Cel mai furios dintre barbari

Era o dimineaţă frumoasă de pe la 370 e.n. , şi ce mai limpezime în atmosferă, doar ne aflam cu mult înaintea erei poluate. Soldaţii romani care păzeau frontiera danubiană se bucurau de primele raze ale soarelui când au primit vestea că un popor nomad şi sălbatic se apropia de malul nordic al Mării Negre. O sută de zile să tot fi făcut vestea aceasta preţioasă şi neliniştitoare, după dificultatea cu care circula informaţia pe-atunci.   (continuare)


                                                                                                  Prof. dr. Anca Giura

23. O zi în rânduri ...

Închid ochii.

 "E vară. Lumina asta mă doboară la pământ. Am o sete puternică de apă rece...atât de rece încât să mă înfioreze din cap până în picioare. Doamne, nu pot alerga! Am picioarele blocate pe loc, şi soarele ăsta mă omoară încetul cu încetul." "Ah, acum stau sub apă la trei metri. Îi simt temperatura scazută sub forma unor cioburi de gheaţă ce îmi zgârie pielea. Nu pot înota, am mâinile împietrite, dar nici nu mă înec. Stau şi mă uit în sus şi aştept să sară cineva în apa ca să mă scoată de aici! Dar nu vine nimeni după mine...aşa că încerc să mă descătuşez de forţa apei ce mă apasă. Nu reuşesc. Ar fi în zadar să strig după ajutor, nu te aude nici naiba de sub apă. Deodată văd o umbră deasupra apei. O siluetă înaltă mă priveşte cum stau aici jos pe fundul apei. Oare cine-o fi acolo jos?? se întreabă silueta. Nu ştiu ce aşteaptă tâmpitul ăla acolo, nu vede ca mor aici de frig?"  (continuare)
                                                                                                                                                      Turcaş Larisa (XII A)