29 oct. 2011
25 oct. 2011
Sincron alb-negru anti-drog
Scopul evenimentului a fost ca tinerii să conștientizeze că alegerea există, o viață liberă, împlinită, sănătoasă cu prietenii și familia aproape sau o viață solitară, trăită de pe o zi pe alta având în preajmă doar acea dependență distructivă.
Acest eveniment a fost organizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog cu sprijinul Prefecturii Arad. Printre invitați s-au numărat academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, un susţinător al luptei împotriva drogurilor, dar şi caricaturistul Ştefan Popa Popas, fiecare susţinând un mic discurs în cadrul ceremoniei de începere.
Evenimentul principal a fost dansul sincron realizat de o trupă de dans din Timişoara, fiind susţinut şi de către cei aproximativ 2500 de elevi şi profesori provenind de la diferite licee din toate colţurile judeţului şi municipiu.
În cadrul evenimentului s-au împărţit măşti albe şi negre, donate de către un sponsor italian prezent şi el la sincron, pentru a ilustra cât mai clar alegerea pe care puteau să o facă: „TU ALEGI” şi „ISPITA DROGURILOR”.
Un alt scop de admirat al acestui eveniment a fost intenţia CIADO de a intra în cartea recordurilor prin numărul de participanţi. Tot ce putem face este să le ţinem pumnii şi să sperăm că liceul nostru a ajutat în crearea unei diferenţe majore în viaţa unor tineri şi nu numai.
Breaz Bianca XII D
Vă prezentăm mai jos câteva fotografii cu elevii liceului nostru prezenţi la acest eveniment.
Rezistenţa anticomunistă din Judeţul Arad
21 oct. 2011
Biserica (Ecclesia)
12 oct. 2011
O clipă de lumină...
La îndemnul doamnei profesoare de Limba şi Literatura Română, Livia Nadiş, am pornit alături de colegii mei din clasa a XI-a E spre Biblioteca Judeţeană ,,A.D.Xenopol’’ din Arad cu gândul de a cunoaşte un pictor incontestabil şi anume pe domnul Onisim Colta.
Pe străzile împânzite cu frunze, lumina soarelui plăcută şi binefăcătoare îmi mângâia creştetul, făcându-mi sufletul să vibreze în adierea liniştită a vântului. Privind la lume, la agitaţia şi aglomeraţia oraşului, mă-ntrebam dacă oamenii mai remarcă ceva atât de simplu, dar atât de nelipsit din vieţile noastre şi anume lumina, căci nu păreau să o facă. Debusolată, am continuat drumul ca să descopăr în tablourile pictorului Onisim Colta ceea ce căutam de fapt şi anume revelaţia luminii, acea lumină transcendentă, caldă, istorică, tradiţională, acea lumină menită să ne lumineze pe toţi.
Ca un spectator am luat parte la împărtăşirea diverselor secrete legate de sursele sale de inspiraţie, precum ferestrele, simboluri protectoare serviind ca medii pentru propagarea luminii şi îndepărtarea de răul din exterior, la aflarea semnificaţiei prenumelui său, care în greceşte înseamnă ,,folositor’’ şi la comparaţia sa, doar că pe o altă ramură a artei cu poetul luminii, Lucian Blaga.
Ca o tânără, ca un copil, am asistat la sfaturile unui părinte care crede în educaţie, în valori, în familie şi care ne-ndeamnă cu drag să privim lumea aceasta cu optimism, dar să nu cădem pradă anturajelor nepotrivite.
Am aflat de drumul său spre succes care începe din Maramureş şi ajunge până în Arad, de obstacolele întâlnite în viaţa sa de artist şi într-un cadru liniştit, de familie, am simţit cum atmosfera caldă devenea în sine lumina din tablourile sale.
Un domn pedant, îmbrăcat la costum, cu părul argintiu, cu o privire plină de o strălucire inefabilă şi un surâs întrevăzut...un pictor şi nu numai...acesta era, este şi va fi mereu Onisim Colta, persoana căruia îi mulţumesc că-mi aduce aminte de lumină, de o clipă de lumină!
Diaconescu Roxana-Petronela
Clasa a XI-a E
Colegiul Naţional ,,Vasile Goldiş’’ Arad
,,Întâlnirea cu marele pictor Onisim Colta mi-a arătat că marii români nu au dispărut cu totul din societatea actuală. El reprezintă esenţa luminii în cultura română, din acest motiv el fiind deseori comparat cu Lucian Blaga, un alt mare român care a fost inspirat de lumină. Onisim Colta este un motiv de mândrie pentru toţi românii şi un exemplu de urmat pentru generaţiile viitoare!’’
Stoica Ioan-Sebastian
Clasa a XI-a E, prof: Livia Nadiş