festivaluri de teatru.

Ivan Ramina (X E)














16 iun. 2015

Excursie în inima naturii

                În 5 şi 6 iunie, clasa pregătitoare C a Colegiului Naţional ,,Vasile Goldiş” Arad a fost în excursie la Bata. Drumul de 70 de kilometri (de joi ştim să scriem deja cu litere de mână ,,kilometri”) l-am parcurs cu microbuzul în 6 ore. Cred că am doborât recordul la numărul de opriri pentru a vizita câte ceva şi pentru am gusta ceva sau pentru a ne juca.
Ne-am oprit la monumentul elevilor militari din Păuliş care au apărat în 1944 defileul Mureşului cu preţul vieţilor lor tinere. Cu toţii am spus că am proceda la fel dacă ţara ar fi în primejdie. În Lipova ne-a fost ghid chiar eleva mea de 6 ani, Mădălina, care ştie toate locurile de joacă din această localitate a bunicilor ei. Pentru majoritatea a fost prima noapte dormită fără mama lângă ei şi prima noapte în care au avut colegi de cameră (mai toţi sunt singuri la părinţi). Mulţi au trebuit să îşi poarte singuri de grijă pentru prima dată, să se îmbrace singuri, să îşi facă în premieră bagajele. Am promovat (cu indulgenţă) cu toţii această probă deloc uşoară. Pierderi colaterale au existat şi abia luni (cu sprijinul mămicilor) vom reuşi să ne recuperăm fiecare şosetele ajunse în rucsacul altcuiva şi vom preda posesorilor şosetele ajunse din eroare la noi în bagaj. O pereche de pantaloni scurţi (de copil) a rămas la mine fiindcă nu i-a revendicat nimeni. Sperăm ca luni să aflăm de la vreo mămică ai cui sunt (mamele le ştiu pe toate).
Mulţi s-au întors acasă cu mai mulţi bani decât avuseseră la plecare. Îi rog pe părinţi să nu mă mai sune în legătură cu această situaţie: nu sunt bani ajunşi din eroare în buzunarele copiilor lor. Copiii au câştigat cinstit aceşti bani răspunzând corect şi rapid la cele peste 100 de întrebări de cultură generală în legătură cu cele vizitate şi la exerciţii ,,din minte” de calcul matematic. De câte ori câştiga vreunul mă ,,necăjeam”, pe bună dreptate, fiindcă eu eram cel care plătea.
Fiecare ar trebui să poată acum demonstra şi părinţilor că ştie să facă deosebirea între un plop, un stejar, un alun, un nuc, un mesteacăn, un arţar, un brad, un pin, un salcâm, o salcie, un castan, un corcoduş, o trestie, un nufăr, un trandafir, un bujor, o frăguţă, o zmeură, o urzică etc.

Învățător Viorel Dolha

Alex chimistul

                      Elevul nostru Tomuța Alexandru, coordonat de prof. Lazea Marius, a obținut locul II la faza națională a Olimpiadei de Chimie pentru clasa a VII-a.



11 iun. 2015

Surorile sportive

1.    Ce sporturi practicați?

Bianca Bălaș: Practic kaiac.

Andrada Bălaș: Practic judo de 4 ani.

2.    Cum v-ați descoperit pasiunea pentru sport?

Bianca Bălaș: Mi-am descoperit pasiunea pentru kaiac prin intermediul verișoarei mele, care m-a îndrumat către acest sport.

Andrada Bălaș: Inițial făceam înot dar tatăl meu mi-a sugerat să încerc si judo dooarece și el a practicat acest sport în tinerețe.

3.    Ce performanțe aveți la activ?

Bianca Bălaș: Am avut ocazia de a participa la un concurs de kaiac pe mare în Italia Rimini unde am câștigat locul I la un maraton de 16 Km. De asemenea, am participat și la Campionatul Național Școlar, unde am câștigat locul III la proba de 200 de metri și locul II la proba de 500 de metri.

Andrada Bălaș: Am câștigat locul III la Campionatul Național de Judo și totodată am avut ocazia de a participa la Cupele Europene, unde, m-am clasat pe locul IX. Cu această ocazie am acumulat multă experiență și am cunoscut mulți oameni noi.

4.    Cât timp vă ocupă antrenamentele?

Bianca Bălaș: Antrenamentele îmi ocupă cam 2 ore pe zi.

Andrada Bălaș: Îmi petrec aproximativ 2 ore pe zi la antrenamente.

5.    Ce anume v-a motivat să continuați?

Bianca Bălaș: M-a motivat faptul că am ocazia să practic un sport în natură și, desigur, am fost susținută de persoanele dragi mie.

Andrada Bălaș: Nu m-am gândit niciodată să renunț. Îmi place ceea ce fac și consider că mă caracterizează.

6.    Ați fost vreodată tentate să renunțați după vreo înfrângere?

Bianca Bălaș: Nu! Sunt o fire destul de optimistă.

Andrada Bălaș: Nu, niciodată! Am învățat câte ceva din fiecare înfrângere.

7.    Cea mai mare aspirație a voastră în domeniul sportiv?

Bianca Bălaș: Nu am un obiectiv anume, practic sport pentru sănătate, îmi place ceea ce fac și totodată am ocazia să mă mențin în formă.

Andrada Bălaș: Nu am un țel anume pentru care practic judo, dar dacă totuși voi reuși să obțin ceva rezultate mai remarcabile, atunci, voi fi mândră de mine.

Andrada și Bianca au fost intervievate de colega lor Boroș Armina (X E)