Plutind pe aripile viselor - Amintiri despre Balul Bobocilor 2009

Plutind Pe Aripile Viselor

Dincolo de rasarit

Va oferim, spre lectura, doua frumoase poezii ale elevei Diaconescu Roxana din clasa a IX-a E

Dincolo de răsărit

1. Privesc pe cer o pată de culoare,

Genele mi se lipesc uşor,

E un alt răsărit de soare,

Ce naşte iar dorinţă şi dor…

2. Un copil zglobiu zâmbeşte pe-un drum,

Cu ochii mari şi gânduri măreţe,

Transformând timpul în scrum,

Înlăturând orice urmă de tristeţe.

3. Culege floarea…cândva boboc…

Şi-i şopteşte cuvinte alese…

Să-l ducă într-un alt loc,

O lume cu vise neînţelese…

4. Bătrânul îl zăreşte de dincolo de stradă,

Tresărind de bucurie,

Dar treptat, fără să vrea, cade pradă,

Renumitului sentiment de nostalgie.

5. O salcie se unduieşte mlădios,

Mângâiată de o atingere de vânt,

Şi se mişcă armonios,

Presărând frunze pe pământ.

6. Şi trece-un car…se-ndreaptă spre obor…

Roţile i se rostogolesc continuu

Asemeni timpului trecător,

În viaţa plină de bucurii şi chinuri…

7. Privesc iar înspre cer…

E răsăritul…

Iar dincolo de el pier…

Culorile…şi naşte infinitul!

Poveste de toamnă

1. Un foşnet pierdut se aude…

Dincolo de norii plumburi,

Dar nimic nu se vede

Pe aceste valuri cenuşii…

2. Stropi mărunţi de ploaie udă pământul,

Căci cerul plânge neînţeles.

Se aude cum tremură şi vântul

Undeva departe…tot mai şters…

3. Soarele de ascunde muribund,

Pălind printre nori,

Şi stau şi văd cerul lăcrimând

De mii de ori…

4. Siluete negre se-mlădie uşor,

Ochii mei se pierd…

Privesc lumea cu patimă şi dor,

O floare veştedă dezmierd…

5. Păşesc sfioasă pe-o cărare,

Cu părul fluturând pe umeri,

O frunză aurie-mi iese-n cale,

O frunză fără nume…

6. Un ecou surd imi pătrunde-n suflet,

Iar inelele sale mă-nfioară…

Stau şi iar cuget,

O vrabie mică se porneşte şi zboară…

7. Frunza moare pe-o palmă de om,

Pare o poveste uşor banală,

Iar omul priveşte alt om,

Căci aşa e în lumea contemporană.

8. Înţeleg…

M-am născut să mă sting,

Într-o frunză căzută pe cărare,

Pe care vântul toamnei ,

O duce-n altă zare!

9. Şi totuşi…

Ce contează o frunză mai puţin

Când tot pământul e

Acum de frunze plin?

Rareş - campion mondial la karate

Ştiaţi că la noi în şcoală avem un campion mondial? Probabil că unii ştiţi iar alţii nu. Este vorba de Golea Rareş din clasa a VII-a A care este campion mondial la kumite. În luna noiembrie a fost la Campionatul Mondial de la Roma unde a devenit cel mai bun din lume la categoria sa de vârstă şi greutate. În numai doi ani şi jumătate de când s-a apucat de karate a ajuns campion mondial. Cred că este o performanţă deosebită care spune multe despre ambiţia şi talentul acestui copil.

Discutând cu el mi-a spus că idealul său în viaţă este să devină avocat iar în plan sportiv să obţină centura neagră. Spune că îi place la Goldiş deoarece „este o şcoală bună şi se învaţă mult”.

Vrea să se apuce de un alt sport: flatland BMX (am căutat pe Google să văd despre ce-i vorba), un fel de jonglerii şi cascadorii pe bicicletă. Aveţi grijă cei care practicaţi acest sport, după kumite urmează flatland!

Probabil că o genă de sportiv a primit şi de la părinţii săi: mama o fostă gimnastă de performanţă, iar tata a făcut liceul şi şcoala militară unde se face mult sport.

Mai multe detalii despre Rareş puteţi citi în ziarul Adevărul de Seară AICI

Rareş Golea, karate-kid de Arad
Rareş pe podium la Roma

Fotografii pe care le-a facut în Roma

Veres Cristina (VIII A) în Adevarul de seara

Un articol interesant despre eleva noastră puteţi citi în ziarul Adevarul de seara AICI

Amintiri de la Revoluţie

-->

suntem în decembrie 2009 la 20 de ani de la Revoluţia din 1989 prin care a fost răsturnat regimul comunist. Cu această ocazie ne-am gândit să vă facem o surpriză şi să marcăm acest moment într-un mod deosebit. În acest sens vă facem cunoştinţă cu domnul Manuel Budugan care are o fetiţă, elevă în liceul nostru. În timpul Revoluţiei din decembrie 1989 Manuel a fost soldat la o unitate militară din Timişoara şi avea 18 ani, o vârstă plină de avânt şi curaj tineresc.

După cum poate ştiţi Timişoara este oraşul de unde a pornit Revoluţia română, oraş care a dat tribut de sânge pentru ca noi să putem gândi şi trăi liber. Autorităţile comuniste au încercat să reprime mişcarea de eliberare. Chiar şi după căderea regimului comunist şi fuga lui Ceauşescu, securiştii au tras în manifestanţi şi chiar în soldaţii români care, văzând că istoria merge înainte, au pactizat cu mulţimea.

Revenind la Manuel, în 22 decembrie, dupa fuga lui Ceausescu, plutonul lui a fost scos din unitate pentru a apara Divizia din centrul Timişoarei. „Când ne-au scos din unitate ne-au spus că ne atacă ungurii”. În timpul executării misiunii de pază, Manuel, împreuna cu alţi trei colegi, au plecat voluntari, la rugămintea oamenilor, pentru a identifica de unde se trage asupra manifestantilor din p-ta Libertatii.

Verificând clădirea de unde venea ploaia de gloanţe asupra civililor a fost împuşcat, glonţul intrând sub omoplatul stang şi ieşind la doar un centimetru de inimă. „ Doctorul care m-a operat mi-a zis că dacă inima nu era contractată în momentul trecerii glonţului... ar fi fost lovită. Dumnezeu a fost lângă mine în acele clipe”. Deşi se afla într-o stare gravă nu a putut fi transportat la spital preţ de 25 – 30 de minute din cauza gloanţelor ce se abăteau asupra ieşirii din clădire. Au avut noroc în staţia de emisie - recepţie pe care au folosit-o pentru a cere ajutor colegilor din afară.

Pentru a fi scos din clădire a fost nevoie ca un pluton să facă foc de baraj deoarece, de peste drum, teroriştii trăgeau într-una înspre poarta casei. Când a fost pus în maşina care l-a transportat la spital, şi-a pierdut cunoştinţa.

„Când am ajuns la spital mi-am revenit, când am dat de aer. Ţin minte tot, chiar şi ce m-au întrebat pe masa de operatii... ”.

A fost operat pe coridorul spitalului deoarece inspre sala de operaţii se trăgea din afară. „Eu am fost al 3-lea soldat operat in Spitalul militar si primul care a scapat, ceilalti doi fiind impuscati, primul in frunte si al doilea in inima”.

În urma operaţiei care a durat câteva ore şi a tratamentului, rana s-a închis, dar a rămas cu probleme pentru care este nevoit să urmeze tratament de specialitate şi în ziua de astăzi .

Manuel face parte dintr-o familie cu tradiţie în lupta împotriva comunismului. „ Bunicul meu a fost deţinut politic, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, din care a făcut aproape 12 în cele mai grele puşcării din ţară începând cu Aiud şi terminând cu Gherla şi Baia Sprie. Sunt mândru că nu l-am dezamagit...chiar dacă am trecut aşa aproape de moarte pentru asta...”.

Acum, în acest moment aniversar, este nevoie să ne amintim de jertfa celor care au luptat pentru libertatea noastră în decembrie 1989. Este cunoscut cazul celor care au murit pe treptele Catedralei din Timişoara. Pe lângă aceştia au mai fost şi alţii care şi-au dat viaţa pentru ca nouă să ne fie mai bine. „Am văzut cu ochii mei cum au omorât o femeie cu copilul în braţe”.

Este nevoie ca, mai ales elevii, să cunoască aceste evenimente, să ştie ce s-a întâmplat atunci şi cum au trecut românii de la dictatură la libertate....

’’ Nimic nu este mai presus decât libertatea... nici măcar viaţa...’’

Vestonul pe care l-a purtat Manuel în timpul misiunii.

în partea stângă se poate observa gaura făcută de glonţ