Peste
600 de persoane au participat vineri, 28 februarie, pe platoul din
fata Galleria Arad, la alcătuirea unei inimi umane, cu ocazia
comemorării Zilei Internaționale a Bolilor Rare. Mai multe orașe
din România au ales în acest an să-și exprime solidaritatea cu
cei care trec prin încercarea acestor boli, cei care le sunt alături
și îi susțin, cei care au pierdut pe cineva drag din cauza unei
boli cronice rare, formând inimi umane.
Din
acest colectiv numeros au făcut parte și elevi ai Colegiului
Național
"Vasile
Goldiș". Elevii colegiului au reacționat pozitiv la acest act
de voluntariat
și
au spus ca vor mai participa la astfel de activități.
Szimcsak Simina-Claudia (X E)