Încă de la o vârstă fragedă, familia m-a crescut în aşa manieră încât să cred în poveşti, în vise, în mine, însă cum treceau anii şi mă maturizam, toate acestea deveneau pentru mine nişte lucruri relative. Îmi plăcea să cred în ele, dar ezitam să gândesc că vreodată şi eu aş putea trăi o poveste fantastică cum numai în cărţi găseşti, dar iată că nu a fost aşa.
Firul poveştii mele a început la sfârşitul lunii mai a anului 2011. Nerăbdătoare la vacanţa ce bătea la uşă, îmi petreceam zilele gândind ce voi face atâtea zile şi visând ca fapte măreţe, extraordinare să se agaţe şi de destinul meu.
Profesoara mea de Geografie, Simona Savulov, mi-a sugerat în una din ore să particip la concursul ,,Acasă în Europa’’ organizat de europarlamentarul din Arad, Iosif Matula, în vederea protejării mediului înconjurător şi găsirea de noi alternative pentru economisirea energiei.
Premiul pentru redactarea unui eseu deosebit consta într-o excursie în capitala Belgiei, Bruxelles, chiar la Parlamentul European.
Fiind o adeptă a ecologiei, nu am ezitat nicio clipă, căci doream din suflet să transmit un mesaj. Premiul atât de atrăgător m-a impulsionat într-o oarecare măsură deşi trăiam din start cu impresia că nu o voi câştiga... mă mulţumeam să fi încercat şi că ideile mele vor fi fost măcar o dată citite de cineva.
Viaţa s-a dovedit altfel şi de îndată ce am trimis eseul, în ultima zi menţionată în regulament, am aflat că sunt câştigătoare. Nimeni nu o să poată şti câtă bucurie am simţit în suflet, nu numai pentru că gândurilor mele le-a fost dată atenţie, dar că şi aveam să fiu premiată pentru ele. Trei luni de zile, gândul mi-a fost acolo şi pe data de 6 septembrie, la ora 5 dimineaţa, povestea mea a început treptat să se scrie. Alături de alţi treisprezece participanţi adolescenţi de la diverse competiţii, respectiv: Negru Tania, Suciu Răzvan, Iovescu Raul, Rus Mihai, Nedelea Ionela,Toth Eniko, Popa Laura, Csernus Ramona,Pop Iasmina, Baul Bianca, Jivan Florin şi Oies Cristian, priveam somnoroasă la răsăritul ce avea să-mi marcheze amintirile de tânără în devenire. Însoţiţi de Varga Glad, de directorul grupului de la şcoala din Chişinău Criş, Miron Dumitru şi de fotograful nostru Vasile Sărăndan, am păşit sfioşi spre o călătorie extraordinară.
Urcându-ne în microbuz, ne-am detaşat de sfială şi încetul cu încetul am făcut cunoştinţă, ba chiar mai mult, am sfârşit prin a deveni o familie. Soarele cu ale sale suliţe de lumină pătrudea pe ferestre ţinându-ne treji şi ghidându-ne drumul. Am făcut diverse pauze prin Ungaria, Austria, Germania, ne-am distrat, am glumit, iar ochii nu puteam să ni luăm de la peisajele pierdute pe câmpuri, de la mănăstirile ascunse ca nişte ciuperci pe alocuri sau de la magnificele mori de vânt, care ne şi dezvăluiam deja în faţa ochilor celebra bătălie a lui Don Quitejote.
Prima oprire a fost în Frankfurt, Germania, unde am putut să ne revenim, să ne odihnim după oboseala acumulată şi să ne pregătim pentru următoarea zi. Stropi mărunţi de apă cădeau din cerul plumburiu, prelingându-se pe chipurile noastre entuziaste şi câteva ore mai târziu, Bruxelles-ul, capitala europeană ne aştepta cu braţele deschise. Împărţită între valoni şi flamanzi, aceasta deşi unitară era despărţită în mod paradoxal de conflicte naţionaliste şi politice. Zgârie-nori, clădiri impunătoare moderne sau vechi, ne tăiau răsuflarea şi ne fascinau încontinuu.
Cazaţi la hotelul Windsor, în Bruxelles, am fost invitaţi la un tur al oraşului cu scopul vizitării unora dintre cele mai apreciate simboluri ale Belgiei. Experienţa s-a dovedit inefabilă în momentul zăririi bazilicii Sacré-Coeur, văzută chiar şi de pe Lună, a superbului castel Château Roi de la Laeken ( după denumirea lacurilor din apropiere) cu ale sale porţi ramificate care se deschid doar de câteva ori pe an , a turnurilor japoneze , a Bursei şi a Mănăstirii Notrê-Dame de Saublon, iar Atomium-ul, celebra reprezentare a atomului de fier în 137 de miliarde de ori ne-a fascinat, făcându-ne să ne întrebăm dacă e reală sau nu. Cântărind în jur de 24.000 de tone, Atomium-ul a luat formă în 1958, iar rolul său era acela de a ilustra mai degrabă statele unite ca-n-tr-un atom de fier.
Vremea răcoroasă ne-a condus mai departe, spre înserat la restaurantul Mamma Roma, loc care ne-a ajutat să-l cunoştem pe domnul europarlamentar, Iosif Matula şi pe asistenţii acestuia: Raluca Creţu, Laurenţiu Gavra, Oana Moldovean şi Kate, adevărate ajutoare care oricând ar fi fost dispuşi să ne fie de folos.
Următoarea zi ne-a fost rezervată vizitării exlusive a Parlamentului European, a Sălii de Plen, a biroului domnului Matula şi chiar am avut ocazia să participăm la o conferinţă într-o sală cu o masă rotundă şi să vizualizăm o prezentare pentru cunoaşterea mai în detaliu a organelor parlamentare alături de modul în care sunt adoptate sau respinse legile. Inima îmi tresălta de emoţie, palmele îmi deveneau reci, însă am îndrăznit să particip cu câteva întrebări şi să-mi aud vocea într-un loc atât de important. Pentru prima dată, simţeam că vocea mea e vocea unui popor şi că orice greşeală se putea sonda cu un conflict important, astfel, am realizat gravitatea de a munci într-un asemenea loc. După cum mărturisea şi iluministul Kant... e nevoie de educaţie pentru ca oamenii să fie oameni, însă eu consider că e nevoie şi de dăruire şi credinţă, altminteri munca lor e ca o pânză de păianjen, unică, dar nu foarte valoroasă, fapt pe care domnul Matula şi asisţenţii săi l-au respectat cu desăvârşire, punând în toate acţiunile lor mult suflet.
Vizita s-a ales şi cu nişte materiale promoţionale şi o masă la cantina europarlamentară, imensă şi plină de bunătăţi de toate felurile ce-ţi făceau cu ochiul.
Mica Europă, parcul monumentelor în miniatură ale Europei ne-a surprins şi pe ploaie cu acurateţea şi bogăţiile naturale, aducându-ne faţă-n-faţă cu Castelul Mogoşoaia, simbolul României. Cu un simţ patriotic în suflete am pornit imnul şi ne-am simţit mândri de naţionalitatea noastră şi de muzicalitatea versurilor ce ne vrăjeau, amintindu-ne de plaiurile natale, căci România e un adevărat diamant care trebuie şlefuit şi după cum afirma domnul Matula, ,,nu trebuie părăsită, ci valorificată’’, ca puterea de a găsi soluţii să ne transforme în cetăţeni mai buni.
Grand Place, celebra piaţă din Bruxelles portretiza în mod armonios atmosfera veche a istoriei, cu arhitectura gotică, ilustră, unele clădiri datând încă din secolul al XIII-lea.
Manneken-Pis, statuia simbolică a unui băiat făcându-şi nevoile de pe strada Evenue aducea cu sine trei legende, printre care cea mai răspândită fiind aceea a unui băieţel care a oprit declanşarea unui incendiu al oraşului prin faptul că s-a uşurat la timp şi a stins focul.
Străzile înguste, cosmopolitane, mirosul dulce al prăjiturilor şi diverselor preparate ne-au încântat tuturor simţurile şi ne-au vrăjit.
Am vizitat şi ciocolateria ,,Planet Chocolat’’, ocazie prin care am descoperit cum boabele de cacao erau folosite de azteci ca monedă, cum au fost transformate în ciocolată şi cum în Belgia, conceptul a fost rafinat, astăzi ţara deţinând recordul mondial la această categorie, la bere şi la fabricarea cartofilor prăjiţi, mâncarea tradiţională.Cea mai bună parte a fost că am reuşit să şi luăm parte la prepararea delicateselor ca nişte adevăraţi maeştrii.
Cina am luat-o la restaurantul Raphael, într-un cadru rustic şi pe urmă, dis-de-dimineaţă, ne-am pornit spre casă, spunându-le cu greu la revedere noilor prieteni şi locurilor.
Înnoptând încă o dată în Frankfurt, ne-am lăsat duşi de magia şi atracţiile sale, cu inima şi ochii încărcaţi de lumină.
Ajunşi acasă, cu plase întregi de cumpărături, suveniruri, ne-am salutat şi ne-am îndreptat privirile înspre cer...căci povestea noastră fusese scrisă deja pe colile infinite ale cerului... Cu nostalgie în inimă... am purtat în mine satisfacţia de a fi înfăputit deja ceva pentru ţara mea... poate prea puţin în concepţia altora... dar n-am pierdut nimic şi mă simt mândră că am avut această şansă, motiv pentru care mulţumesc tuturor celor care au dus la împlinire şi povestea mea!
Diaconescu Roxana-Petronela
Clasa a XI-a E
Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad
